Noile Educații

Modul de dezvoltare a lumii contemporane este legat, în mare masură, de modul în care educaţia poate să satisfacă cerinţele acestei dezvoltări.

În general, răspunsurile educaţiei se situează pe două mari planuri: unul al lărgirii ariei si conţinuturilor educaţiei şi altul constituit din inovaţiile în conceperea şi efectuarea proceselor educative. Dacă în primul caz se impune o elaborare riguroasă a educaţiilor, în al doilea caz se impune problema regândirii procesului de educaţie, în privinţa orientării, dimensionării instrumentalizării elementelor de conţinut, în vederea integrării tinerei generaţii în viaţa socială prin intermediul profesiunii.

Problemele lumii contemporane au impus noi cerinţe pentru educaţie. Sistemele educative au reacţionat prin propunerea “noilor educaţii”.

După cum apreciază specialiştii, noile tipuri de conţinuturi sau “noile educaţii” reprezintă cel mai pertinent şi mai util răspuns al sistemelor educative la imperativele generate de problematica lumiii contemporane. Încercând să răspundă acestora, “noile educaţii” s-au constituit şi s-au impus într-un timp foarte scurt, dat fiind faptul că ele corespund unor trebuinţe de ordin sociopedagogic din ce în ce mai bine conturate.

Probleme şi soluţii-“noile educaţii”:

a. Războiul, terorismul: educaţia pentru pace;

b. Încălcarea drepturilor omului, femeii, copilului: educaţia pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului;

c. Poluarea, încălzirea globală: educaţia ecologică;

d. Gestiunea resurselor economice: educaţia economică şi casnică modernă;

e. Diminuarea, absenţa spiritului civic: educaţia pentru partcipare şi democraţie.

Educaţia pentru pace

V. de Landsheere distinge între o pace negativă, prin care înţelege absenţa violenţei, a războiului, şi o pace pozitivă, care presupune dispariţia cauzelor conflictelor, inclusiv a violenţei moralei, “ascunsă” în familie şi în şcoală. Al doilea concept are un sens profund pedagogic; pentru că pacea înseamnă mai mult decât absenţa războiului şi a violenţei, presupune atitudini pozitive reflectate în relaţii pozitive între indivizi, comunităţi, state.

În spaţiul cultural pedagogic românesc, Şt. Bârsănescu propune constituirea unei pedagogii a păcii ale cărei obiective ar fi:

- educarea copiilor;

- formarea tinerilor;

- sensibilizarea elevilor în raport cu valorile spirituale ale omenirii;

- formarea unei concepţii despre lume care să dea expresia acestor valori.

G.Văideanu identifică trei mari categorii de obiective ale educaţiei pentru pace:

- însuşirea unui sistem de concepte-valori: pace, democraţiei, drepturile omului, cooperare, respect.

- formarea unor capacităţi: de a te exprima şi de a dialoga, capacitatea de a lua decizii responsabile, conştientizarea pericolelor.

-formarea unor atitudini positive: responsabilitatea faţă de propria persoană şi faţă de comunitate, generozitate, modestie.

Premisa fundamentală a educaţiei pentru pace o constituie dreptul uman fundamental la viaţă; de aceea, între educaţia pentru pace şi educaţia pentru drepturile omului exista o relaţie esenţială.

Educaţia pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului

Premisa educaţiei pentru drepturile omului o constituie ideea că există anumite valori importante pentru umanitate în ansamblul ei, fără de care idea de demnitate umană rămâne fără conţinut.

Profesorul, ca formator , are o influenţă puternică în cristalizarea conduitei pentru respectarea drepturilor omului, în special la clasele I- IV, când comportamentul imitative este dominant. Dacă profesorul este imparţial, nu face discriminări în relaţia cu elevii, iar în clasă predomină un climat democratic, copilul îşi formează mai usor deprinderi de comportament în sensul respectării drepturilor omului.

Educaţia pentru drepturile omului trebuie să constituie ea insăşi un exerciţiu de democraţie, de dezvoltare a responsabilităţii şi a spiritului critic. Şcoala oferă un model de practică democratică, astfel încât copilul să înţeleagă, pe baza unor probleme practice, care îi sunt drepturile si datoriile, sensul şi limitele libertăţii. În consecinţă, un proiect educativ cu privire la drepturile omului, va include în mod necesar trei componente: cognitivă, afectivă, atitudinală.

Educaţia pentru drepturile omului presupune nu doar a şti, ci şi a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi, a învăţa să fii şi a învăţa să faci.

Educaţia ecologică

Educaţia ecologică urmăreşte:

- dezvoltarea conştiinţei ecologice, a simţului responsabilităţii, a solidarităţii dintre indivizi pentru păstrarea şi ameliorarea mediului;

- dezvoltarea capacităţii de a lua decizii, de a identifica şi a pune în practică soluţii pentru prevenirea şi rezolvarea problemelor concrete legate de relaţia individului cu mediul său de viaţă;

- pregătirea cetăţeanului actual şi viitor pentru a influenţa pozitiv deciziile politice, economice şi sociale cu privire la mediul.

Obiective ale educaţiei ecologice:

- “alfabetizarea” în materie de mediu;

- conştientizarea diversităţii şi importanţei problemelor ecologice;

- înţelegerea corectă a raportului individ-mediu;

- dezvoltarea respectului faţă de mediu şi a responsabilităţii;

- analiza critică a problemelor de mediu;

- dezvoltarea capacităţii de a lua decizii.

Condiţiile unei educaţii ecologice sunt:

- înţelegerea interdependenţelor dintre factori şi a efectelor în lanţ;

- respectarea principiului interdisciplinarităţii în realizarea educaţiei ecologice;

- utilizarea metodelor de acţiune;

- utilizarea unor modalităţi specifice pentru atingerea obiectivelor cognitive, afective şi acţionale;

- acţiunea conjugată a tuturor factorilor care contribuie la educaţia ecologică.