Lectură - mijloc eficient pentru formarea și dezvoltarea competențelor de comunicare

Democratizarea vieţii sociale şi spirituale, procesul de reeuropenizare, în condiţii social-istorice şi cultural-spirituale noi, creează şi o serie de probleme ce ţin de integrarea socială prin dialogul multicultural al cetăţenilor. Una din soluţiile recunoscute ca eficiente pe plan mondial şi confirmate prin studii şi cercetări în ultimul timp şi pe plan naţional în integrarea socio-culturală a cetăţenilor este formarea şi dezvoltarea competenţelor de comunicare la elevi, acest tip de competenţe asigurînd concomitent şi o mai bună implicare a lor în procesul instructiv-educativ şi formarea unei personalităţi capabile să se integreze plenar în realităţile noii societăţi.

Problema dezvoltării competenţelor comunicative ale elevilor prin studierea operelor literare devine astfel una dintre cele prioritare, ştiindu-se că educaţia lingvistică a elevilor contemporani se realizează preponderent pe texte literare. Astfel Concepţia educaţiei lingvistice şi literare (Vl.Paslaru, 1985) pune accent pe dezvoltarea competenţelor comunicative ale elevilor, ei trebuind să poată realiza o comunicare liberă şi deplină în diverse situaţii şi acte comunicative, să recepteze /comenteze/ analizeze facil textele literare.

Pornind de la ideea că limba rămîne a fi „întîiul mare poem al unui popor” (L. Blaga), este depozitul istoriei şi eroismul poporului, a concepţiei despre viaţă, a credinţelor, legendelor şi miturilor, însuşirea limbii materne are o importanţă deosebită în formarea personalităţii omului, în general, şi în special a copilului, pentru că limba constituie principalul mijloc de comunicare.

La baza activităţii umane stă comunicarea verbală, iar însuşirea şi dezvoltarea limbajului au loc în procesul comunicării.

Elevul trebuie să posede un limbaj corect din punct de vedere fonetic, lexical şi gramatical.

Curriculum actual promovează sistemul comunicativ-funcţional, sistem ce presupune formarea integrată a capacităţilor de receptare/ exprimare orală şi a celor de receptare a mesajului scris şi de exprimare scrisă. Calitatea procesului de comunicare eficientă va duce în final la formarea capacităţii de comunicare corespunzătoare pentru tinerii pe care îi formăm.

Insuşirea citirii este un act de cultură ce se bazează ca orice proces de cunoaştere pe atingerea progresivă , în etape , a obiectivului propus , sub supravegherea atentă , dirijată a cadrului didactic : dezvoltarea exprimării orale si şcrise ca o condiţie esenţială pentru instruirea şi educarea , pentru formarea personalităţii elevilor.

Cartea este comoară fără preţ, în care unii îşi adună cele mai frumoase gânduri, ca alţii să le poată folosi în voie. “Cartea reflectă ca o oglindă lungul şir de secole al vieţii omenirii, istoria luptei sale pentru existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele, bucuriile, înfrângerile şi biruinţele sale toate. Cartea ne este prieten credincios de nădejde.”

Cartea este învăţătorul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi. Ea îţi oferă posibilitatea să te opreşti mai multă vreme asupra unui pasaj, să te întorci la altul pe lângă care ai trecut în grabă, dar la care simţi nevoia să revii, să meditezi îndelung în timpul lecturii şi după ce ai terminat-o, să reiei cartea oricând doreşti.

Adrian Marino stabileşte următoarele modalităţi de lectură: lectura-informaţie, lectura-distracţie, lectura-refugiu (formă de evaziune), lectura-plăcere, lectura-cultură, lectura-existenţă. Lor li se pot adăuga, cu eventuale suprapuneri, lectura de întreţinere, de îmbunătăţire a profesiei, lectura ca recreere, divertisment, cale spre cunoaşterea culturală sau ştiinţifică, lectura-curiozitate etc. Mircea Herivan descoperă şi caracterizează patru “tipuri” de lectori:

- Tipul A: lectori care se pot identifica cu eroul principal, care se pot transpune total sau parţial în ficţiunea literară;

- Tipul B este reprezentat de cititorul care proiectează în opera literară propriile stări de spirit şi pentru care eroul este o modalitate de cunoaştere a propriei naturi;

- Tipul S(superior) este ilustrat de cititorul în a cărui proiecţie în opera literară într-un anumit erou intervine judecata de valoare pe plan estetic şi etic;

- Tipul E(estetul) îi cuprinde pe cititorii care privesc dincolo de personaje şi acţiune, căutând elemente estetice.

Cercetătorii interesaţi de această problemă au descoperit faptul că cititorii- şcolari parcurg patru faze:

- Prima fază este de iniţiere, când lectura începe pe la 9-10 ani şi este o activitate plăcută, având un caracter emoţional, iar comprehensiunea nu este preocuparea principală.

- În a doua fază, cititorul (11-12 ani) are o capactate sporită de înţelegere, îşi poate controla ritmul lecturii, poate răspunde unor întrebări privind conţinutul celor citite.

- În a treia fază (13-14 ani), elevul începe să practice o lectură critică, textul fiind supus interogaţiilor.

- în a patra fază (15-16 ani), lectura este făcută cu uşurinţă şi cu siguranţă, selectivă, desfăşurată cu viteze şi modalităţi variate.

Aceste faze nu se succed pentru toţi vorbitorii: unii rămân la prima fază, cei mai mulţi se stabilesc la a doua şi a treia, iar puţini la ultima fază.