Se pune accent pe rolul familiei in aparitia tulburarilor psihice la unul din membrii familiei.Boala individului este considerata ca determinata de relatiile dezarmonice nepotrivite ce domnesc in familie.
Este indicata in special debutului de schizofrenie-psihopatii si uneori,mai putin,in nevroze.Psihoterapia de familie are succese in"echipa interdisciplinara".
Metoda familiala (in recuperare): R.Anderson si N. Brown,cuprinde doua moduri:
a) Terapia intraclinica (de spital),care se bazeaza pe psihoterapie individuala; - sprijina copilul atunci cind mediul ambiant nu poate fi modificat sau cind nu poate fi depasit de acest mediu; -contribuie la schimbarea personalitatii copilului
b) Terapia extraclinica -implica modificarea tipurilor de forte emotionale care au actiune asupra familiei spre binele tuturor membrilor acesteia:grupuri terapeutice de joc,-cluburi terapeutice.
CUVINTELE IN PSIHOTERAPIE
Medicul si psihologul au un loc privilegiat in aceea de a asculta cuvintele pacientilor. Indiferent de forma "psihoterapiei", de atitudini, de conduite, de acte cu valoare terapeutica, concureaza sa ajute un pacient sa se cunoasca pe sine, sa se iubeasca pe sine, sa-si controleze emotiile, sa realizeze un contact etc. Vom face referinte in primul rand la modul cum sa ajute un pacient sa se inteleaga pe sine in timpul expresiei unui simptom somatic sau unei cereri de ingrijire.
Pentru noi, aceasta intelegere trece prin ceea ce determina si structureaza un individ, prin ceea ce ii depaseste si ii supraexista si careia structuralistii ii dau numele de "ordine simbolica". Pentru Lewi Strauss "orice cultura poate fi considerata ca un ansamblu de sisteme simbolice in al caror prim rang se plaseaza LIMBAJUL, regulile matrimoniale, raporturile economice, arta, religia, stiinta".
Lacan reia aceasta definitie si enunta ca prin limbaj un individ devine SUBIECT si aceasta in ambele sensuri ale termenului: in acelasi timp supus unui ordin care ii depaseste dar si subiect al spuselor sale.
Astfel vom aborda psihoterapeutic CUVANTUL pacientului, ca ceea ce vine sa reveleze subiectul (in sensul fotografic al termenului).
Analogia subliniata de Lacan intre structura limbajului si inconstient marcheaza o
limita de intentie (a noastra), caci acest raport direct intre inconstient si cuvinte
intrezice jocul, nu conteaza unde sau cum si impiedica sa se mearga prea departe in
folosirea lor, chiar modificand spatiul intalnirii cu pacientul si ordonarea in spatiul
psihanalitic in vederea unor ascultari a formatiunilor inconstientului. Exista o antinomie
intre pozitia medicala si pozitia analitica. M. Ritter degajeaza cateva cupluri de
opozitie prin care aceste doua pozitii se diferentiaza. (Prezentam 3 cupluri de
antinomii).
OPOZITIA SUBIECT - OBIECT
Medicina se bazeaza pe un aparat conceptual si semantic opunand NORMALUL si PATOLOGICUL, SANATOSUL si BOLNAVUL. De altfel, medicul cauta sa se situeze in afara bolnavului pe care nu ii apropie decat de-a lungul ecranului stiintei medicale. Aceasta reductie obiectivabila, fara indoiala necesara practicii medicale, inhiba la bolnav expresia unui cuvant personal si diferentiat. Medicul asteapta de la bolnav ca acesta sa vorbeasca "limba medicala" si va manifesta agasari deca elemente ale "cuvantului"afecteaza discursul pacuientului (ezitare, tacere sau raspunsuri "alaturi" de intrebarile puse, digresiune, vorbarie etc).Exact acolo unde subiectul vorbeste medicul nu-1 poate intalni, caci intersubiectivitatea care ar decurge de aici este o amenintare la tentativa sa de a mentine eterogenitatea relatiei.
Pentru psihanalist nu este eterogenitate intre normal si patologic, nu este eterogenitate intre pacient si el; el este parte componenta a ceva ce se petrece in CURA, si adesea el este luat ca parte. Principiul oricarei cure este ca cel care analizeaza este purtatorul unui cuvant asigurat de el si pitand sa-i fie restituit. Un cuvant in priza cu intrebarile care se pun oricarui Om despre corp, sex, origine, moarte, cuvant care reveleaza subiectul ascuns in spatele oricarui simptom, fie ca este de leziune sau nevrotica.
