Rolul Metodelor

După R.Hubert, metodele interactive au rolul de a determina progresul culturii din punct de vedere al asimilării de cunoştinţe, cât şi al formării unor deprinderi active de vorbire pe un fond psihic propriu, trezind interesele, suscitând iniţiative, dezvoltând dorinţa de a şti mai mult şi mai bine.

Prin intermediul metodelor, cadrul didactic călăuzeşte drumul elevilor spre cunoaştere şi îi îndrumă astfel spre căile logice de descoperire a cunoştinţelor. De aceea, metodele interactive reprezintă un nivel superior în spirala activizării, un salt calitativ metodologic, prin raportarea la formativ. Acestea iau naştere prin reconsiderarea metodelor clasice, prin diversificarea procedeelor de aplicare şi a sistemului în care se utilizează procedee specifice gândirii creative şi altele specifice muncii independente şi cooperării.

Metodele şi procedeele interactive de predare solicită în mare măsură procesele intelectuale ale gândirii şi facilitează transferul de informaţii şi de competenţe de la o disciplină la alta, printr – o predare integrală a cunoştinţelor, printr – o abordare inter şi transdisicplinară.

În cadrul lecţiilor de cunoaştere a mediului se pot utiliza metode active ca descoperirea, problematizarea, studiul de caz, modelarea, simularea, jocul didactic, jocul de rol şi alte procedee de stimulare a creativităţii, dar şi metode clasice cu valenţe participative: experimentul, observaţia, conversaţia euristică.

Abordarea transdisciplinară constituie încă o cale de acces spre cunoaştere, familiarizându – l pe elev cu realitatea din jur, cu mediul înconjurător şi cu caracteristicile sale, având ca sarcini: a învăţa să cunoşti, a învăţa sa faci, a învăţa să trăieşti alături de ceilalţi, a învăţa să exişti. Într – un astfel de context, demersul didactic în viziune transdisciplinară va începe de timpuriu cu “a învăţa să cunoşti”, ceea ce înseamnă să stabileşti conexiuni între diferitele cunoştinţe şi semnificaţiile lor sociale, între cunoştinţe şi semnificaţiile interioare. Fiind centrată pe demersurile intelectuale şi afective ale elevilor, transdisciplinaritatea stimulează interesul elevului pentru învăţare.

Prin intermediul observaţiei, elevii percep direct, activ şi sistematic obiectele şi fenomenele lumii din realitatea înconjurătoare, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Astfel, într – o drumeţie elevii au observat pădurea de stejar toamna, sesizând modifcările copacilor la schimbarea de vreme. Pe termen lung, observaţia se va face prin drumeţii în fiecare anotimp, descoperind astfel viaţa unei plante: creştere, dezvoltare, maturizare, înflorire şi formarea fructelor.

Tot pe termen lung se poate realiza un experiment prin germinarea unui bob de fasole într – un ghiveci, la căldură şi lumină, observând astfel încolţirea bobului şi creşterea plantei, în vederea identificării părţilor ei, precum şi condiţiile care i –au influenţat dezvoltarea.

Problematizarea îi conduce pe elevi la rezolvarea unor situaţii conflictuale reale sau aparente, între cunoştinţele dobândite anterior şi noile informaţii primare. Având ca temă “Pădurea” şi analizând bradul şi stejarul se pune întrebarea: “De ce bradul rămâne şi iarna verde?”. Prin intermediul “Legendei bradului”, se pare că elevii sunt mulţumiţi cu explicaţia legendară. Dar observând cu atenţie crenguţele de brad ei descoperă explicaţia ştiinţifică: existenţa răşinei pe frunze care le protejează de fenomenele naturii.

Jocul didactic constituie o altă modalitate de a –i atrage pe elevi să participe activ în cadrul procesului de învăţare, dezvoltându – le curiozitatea şi interesul pentru conţinutul studiat, formându - le capacitatea de a aplica spontan cunoştinţele dobândite la momentul oportun.