Rolul formării inițiale-continue în perfecționarea cadrelor didactice

1.PERFECTIONAREA CADRELOR DIDACTICE

Perfectionarea cadrelor didactice reprezinta o activitate cu continut pedagogic si social proiectata, realizata si dezvoltata în cadrul sistemului de învatamânt, cu functie manageriala de reglare-autoreglare continua a procesului de învatamânt, la toate nive¬lurile sale de referinta (functional-structural-opera¬tional).

La nivel functional, perfectionarea personalului didactic vizeaza stimularea capacitatilor pedagogice si sociale de convertire practica a finalitatilor de sistem (ideal, scopuri ale educatiei) în obiective angajate în cadrul procesului de învatamânt, în mediul scolar si extrascolar. La nivel structural, perfec¬tionarea personalului didactic vizeaza stimularea capacitatilor pedagogice si sociale de valorificare deplina a tuturor resurselor pedagogice (infor¬mationale, umane, didactico-materiale, financiare) existente la nivel de sistem si de proces. La nivel operational, perfectionarea personalului didactic vizeaza stimularea capacitatilor pedagogice si sociale de proiectare, realizare, dezvoltare si finalizare a activitatilor specifice procesului de învatamânt (lectii, cursuri, seminarii, lucrari practice, ore de dirigentie; activitati extrascolare/cu: elevii, cadrele didactice, parintii, alti reprezentanti ai comunitatii educative; activitati: manageriale, metodice, de asistenta psiho¬pedagogica si sociala, de orientare scolara si profe¬sionala, de consiliere etc.), în conditii optime, cores¬punzator contextului intern si extern existent, pe termen scurt, mediu si lung.

Analiza activitatii de perfectionare a cadrelor didactice presupune raportarea la conceptele peda¬gogice de formare, în general, si de formare continua, în mod special. Formarea constituie functia centrala a educatiei (exprimata ca formare-dezvoltare perma¬nenta necesara pentru integrarea sociala optima a personalitatii umane). Astfel, formarea subordoneaza din punct de vedere functional “învatamântul care nu este decît un caz particular al formarii”. Între educatie si instruire, “matricea sa de functionare se actualizeaza în mod diferit în formarea profesorilor, în formarea adultilor în general sau în formarea elevilor” (vezi Michel, Vial, 1997, pag.18-33).

Conceptul de formare continua defineste liniile pedagogice esentiale pentru activitatea de perfec¬tionare a cadrelor didactice, linii conturate la nivelul sistemelor de învatamânt, pe fondul evolutiilor înre¬gis¬trate în anii 1975-1985, prin consolidarea refor¬melor deja întreprinse si reevaluarea prioritatilor într o societate bazata pe tehnologii avansate. For¬marea continua raspunde la aceste evolutii si la problemele lor integrabile în contextul mai larg al educatiei permanente. Depasind semnificatia tradi¬tionala, de “remediu la carentele formarii initiale insuficienta pentru întreaga cariera profesionala” (didactica), formarea continua, în acceptia sa (post)moderna, “începe sa fie conceputa ca un proces de lunga durata si de învatare permanenta”, cu doua functii generale: a) perfectionarea si înnoirea prac¬ticilor profesionale prin “actualizarea cunostintelor însusite în timpul formarii initiale”; b) completarea formarii initiale, inclusiv prin “schimbarea eventuala a orien¬tarii profesionale, cu noi competente san¬ctionate prin diplome”. Aceste functii, accentuate în mod specific la nivelul unor sisteme de educatie, genereaza formule diferite de organizare a formarii continue: formare în timpul profesiei, formare avan¬sata, formare de/pentru (re)calificare… La nivel de politica a educa¬tiei, toate variantele evocate vizeaza perfectionarea personalului didactic. La nivel conceptual, formarea continua “ar putea fi definita drept ansamblu de activitati si de practici care cer impli¬carea educa¬torilor pentru amplificarea cunostintelor proprii, perfectionarea deprinderilor, analiza si dezvoltarea atitudinilor profesionale” (EURYDICE. Reteaua de Informare despre educatie în Comu¬nitatea Euro¬peana, vezi pag.8, 9).

Obiectivele activitatii de perfectionare a cadrelor didactice pot fi definite la nivel general si specific, fiind exprimate în termeni de formare continua, domeniu în care exista un anumit consens în cadrul sistemelor de învatamânt din tarile dezvoltate. Taxo¬nomia rezultata include trei obiective generale:

1) dezvoltarea personala si socioprofesionala a cadrului didactic (obiective specifice: a) actualizarea compe¬tentelor de baza (pedagogice, de specialitate; b) însusirea de noi competente; c) aplicarea compe¬tentelor de baza la nivelul didacticii specia¬litatii/specialitatilor; d) initierea în utilizarea unor noi strategii, metode, mijloace de predare-învatare-evaluare);

2) ame¬liorarea sistemului de formare continua/institutii, oferta de cursuri, practici peda¬gogice (obiective specifice: a) favorizarea interdis¬ciplinaritatii pe fondul valorificarii concep¬telor de baza; b) stimularea cercetarii peda¬gogice/inovatiei la nivel individual si în grup/echipa; c) aplicarea para¬dig¬melor educa¬tionale la nivelul scolii si al clasei/vezi teoria curriculumului; managementul educatiei; d) dezvoltarea compor¬tamentelor psihosociale necesare managementului resurselor umane);