Caracteterul

1. Acceptiunile notziunii de caracter

Caracterul reprezinta modul in care interactzioneaza oamenii unii cu altzii, o amprenta ce se imprima pe comportament, o structura psihica complexa prin intermediul careia se fixeaza cerintzele externe shi in functie de care se eleboreaza reactziile de raspuns. Caracterul reprezinta configuratzia individuala, definitorie, cu mare valoare adaptativa, deoarece pune in relatzie individul cu realitatea, facilitandui stabilirea relatziilor, orientarea shi comportarea potrivit specificului sau individual.

Pentru a descoperi elementele ce stau la baza constitutziei caracterului trebuie sa ne oprim asupra celor 3 dimensiuni fundamamentale ale vietzii psihice : intelectuale, afective shi volutive. Caracterul poate fi definit ca o insushire a personalitatzii creata de intelect, sustzinuta de sentiment shi directzionata de vointza spre a lua o atitudine fatza de realitate.

Dificultatea definirii caracterului provine shi din multitudinea sensurilor sub care el apare in viatza cotiniana :

• Sensul de caracteristic – se refera la anumite particularitatzi ale comportamentului individului shi la stilul sau de vaitza

• Sensul etic – se refera la insushire morale ale individului

• Sensul psihologic – se refera la modul de manifestare al individului, la reactziile sale fatza de evenimentele traite

In sens larg caracterul poate fi definit ca fiind schema de organizare a profilului psiho-moral, general al persoanei considerata prin prisma unor norme etice shi morale. Caracterul determina shi asigura compatibilitatea conduitei cu exigentzele shi normele impuse de societate. Caracterul este considerat nucleul personalitatzii el permitzand atat subordonarea celorlate componente ale personalitatzii cat shi valorificarea maximala a acestora.

2. ATITUDINEA - element structural fundamental al caracterului

Atitudinea este o modalitate interna de raportare la diferitele laturi ale vietzii sociale la manifestarea comportamentala, fapt de conshtiintza dar shi reactie involuntara, tendintza de a actiona intrun mod special intro situatzie determinata. Atitudinea este componenta de baza a caracterului.

Nu orice reactie imediata, impulsiva traduce o atitudine ci doar orientarea conshtienta, deliberata, sustzinuta de o functie interpretativa. Atitudinea este o dispozitie latenta a individului, un maniera proprie de a raspunde stimulilor mediului.

Atitudinea se formeaza in urma interactziunii subiectului cu lumea shi se concretizeaza in relatzii psihice interiorizate. Atitudinile contzin doua segmente esentziale a caror unitate asigura unitatea caracterului:

a) Segmentul incitativ-orientativ

b) Segmentul efector-executor

Cele doua segmente ale atitudinii traduc in limbaj shtiintzific definitzia populara a caracterului: unitatea dintre vorba shi fapta. Specificul propriu al caracterului deriva din interactiunea segmentelor in cadrul aceleiashi atitudini. Cele mai frecvente interactziuni intre atitudini sunt cele de cooperare sau cele de contradictie.

Unele atitudini insuficient dezvoltate sunt compensate de cele mai proeminente. Dezvoltarea inegala a a celor doua segmente ale unei atitudini acorda o fizionomie specifica profilului caracterial al unei persoane. Cand exista proeminetza intelectuala shi afectiva, insotzita de ramanerea in urma a segmentului voluntar vom intalni conduite inconsecvente, actiuni contrare intentziilor shi mai ales nefinalizate. Daca mai dezvoltat este segmentul voluntar in dauna celui de de orientare, subiectul va manifesta impulsivitate, actiuni necugetate.

Cand atitudinile intra in concordantza cu legile progresului shi cu normele sociale ele devin valori, ce actioneaza aproape automat la nivel subconshtient.