Agorafobia

Agorafobia se definește prin teama de a fi singur într-un loc public, mai ales în locuri aglomerate care nu pot fi părăsite imediat în eventualitatea că ar apărea un atac de panică. Termenul derivă din grecește agora (piață) și phobos (frică, spaimă). Sintagma a apărut în 1871, pentru a ilustra condiția celor care se temeau să apară singuri în locurile publice. Agorafobia se numără printre cele mai grave fobii, întrucât intereferează cu funcționalitatea individului în societate și în situațiile din locuri deschise.

În prezent este considerată a fi o suită de fobii legate între ele, şi care au drept rezultat apariţia unei senzaţii exagerate de teamă atunci când persoana respectivă se confruntă cu situaţii sau locuri nefamiliare, această senzaţie ducând la pierderea controlului asupra propriei persoane.

Până de curând agorafobia era definită ca teama de spaţii deschise, însă în momentul de faţă înclude mai multe caracteristici, cum ar fi: teama de a intra în magazine, teama de mulţimi şi locuri publice, sau teama de a călători singur cu trenul, autobuzul sau avionul. De asemenea include anxietatea asociată inabilităţii de a ajunge repede într-un loc unde să se simtă în siguranţă.

Atacurile de panică sunt o caracteristică comună a agorafobiei. Atacul de panică este un atac neaşteptat de teamă intensă şi anxietate. Deoarece atacul de panica poate fi imprevizibil, pacienţii se tem că acesta să nu apară când se află într-un spaţiu public. Astfel persoana poate începe să evite orice situaţie în care ar putea aparea un atac de panică.

În cazurile extreme, persoanele cu agorafobie pot deveni incapabile să părăsească locuinţa dacă nu sunt însoţite de persoane de încredere.

De obicei, agorafobia apare spre sfârşitul anilor 1920 şi este mai frecventă la femei decât la bărbaţi (deşi acest lucru poate apare pentru că bărbaţii caută mai rar ajutor).

Aproximativ 5% din adulţi prezintă agorafobie. Uneori apare brusc, alteori treptat. De cele mai multe ori nu există o cauză evidentă. Fără tratament, agorafobia poate dura mai mulţi ani şi se agravează în timp.

Mulţi dintre pacienţii cu agorafobie pot avea şi alte fobii.

Criteriile de diagnostic pentru Agorafobie:

A. Anxietate în legătură cu a te afla în locuri sau situaţii din care scăparea este dificilă (sau jenantă) ori în care nu poate fi accesibil ajutorul în eventualitatea unui atac de panica inopinat sau predispus situaţional, ori a unor simptome similare panicii. Fricile agorafobice implică de regulă grupe de situaţii care includ faptul de a te afla singur în afara casei, a te afla în mulţime sau a sta la rând, a te afla pe un pod şi a călători cu autobuzul, trenul sau automobilul.

Notă: Se ia în consideraţie diagnosticul de fobie specifică, dacă evitarea este limitată la una sau numai la câteva situaţii specifice, ori cel de fobie socială, dacă evitarea este limitată la situaţii sociale.

B. Situaţiile sunt evitate (de ex., călătoriile sunt restrânse) sau chiar sunt îndurate cu o detresă marcată ori cu anxietatea de a nu avea un atac de panică sau simptome similare panicii, ori necesită prezenţa unui companion.

C. Anxietatea sau evitarea fobică nu este explicată mai bine de altă tulburare mentală, cum ar fi fobia socială (de ex., evitarea limitată la situaţiile sociale din cauza fricii de punere în dificultate), fobia specifică (de ex., evitarea limitată ia o singură, situaţie, cum ar fi ascensoarele), tulburarea obsesivocompulsivă

(de ex., evitarea murdăriei, ia cineva cu obsesia contaminării), stresul posttraumatic (de ex., evitarea stimuiilor asociaţi cu un stresor sever), sau anxietatea de seaparare (de ex., evitarea abandonării casei sau a rudelor).

Persoanele cu agorafobie pot prezenta o parte sau toate simptomele de mai jos, când se afla în locuri publice:

- tremurături

- puls rapid

- transpiraţii profuze

- dureri toracice

- dificultăţi de respiraţie

- senzaţie de sufocare

- greaţă

- ameţeli

- senzaţia de pierdere a controlului

- teama că va leşina

- teama că va muri.

Etiologie:

Pot fi luaţi în calcul următorii factori:

Factori biologici:

- hipersecreţia de adrenalină;

- sensibilitate crescută la modificări hormonale;

- hipersensibilitate la unii stimuli fizici (temperatură, lumină) ;

- reacţii adverse la medicamente;

- lactat de sodium în concentraţie ridicată în sânge;

- dificultăţi de integrare a diferitelor informaţii: vizuale, tactile, de echiibru.