OPOZITIA CERERE-DORINTA
Campul medicinei( si al psihologiei) este campul cererii: cerere de vindecare a bolnavului adresata medicului in masura in care acesta se presupune ca stie sa ingrijeasca si este mandatat de societate pentru a o face. Dar aceasta cerere este adesea complexa, ambigua si poate sa ascunda o proba a medicului pentru bolnav, a se vedea o proba de forta daca cererea implicata a bolnavului este de a nu vindeca.
A raspunde imediat cererii, cum o face de obicei medicul prin examen clinic, paraclinic, medicamente, oprirea de la munca, raspunsurile la intrebari etc, oculteaza ceea ce se gaseste in "DINCOLO" de cerere. DORINTA este in centrul practicii si teoriei analitice.
Dificil de inconjurat, el apare ca punct al incapatinarii, "reziduu iremediabil", rezultat al indepartarii intre exigenta de a raspunde direct la cerere, daca aceasta nu este sub forma de incitare la o integrare asupra acestei intrebari insasi. Acest nou raspuns la o intrebare (cerere) care vizeaza intotdeauna un Dincolo de obiect- pentru ca este o cerere de dragoste- se deschide in dimensiunea lipsei existentiale a iesirii din Dorinta.
OPOZITIA A STI- ADEVAR
Medicul (ca si psihologul) este animat de dorinta de a sti, de a castiga cunostinte de diagnostic si terapeutice pe corpul pacientului. Acesta, la randul lui, de asemenea intreaba si in cel mai bun caz obtine raspunsuri despre diagnostic sau tratament, care totusi nu ii satisfac. De fapt, intrebarea sa, dorinta de asti, duce la aceasta realitate enigmatica: corpul-bucuria- moartea, pentru care nu exista inca un raspuns in registrul de cunoastere.
Aceasta dorinta de a sti este de registail ADEVARULUI, este inima practicii analitice care apare mai mult ca o cantare decat ca o terapeutica. Pentru a descoperi acest adevar care ii este propriu, pacientul trebuie sa paraseasca starea de supunere in care este prin raport cu presupusa cunoastere a terapeutului. Ori aceasta nu este posibil in relatia medic-bolnav pentru ca fundamentul acesteia este eterogenitatea cunoasterii (faptului de a sti).
APROPIERI DIFERITE DE CORP
CorpuK trupul-organismul) este evident centrul practicii medicale si totdeauna medicul este interogat despre corpul altuia marcat de suferinta, fiind mai aproape sau nu de moarte.
Aceasta MOARTE, chiar daca nu este numita, este omniprezenta in practica medicala si scopul medical este de a impinge pana la limita biologica (vezi eutanasia). Pentru ANALIST, corpul este fara indoiala mai putin prezent, dar apare uneori pe parcursul intrebarii despre PLACERE, care se pune pe parcursul analizei. De altfel, acest registru al BUCURIEI corpului nu este absent in medicina, caci cererile bolnavului nu privesc doar corpul "atat cat este sortit mortii dar si promis bucuriei" (vezi rezistentele medicale la avort), el este numai ocultat.
1. ALLPORT W.G. (1981), Structura si dezvoltarea personalitatii, Ed.Didactica si Pedagogica,Bucuresti.
2. ATANASIU A.(1983), Elemente de psihologie medicala, Ed.Medicala,Bucuresti.
3. COSMOVICI N., PIROZYNSKI T.(1985) Psihoterapie prin metoda trainingului autogen, Revista Medico-chirurgicala nr.14,Iasi
4. DAFINOIU I.(1991), Psihoterapie si educatie in cultura si personalitate, Ed.Militara,Bucuresti
5. DAFINOIU I.,VARGHA J.L.(2003), Hipnoza clinica, Ed. Polirom,Iasi
6. DOROFTE T.(1991), Orientari si tendinte in psihoterapia contemporana, Ed. Stiintifica, Bucuresti
7. ENACHESCU C.(1998), Tratat de Psihanaliza si Psihoterapie ,Ed.Did. si Ped.,Bucuresti
8. GELDER M.,GOTH D.,MAYON R. (1994), Tratat de psihiatrie, Oxford, Ed.II,A.P.LR,Bucuresti.
9.GORGOS C.(1985), Vademecum in psihiatrie, Ed.Medicala, Bucuresti
10.GRECU GH., GRECU-GABOR M. (1997), Aspecte clinico-terapeutice actuale ale tulburarilor de anxietate, Vol.II, Iasi
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
