Analiza SWOT - agent ordine publică

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Psihologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 1962
Mărime: 33.63KB (arhivat)
Publicat de: Bebe Romeo Gheorghe
Puncte necesare: 5

Extras din referat

DENUMIREA POSTULUI:

-Agent Ordine Publica

LOCUL DE MUNCA:

- Inspectoratul de Politie Judetean Arges

DESCRIEREA POSTULUI:

- Menţine ordinea şi siguranţa publică pe teritoriul localităţii, asigură patrularea, prevenirea şi combaterea criminalităţii stradale, prin organizarea de dispozitive de ordine şi siguranţă publică cu efective specializate;

-Asigură cercetarea infracţiunilor săvârşite;

-Asigură consilierea cetăţenilor şi instituţiilor publice, prin personalul poliţiei de proximitate;

-Asigură protecţia magistraţilor;

-Asigură ordinea publică în staţii, triaje de cale ferată, patrularea trenurilor de călători şi combaterea infracţiunilor prin structurile de specialitate;

-Asigură supravegherea, îndrumarea şi controlul traficului rutier, în mediul urban şi rural, fluidizarea circulaţiei şi însoţirea coloanelor oficiale pe timpul activităţilor şi vizitelor oficiale, precum şi alte misiuni specifice, prin structurile specializate de poliţie rutieră;

-Desfăşoară activităţi specifice, premergător şi pe timpul manifestaţiilor publice, pentru obţinerea de date şi informaţii şi rezolvarea situaţiilor din competenţă, asigură desfăşurarea normală a circulaţiei în zonă şi pe traseele de deplasare a manifestanţilor şi, la nevoie, participă cu echipe de cercetare-triere specializate;

-Sprijină unităţile de jandarmi cu date şi informaţii, pentru asigurarea sau restabilirea ordinii şi liniştii publice, cu ocazia desfăşurării adunărilor publice, mitingurilor, manifestărilor cultural-sportive şi altele asemenea.

.Obiectivele cercetarii :

Studiul de fata isi propune urmatorul obiectiv de cercetare:

-Relevarea dominantelor de ordin motivational implicate in munca lucratorului de Agent Ordine Publica.

MOTIVAŢIA PENTRU MUNCĂ

DEFINIŢIE ŞI CARACTERIZARE GENERALĂ

Ca şi în cadrul altor ştiinţe, în psihologie se urmăreşte atât surprinderea şi descrierea fenomenelor, în cazul dat a actelor de conduită,cât şi dezvăluirea determinismului lor, a cauzelor concrete care le-au generat. Nici un act comportamental nu apare şi nu se manifestă în sine, fără o anumită incitare, fără o anumită direcţionareşi susţinere energetică.Chiar în cazul absenţei unui obiectiv sau scop, un comportament are la bază acţiunea unei cauze. Astfel, trebuie căutat răspunsul la întrebarea de ce?, de ce s-a produs? Tocmai în acest punct intră în scenă motivaţia. Ea este cea care conţine răspunsul la întrebarea de mai sus. În accepţiunea cea mai largă, termenul de motivaţie reuneşte „ansamblul factorilor dinamici caredetermină conduita unui individ” sau „totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite,conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte”

Prin termenul de motivaţie, definim o componentă structural-funcţională specifică a sistemului psihic uman, care reflectă o stare de necesitate în sens larg, iar prin cel de motiv, exprimăm forma concretă actuală în care se activează şi se manifestă o asemenea stare de necesitate. Aşadar, prin motiv vom înţelege acel mobil care stă la baza unui com-portament sau acţiuni concrete. Natura calitativă şi tipul sau modalitatea motivului vor fi determinate de specificul stării de necesitate pe care o reprezintă şi de gradul de trăinicie a legăturii dintre satisfacerea/nesatisfacerea stării date de necessitate şi echilibrul psihofiziologic al persoanei.

Scopurile organizaţiilor pot fi realizate doar prin efortul comun al membrilor ei. Una dintre condiţiile pentru care unele organizaţii sunt mai eficiente şi productive decât altele, este dată de calitatea şi cantitatea eforturilor depuse de angajaţii ei, eforturi care sunt legate de motivaţie. Pentru a lucra bine, oamenii trebuie să fie puternic implicaţi în munca lor şi dornici să-şi atingă anumite scopuri, de la cele mai simple (cum ar fi dorinţa de a face rost de bani sau de a ajunge mai repede acasă), până la cele mai complexe şi utile organizaţiei (a realiza lucruri importante, a găsi metode noi eficiente, a face ceea ce le face plăcere).

Preview document

Analiza SWOT - agent ordine publică - Pagina 1
Analiza SWOT - agent ordine publică - Pagina 2
Analiza SWOT - agent ordine publică - Pagina 3
Analiza SWOT - agent ordine publică - Pagina 4
Analiza SWOT - agent ordine publică - Pagina 5
Analiza SWOT - agent ordine publică - Pagina 6
Analiza SWOT - agent ordine publică - Pagina 7
Analiza SWOT - agent ordine publică - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Analiza Swot - Agent Ordine Publica.doc

Alții au mai descărcat și

Empatia

O mare varietate de definitii si metafore au fost oferite de literature de specialitate cu privire la empatie, incluzand: “Empatia este eul...

Neuropsihologia Atenției

NEUROPSIHOLOGIA ATENTIEI Exista numeroase puncte de vedere care ar putea fundamenta o teorie moderna a procesului atentiei. În decursul istoriei...

Comportamentul Social

Pentru o mai buna intelegere a subiectului propus vom face mai intai cateva precizari necesare pentru constructia interioara a lucrarii. In primul...

Te-ar putea interesa și

Administrație publică

INTRODUCERE In organizatiile din administratia publica, functionarii publici isi exercita puterea de decizie, in activitatea lor de zi cu zi, in...

Dezvoltare durabilă - Stefan cel Mare, Călărași

CAPITOLUL I. PREZENTAREA GENERALA A LOCALITATII 1. CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICA Comuna Stefan cel Mare are in componenta un singur sat, se...

Analiza SWOT a Sectorului Public din România

INTRODUCERE Reforma sectorului public urmăreşte creşterea performanţei, eficienţei şi eficacităţii acestuia prin îmbunătăţirea calitativă a...

Posibilități de Îmbunătățire a Imaginii Turismului în Județul Caraș-Severin

Posibilități de îmbunătățire a imaginii turismului în județul Caraș-Severin În lucrarea de față, am prezentat pe scurt informații despre cadrul...

Simulări decizionale - SC Papakostas SRL

CAPITOLUL I Prezentarea generală a ideii de afacere Inovaţia nu mai este de mult opţională - ea a devenit pentru orice afacere un bilet de...

Descentralizarea serviciului de sănătate publică

INTRODUCERE Prezenta strategie a fost elaborată în contextul atenţiei acordate de către Guvernul României procesului de descentralizare. Astfel,...

Ai nevoie de altceva?