Acțiuni de formare a strategiilor de adaptare la stres

Conceptul de "coping" a fost elaborat de Lazarus si Launtier in 1978, acesta desemnand un ansamblu de mecanisme si conduite pe care individul le interpune intre el si evenimentul perceput ca amenintator, pentru a stapani, a tine sub control, pentru a tolera sau diminua impactul acestuia asupra starii sale de confort fizic si psihic

Lazarus si Folkman (1984) l-au definit ca reprezentand ansamblul eforturilor cognitive si comportamentale destinate controlarii, reducerii sau tolerarii exigentelor, cerintelor externe si/sau interne care ameninta sau depasesc resursele unui individ.

Termenul "coping strategy" sau "coping ability" este utilizat in special in literatura anglosaxona in timp ce "strategie d'ajustement" (Dantchev, 1989; Dantzer, 1989) se utilizeaza in cea de limba franceza.

Raspunsurile individului la factori de stres, raspunsuri necesare acestuia pentru a putea face fata situatiilor respective pot fi de natura cognitiva sau afectiva (exemplu: transformarea in plan imaginar a unei situatii periculoase intr-o ocazie favorabila de profit personal), dar si forme de comportament (infruntarea deschisa a problemelor, adoptarea unei conduite de evitare etc.).

Studiile referitoare la strategiile de adaptare (de "coping") au adus o schimbare fundamentala in cercetarile referitoare la stres, prin schimbarea orientarii acestora de la descrierea reactiilor la stres la descrierea si cercetarea modalitatilor prin care individul controleaza factorii si situatia stresanta.

Conform acestui nou mod de abordare a problemelor, stresul nu trebuie cautat nici doar in raport cu individul, nici numai la nivelul evenimentului, ci in relatia individ-mediu. Caracteristicile cantitative si calitative ale unui factor stresor nu influenteaza singure intensitatea starii de stres; reactia negativa la stres este rezultatul dezechilibrului intre exigente (interne sau externe) si resursele individului de a face fata acestora. Factorii agresori parcurg mai multe filtre individuale care conduc la amplificarea sau diminuarea reactiilor, in functie de modul in care sunt perceputi (apreciati, evaluati) factorii respectivi.

Principalii mediatori ai relatiei factor de stres-tulburare a echilibrului individual (in principal emotional) sunt reprezentati de:

-perceperea stresului sub influenta: experientei anterioare cu acelasi tip de stres, sustinerii sociale si religioase;

-mecanismele individuale de aparare a Eului, care actioneaza inconstient;

-eforturile constiente: punerea in functiune a unui plan de actiune, recurgerea la diferite tehnici (relaxare, exercitii fizice etc.).

Acesti mediatori sunt antrenati in doua procese de mediere a relatiei: autoevaluarea propriilor posibilitati in raport cu situatia respectiva si strategiile individuale de ajustare in raport cu aceasta.

Evaluarea reprezinta un dublu proces cognitiv de apreciere a gradului de