Rolul și personalitatea dascălului

“ Educatia are drept scop sa

dea sufletului si corpului frumusete si

perfectiune de care sunt susceptibile”

- PLATON -

Pedagogia isi determina intreaga problematica si isi dezvolta sistemul conceptul de idei si teze din acelasi izvor din care se dezvolta toate stiintele socio-umane, adica practica individuala si sociala, precum si cunoasterea umana in ansamblul. Procesul ei se realizeaza pe calea cercetarii sistematice a experientei in domeniul educatiei, supunand-o reflectiei. Asadar, unul din izvoarele principale ale pedagogiei il constituie experienta actuala a scolii, familiei si altor factori sociali cu vocatie educative. Prin experienta nu se intelege insa inregistrarea pasiva a datelor pe care le releva practica educationala. Experienta autentica inseamna practica supusa reflectiei, insotita de gandire, practica gandita.

In consecinta simpla practica, realizata pe baza de rutina, neschimbata de la o etapa la alta, nu aduce o contributie semnificativa in dezvoltatrea stiintei. Pentru a dobandi atributul de sursa a dezvoltarii teoriei, devine necesara supunerea practicii unui proces de gandire menit sa puna in evidenta elemente si aspecte ale acesteia care isi demonstreaza valabilitatea, ca si a celor ce urmeaza a fi ameliorate sau, eventual, abandonate.

Pe de alta parte, experienta educativa nu se limiteaza la practica actuala in desfasurarea ei situationala si aleatorie. Elementele valoroase ofera de asemenea practica trecuta, tezaurizata in ceea ce numim experienta acumulata, reflectata in idei, conceptii si norme pedagogice, consemnate in istoria pedagogiei si a invatamantului. Valorificarea creatoare a mostenirii pedagogice, a scolii si a conceptiilor sistematice despre educatie se constituie ca sursa de dezvoltare continua a teoriei pedagogice. Importanta acesteia decurge din natura socio-istorica a educatiei. In acelasi timp insa, merita subliniat ca nu este util si nici intemeiat sa se faca traditie in ceea ce este desuet si cvasiintamplator, caci aceasta nu foloseste nici progresului educatiei si nici teoriei pedagogice. Atitudinea constructiva fata de experienta trecuta indeamna la valorificarea acelor elemente care pot oferi raspunsuri si solutii adecvate si cerintele actuale si de viitor ale educatiei.

Multa vreme educatia, desi foarte complexa, a constituit obiectul de studiu al unei singure discipline – pedagogia. Pe masura dezvoltarii societatii, in general si a cunoasterii umane, in particular, educatia a devenit tot mai complexa si, in consecinta, a constituit o preocupare a mai multor stiinte.

Deci, dupa cum am spus ,pedagogia a constituit obiectul de studiu a mai multor oameni de stiinta . Daca se poate spune ca J. J. Rouseau a redescoperit copilaria , se poate afirma ca Pestalozzi a redescoperit institutia necesara educarii copilului si a formarii dascalului cerut de aceasta. In conceptia lui Pestalozzi, doi factori sunt definitorii pentru dezvoltarea copilului : familia si scoala. In viziunea lui J. H. Pestalozzi educatia trebuie sa ajute natura umana sa se dezvolte respectand particularitatile individuale. Caci fara educatie aceasta s-ar dezvolta foarte incet. Rolul educatiei este de a stimula impulsul de afirmare, adica de a activa dezvoltarea, de a face ca “ ochiul sa vrea sa vada , urechea sa vrea sa auda, piciorul sa vrea sa mearga, iar mana sa apuce… La fel inima vrea sa creada si sa iubeasca, spiritul vrea sa gandeasca.” Convins de rolul social al educatiei datorita careia omul devine om, el cauta sa descopere metode si procedee simple si eficace in formarea unui om adevarat. Educatia elementara, asa cum este conceputa de Pestalozzi, se poate face in orice familie avand in vedere ca principala cale de rezolvare a continutului invatamantului elementar este de a pleca de la realitatea in care se dezvolta copilul. Scoala are menirea de a realiza educatia complexa a copilului prin imbinarea continuturilor teoretice cu munca manuala .

Maria Montessori reprezinta un capitol important in miscarea scolii active detasandu-se in istoria educatiei scolare prin importanta acordata copiilor cu nevoi speciale si prin efortul de a realiza institutii adecvate lor.

Jean Piaget se remarca prin studiile sale efectuate in Europa incepand cu anii ’30, dar devine cunoscut peste Ocean, In America , la inceputul anilor ’60. Reprezentant al psihologiei genetice, acorda o atentie deosebita relatiei dintre educatie – dezvoltare – adaptare / maturizare.Titanul din Geneva al psihologiei considera ca adaptarea este esenta functiilor intelectuale, in speta de organizare a abilitatilor strategiilor cognitive si de dezvoltare a acestora in sisteme coerente. In conceptia lui Jean Piaget procesul de adaptare presupune trei etape:

-asimilarea-care semnifica incorporarea experientelor;

-acomodarea-care se traduce prin individualizarea shimburilor intre persoana si realitate finalizata prin construirea schimburilor de reprezentare;

-integrarea-functionala a acestor scheme care sa conduca la o stare de echilibru intre asimilare si acomodare.

Ovide Decroly exprima conceptia dupa care omul este o unitate biologica ce nu poate fi conceputa in afara mediului social si natural. In contextul relatiei copil- mediu, teoria sa pedagogica se poate exprima simplu prin formula “Scoala pentru viata, prin viata”.

Toate aceste puncte atinse de pedagogii amintiti sunt cateva din multitudinea ideilor de care trebuie sa tina seama cadrul didactic in proiectarea si desfasurarea activitatii de predare – invatare – evaluare. In cadrul procesului de invatamant un rol important il are personalitatea dascalului.

Ceea ce face sa creasca importanta in ceea ce prezinta rolul si personalitatea dascalului in scoala si in societatea noastra sunt cele doua tipuri fundamentale de activitati pe care el le desfasoara zi de zi: activitatea scolara si activitatea extrascolara.

In scoala dascalul este conducatorul activitatii didactice ce se desfasoara in vederea realizarii obiectivelor prevazute in documente scolare. El este cel care imprima un sens si o finalitate educativa tuturor premiselor si conditiilor, obiective si subiective, participante si implicate in procesul de invatamant.Privite in sine, informatiile cuprinse in programele si manualele scolare constituie doar premise latente din punct de vedere al formarii personalitatii umane, ele capata, insa, valente educative ca urmare a prelucrarii si transmiterii lor de catre dascal. Tot asa se intampla si cu miijloacele de invatamant. Oricat de perfectionante ar fie le, numai utilizarea lor de catre dascal prin integrarea lor intr-o situatie de invatare le asigura valentele educative scontate. Daca ele sunt auxiliare pretioase, scutindu-l pe dascal de unele sarcini, aceasta nu inseamna ca rolul sau s-ar diminua, el ramanand in continuare cel care confera acestor mijloace un sens pedagogic prin modul cum le foloseste si prin rezultatele la care ajunge. Relatia pedagogica ramane, oricat s-ar tehniciza, o relatie umana. El este cel care, prin personalitatea sa amplifica valentele educative ale acestor cunostinte. Rolul conducator al dascalului in activitatea didactica ramane una din coordonatele de baza ale misiunii sale.