Violența în Școală

În mod tradiţional, şcoala este locul de producere şi transmitere a cunoaşterii, de formare a competenţelor cognitive, de înţelegere a sensului vieţii şi a lumii care ne înconjoară, de înţelegere a raporturilor cu ceilalţi şi cu noi înşine. Misiunea şcolii nu este doar de a pregăti forţa de muncă. Şcoala trebuie să profileze caractere, să-i educe tânărului plăcerea de a învata, dorinţa de a reuşi şi de a face faţa schimbărilor de pe piaţa muncii.

În acest context, a vorbi despre violenţă acolo unde ne aşteptăm să găsim cele mai bune condiţii pentru formarea si dezvoltarea armonioasă a personalităţii poate părea un fapt cel puţin neverosimil.

Chiar dacă reprezintă o problemă delicată, luarea in stăpânire a fenomenului violenţei nu se poate face decât dacă îi sunt cunoscute cauzele, originile, formele de manifestare şi posibilităţile de prevenire. Problema violenţei în şcoală poate şi trebuie să devină o tema de reflecţie pentru toţi cei implicaţi în actul educaţional.

Noţiunea de violenţă este discutată în relaţie cu cea de agresivitate. Rădăcina latină a termenului violenţa este vis ,care înseamnă “forţă” şi care trimite la ideea de putere, de dominaţie, de utilizare a superiorităţii fizice, deci a forţei, asupra altuia.

Există numeroase definiţii ale violenţei. Eric Debarbieux, specialist în problematica violenţei în mediul şcolar, ofera o definiţie prin care se surprinde ansamblul fenomenului violenţei: “Violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social si care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin utilizarea forţei, constient sau inconstient, însă poate exista si violenţă doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău”.

Majoritatea analizelor privilegiază ideea că agresivitatea ţine mai mult de instinct, în timp ce violenţa ţine mai mult de cultură, de educaţie, de context.

Violenţa şcolară este asociată, în general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile. De aceea, atunci când se vorbeşte despre violenţa în şcoală, se consideră drept surse favorizante factorii exteriori ai şcolii: mediul familial, mediul social, ca si factori ce ţin de individ, de personalitatea lui.

Există nenumărate activităţi concrete prin care orice instituţie şcolară poate ameliora frecvenţa si intensitatea cazurilor de violenţa în care sunt implicaţi elevii şi cadrele didactice. În acest sens, există activitatea de prevenţie, prin care întelegem ansamblul acţiunilor care împiedică producerea unor fenomene de violenţă si activitatea de intervenţie, care reprezintă măsurile prin care se împiedică reapariţia unui caz de violenţă ce a avut deja loc. În primul caz, şcoala se adresează cauzelor generatoare sau semnelor premergătoare unui astfel de comportament, în vreme ce, în cea de-a doua situaţie, scoala se adresează în mod direct cazurilor de violenţa apărute, prin măsuri punitive sau prin măsuri care combină sancţiunile cu asistenţa.

Masuri de prevenţie

Instituţiile şcolare au un rol central în prevenirea fenomenelor de violenţă. Atribuţiile si

responsabilităţile acestora sunt instituite explicit în legislaţia naţionala referitoare la drepturile

copilului si la modalităţile de control, prevenire si intervenţie specifice în cazurile în care minorii sunt victime sau autori ale diverselor acte de violenţă.

Principalele tipuri de activitaţi de prevenţie a fenomenelor de violenţă organizate la nivelul unitaţii de învatamânt sunt urmatoarele:

- actiuni de conştientizare de către elevi a efectelor negative ale violenţei organizate în

majoritatea instituţiilor ;

- organizarea unor întâlniri şi discuţii cu autorităţi din politie ;

- organizarea cu părinţii a unor activităţi pe tema prevenirii violenţei scolare ;

- dezvoltarea unor programe de formare a cadrelor didactice privind managementul clasei,

dezvoltarea abilităţilor de comunicare, rezolvarea de conflicte)

Alte măsuri pentru a preveni violenţa pot fi luate in cadrul programelor de formare , proiectelor sau întâlnirilor:

- introducerea în curriculumul la decizia şcolii (CDŞ) a unor teme privind: dezvoltarea abilităţilor de comunicare, rezolvarea de conflicte, promovarea cooperarii ;

- participarea/implicarea elevilor în proiecte care vizează reducerea violenţei şcolare

- organizarea de lectorate cu părinţii;

- organizarea de activităţi culturale cu implicarea copiilor de etnii si vârste diferite, la care

participă, alaturi de elevi, părinţi si profesori;

- schimburi de experienţă între scoli pe tematica prevenirii violentei;

- activităţi extrascolare în care au fost observate si analizate fenomene de violeţa şcolară;

- concursuri între clase (“clasa cea mai cuminte”), organizarea de spectacole, scenete vizând prevenirea violeţei;