Bazele Teoretice și Aplicative ale Psihologiei

1. Momente cruciale în evoluţia psihologiei.

- Introspecţionismul.

- Introspecţionismul – curent ce îşi poartă numele de la metoda de investigaţie considerată de bază şi anume introspecţia; acest curent a fost în special promovat de şcoala de Psihologie de la Wurzburg, reprezentată de Oswald Kulpe, Narziss Ach, Karl Buhler, Karl Marbe etc.

- Şcoala de la Wurzburg a luat fiinţă ca răspuns la adresa experimentalismului promovat de şcoala de la Leipzig; aceasta din urmă respingea cu vehemenţă introspecţia ca metodă ştiinţifică, militând pentru experiment ca metodă de bază în psihologie

- Orientarea introspecţionistă consideră conştiinţa şi capacitatea de reflectare a psihicului drept noţiuni de bază, accentuând unitatea vieţii psihice; astfel, experienţa proprie şi cercetarea ei cu ajutorul autoobservaţiei (introspecţiei) este sursa de bază a psihologiei descriptive

- Introspecţia – autoobservaţie sistematică, în cadrul proceselor de gândire provocate în mod intenţionat de cercetător şi descrierea exactă a trăirilor rezultate în urma autoobservaţiei

- Şcoala de la Leipzig considera că fiecare trăire, gând are elemente intuitive; în schimb, şcoala de la Wurzburg a considerat că multe gânduri au un caracter neintuitiv

- Conţinuturile de conştiinţă neintuitive au fost numite „gânduri” (Buhler) sau „precugetări” (Ach)

- Gândirea este orientată spre scop: cursul gândirii provocat de o sarcină oarecare este orientat de forţe inconştiente care vizează rezolvarea problemei respective; aceste forţe au fost numite „tendinţe determinante decisive” (Ach)

- Cu puţin înainte sau chiar în cursul rezolvării unei probleme, apare uneori o trăire a înţelegerii sale nemijlocite (reale sau propuse), trăire cunoscută sub numele de fenomenul „aha” (Buhler)

- Structuralismul sau gestaltismul.

- Gestaltismul – curent reprezentat de Max Werthheimer, Wolfgang Kohler, Kurt Koffka; denumirea lui vine de la cuvântul german „gestalt” (= formă, întreg, structură) şi mai este cunoscut în literatura de specialitate drept structuralism

- Principala ipoteză a acestui curent este aceea că întregul este mai mult decât suma părţilor

- Spre deosebire de psihologia elementară a conştiinţei, gestaltismul aprecia că individul însuşi se percepe structuralist; în consecinţă, metoda de investigare trebuie să urmeze acest punct de vedere

- Orientările structuraliste acceptă caracterul dinamic al atitudinii umane şi încearcă să ţină seama de aceasta în metodele de investigaţie utilizate

- Gestaltismul a fost întâi promovat de şcoala de la Graz, reprezentată de Alexius Moening, Christian von Ehrenfels; aceştia au observat primii că totalitatea compactă nu poate fi explicată doar prin suma părţilor (ex: melodia este mai mult decât suma notelor care o compun)

- Şcoala de la Frankfurt (mai apoi, de la Berlin), spre deosebire de şcoala de la Graz, a privit gestaltul ca pe ceva originar: nu omul creează forma fundamentală a oricărui obiect, ci formele, structurile sunt ele însele unităţile de bază ale vieţii psihice

- Psihologia gestaltistă consideră că experienţa şi conduita conţin patternuri de bază (gestalturi) ce nu pot fi reduse la componente elementare. Ansamblul conduitei este profund influenţat de aceste blocuri de impresii care acţionează mai ales în experienţa perceptivă; învăţarea suportă şi ea influenţa gestaltului

- Actul prin care gestaltul acţionează a fost denumit „insight” şi poate fi considerat ca o intuiţie încărcată de înţelegere şi organizare mintală înaltă a situaţiilor

- Legile gestaltului:

Toate percepţiile tind să se organizeze în entităţi inteligibile; acest fapt nu e dependent de experienţă.

- Principiul proximităţii – evenimentele percepute împreună în timp şi spaţiu se grupează în gestalturi.

- Principiul similarităţii – există tendinţa organizării în gestalturi similare a itemilor asemănători.

- Principiul completării – în toate situaţiile este activă şi permanentă tendinţa de a întregi, prin gestalturi, figurile şi imaginile, percepţiile ambigui sau ideile incomplete.

- Principiul pregnanţei – semnificaţia figurilor este dependentă de circumstanţele percepţiei, fapt ce creează dificultăţi în perceperea figurilor ascunse

- A doua şcoală de la Leipzig, reprezentată în special de Felix Krueger, promovează structuralismul genetic, curent derivat din structuralismul clasic care susţine ideea că sentimentele sunt calităţi gestaltiste; această teorie a fost extrapolată de Krueger asupra calităţilor complexe ale unei structuri sufleteşti şi asupra primatului învăţării întregii trăiri asupra părţilor sale componente

A doua şcoală de la Leipzig a încercat să transfere raţionamentele gestaltiste asupra individului, asupra înclinaţiei acestuia spre structură şi asupra structurilor sociale

- Funcţionalismul.

- Funcţionalismul – curent promovat de John Dewey, William James, Janus R Angell şi caracterizat prin considerarea formulelor de conduită ca expresii ale adaptării la mediul înconjurător

- Funcţionalismul a luat naştere ca o reacţie împotriva structuralismului, care limitează obiectivele psihologiei la disecţia stărilor de conştiinţă

- Funcţionalismul are în vedere mai mult activitatea mintală însăşi decât conţinutul şi obiectivele ei şi s-a concentrat asupra modului în care au loc actele perceptive, senzoriale, emoţionale etc., pe dinamica acestora în opoziţie cu descripţia statică a structuralismului

- Funcţionalismul este strâns legat de darwinismul din ştiinţele biologice

- Extinderea concepţiilor funcţionaliste în domeniul educaţiei a dus la acordarea unei atenţii sporite asupra educaţiei interesului şi a motivaţiilor, dar şi a satisfacerii necesităţilor copilului şi a resurselor sale naturale

- Behaviorismul.

- Behaviorismul – sau psihologia comportamentului, curent apărut ca o reacţie împotriva introspecţionismului şi reprezentat de John B. Watson, Edward Lee Thorndike, B. F. Skinner; numele provine de la englezescul „behaviour” (= comportament)

- Behaviorismul promovează o psihologie bazată pe reacţii, comportamente fără conştiinţă; conştiinţa este considerată superfluă; viaţa psihică este redusă la reacţii organice

- Cunoaşterea stimulului îi permite psihologului să cunoască reacţia sau chiar să o prezică, iar cunoaşterea reacţiei îi permite să identifice natura stimulului care a provocat-o; viaţa psihică este redusă la stimuli şi răspunsuri (S – R)

- Behavioriştii consideră că studiul reacţiei este suficient pentru anticiparea comportamentului, ignorând însă fenomenele de divergenţă (acelaşi stimul poate provoca reacţii diferite) sau cele de convergenţă (diverşi stimuli pot declanşa aceeaşi reacţie)

Despre contribuţiile teoretice ale fondatorilor curentului, vezi Petroman, p. 180-184