Probele de Evaluare

Metodele utilizate în activitatea de evaluare sunt diverse, fiind împarţite în două categorii: tradiţionale – au fost consacrate în timp şi sunt utilizate cel mai frecvent, şi complementare – impuse în practica şcolară mai ales în ultimii ani.

1. Metode tradiţionale

a. Probele orale – reprezintă metoda de evaluare cel mai frecvent folosită; se realizează printr-o conversaţie între elevi şi profesori, prin care se urmareşte a se obţine informaţii cu privire la volumul (cantitatea) şi calitatea instrucţiei. Conversaţia poate fi individuală, frontală sau combinată.

Avantaje:

- permit o verificare directă pe fondul unei comunicări depline (verbală şi nonverbală) şi pe această cale se pot evalua unele aspecte ale comportamentului afectiv-atitudinal;

- oferă posibilitatea unei evaluări flexibile, adaptată particularităţilor individuale, prin stabilirea tipului de întrebări şî a gradului de dificultate a acestora în funcţie de calitatea răspunsurilor oferite de elevi;

- permit cunoaşterea posibilităţilor de exprimare ale elevilor şi siguranţa cu care operează cu noţiunile asimilate, priceperea cu care elaborează răspunsurile, abilitatea de a argumenta o idee, de a respecta logica şi dinamica unei expuneri, originalitatea manifestată în abordarea unei probleme;

- în cazul unor răspunsuri incomplete, insufucient argumentate se poate interveni cu întrebări suplimentare prin care se solicită precizări, completări, ajutându-i astfel pe elevi sa exprime mai bine cunoştinţele însuşite;

- realizeaza un feed-back prompt, rapid, permite corectarea răspunsurilor, restructurarea activităţii de predare-învăţare înm etapa imediat următoare.

Dezavantaje:

- obiectivitatea evaluării poate fi diminuată din cauza intevenţiei unor variabile: grad diferit de dificultate al întrebărilor, starea de moment a evaluatorului (calm sau nerăbdare, irascibilitate, bunăvoinţă sau indiferenţă, încurajatoare sau inhibitoare), starea psihică a elevilor;

- caracterul uneori perturbator al întrebărilor ajutătoare care-i obligă pe elevi să se abată de la forma de răspuns proiectat;

- posibilităţi limitate de verificare a unui număr mai mare de elevi;

- consum mare de timp, având în vedere că elevii sunt evaluaţi individual, prin sondaj.

Pentru a creşte valoarea şi eficienţa probelor oarel se impune respectarea câtorva cerinţe metodologice:

- îmbinarea examinării frontala cu chestionarea individuală;

- stabilirea prealabilă a conţinutului ce urmează a fi evaluat şi a elevilor care vor fi chestionaţi, astfel înât să se obţină înformaţii concludente asupra cunoştinţelor predate şi a nivelului de pregătire a clasei;

- întrebările să fie formulate de aşa manieră încât să-i oblige pe elevi să prelucreze materialul, să selecteze informaţia folosită pentru formularea răspunsului şî să o prezinte într-o formă personală;

- acordarea unei ponderi sporite întrebărilor care-i determină pe elevi să efectueze comparaţii, clasificări, să evidenţieze relaţii cauzale, să argumenteze, să explice şi să exemplifice, să facă generalizări;

- antrenarea elevilor în corectarea sau completarea răspunsurilor date de elevii chestionaţi;

- folosirea judicioasă a formelor de „întărire pozitivă”, stimularea elevilor la răspuns prin cuvinte de încurajare, prin crearea unei ambianţe care să înlăture tensiunea emoţională prezentă mai ales la începutul examinării orale;

- utilizarea ritmică a probelor orale, creşterea frecvenţei evaluării fiecărui elev, mai ales a celor care au dificultăţi de învăţare, prevenindu-se astfel situaţiile când elevii învaţă numai când apreciază că vor fi evaluaţi sau se sustrag prin diferite modalităţi controlului.