Integrarea și incluziunea copiilor cu tulburări de limbaj.

I. TULBURĂRILE DE LIMBAJ

,,Prin tulburările de limbaj înțelegem toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestările verbale tipizate unanim acceptate în limba uzuală, atât sub aspectul reproducerii cât și al perceperii, începând de la reglarea diferitor componente ale cuvântului și până la imposibilitatea totală de comunicare orală sau scrisă”. (M. Guțu, 1975, p. 115)

Cercetările ne demonstrează că de la 9% până la 39% din populația de copii de vârstă preșcolară și școlară mică prezintă tulburări de limbaj. (O. V. Pravdina, 1956; N. A. Nicașina, 1959; E. Neagu, 1961; A. S. Vinocur, 1965; C. Păunescu, 1966; V. K. Zimiceva, 1970; I. N. Sadovnikova, 1970; A. I. Bondarenco, 1979; M. S. Grușevskaea, 1982; M. S. Frișevskaia, 1982; J. T. Rahimova, 1988 L. I. Savca, 1989; L. I. Sprînceanu, 1994; ș.a..)

Tulburările de limbaj, întâlnindu-se mai des la copii, se referă atât la comunicarea verbală cât și nonverbală. Semnele care exprimă o tulburare de limbaj sunt: limitarea cuvintelor și gesturilor în comunicare; omiterea unei părți din cuvinte sau din propoziții; punerea greșită a accentului asupra unor anumite cuvinte din propoziție sau a unei părți dintr-un cuvânt; rostirea și exprimarea greoaie a unui gând, repetarea primei silabe; evitarea contactului vizual, arareori zâmbet redus, dezinteres față de alte persoane; adăugarea unor sunete suplimentare în momentul vorbirii; perseverații, jocul fără scop; plăcerea de a se juca singur și de a se concentra doar asupra unei părți a unui obiect; întoarcerea obsesivă a paginilor unei cărți fără a încerca să privească și să recunoască conținutul; dificultate în pronunțarea exactă a cuvintelor.

În ceea ce privește evoluția lexicului infantil Emil Verza relevă următoarele performanțe ale copilului normal, care:

- la aproximativ 1 an posedă 100 cuvinte.

- la circa 3 ani posedă între 400 - 1000 cuvinte.

- la 6 - 7 ani viitorul elev va dispune de circa 2500 cuvinte dintre care 800 active.

- la 10 - 11 ani, în clasa a IV, lexicul se ridică la 4000 - 4500 cuvinte din care 1500 - 1700 sunt active. (E. Verza, 1983)

În toate etapele dezvoltării copilului vorbirea exercită o influență uriașă asupra formării tuturor proceselor psihice și joacă un rol de seamă în reglarea comportamentului și activității acestuia.

În primele etape de constituire a logopediei ca știință ea nu dispunea de propria clasificare a tulburărilor de limbaj, deoarece era profund influențată de succesele dezvoltării medicinei în Europa sec. XIX - XX. Una din primele clasificări a fost înaintată de A.Kussmaul (1887) care a supus analizei critice datele despre tipurile de dereglări, le-a sistematizat și a reglementat terminologia. Această clasificare a stat la baza multor modificări în lucrările cercetătorilor din primele decenii a sec. XX ca: V. Oltușevschii, G. Gutțman, A. Freșels, S. Dobrogaev. (Nastas A. N., Banari I. M., Carpenco I. G., 1984, pag.44)

În cadrul acestor clasificări erau foarte multe asemănări: atitudinea clinică, completată cu criterii etiopatogenetici, legătura diverselor tipuri de tulburări cu forme de boli (în acest caz tulburările de limbaj erau socotite ca un simptom al bolii), la fel și limba descrierii, căci se foloseau termenii latini și grecești.

Nici un autor n-a reușit consecutiv să întemeieze o clasificare bazată pe un anumit criteriu. Ca urmare la aceasta a apărut o necoincidență atât în nomenclatura felurilor și formelor tulburări de limbaj, cât și în folosirea termenilor. Unele și aceleași dereglări erau numite cu diferiți termeni și invers, diferite dereglări erau notate cu același termen. Atât contradicțiile între clasificările separate, cât și în cadrul uneia și aceleași clasificări au început să se manifeste pe fonul realizării științelor fundamentale și aplicate ale sec. XX: fiziologia activității S.N., psihologia, lingvistica, medicina, pedagogia. Logopedia nu a rămas în afara acestei tendințe. În clasificarea clinică s-au introdus corective în rezultatul cărora s-au schimbat simțitor părerile despre diversele feluri de tulburări atribuite unei singure forme, semnificativ s-a întregit caracteristica plină de conținut a tulburările de limbaj. (Nastas A. N., Banari I. M., Carpenco I. G., 1984, pag.44)

Etiologia tulburărilor de limbaj, este de o mare diversitate și cunoașterea cauzelor care determină tulburarea este o altă condiție de bază în stabilirea programului terapeutic și a strategiei de lucru cu copilul deficient. Analiza cauzelor a putut stabili următoarele categorii etiologice:

Cauze care acționează în perioada prenatală:

a) boli infecțioase ale mamei în perioada sarcinii;

b) incompatibilitatea Rh intre mamă și făt;

c) intoxicații;

d) traume mecanice (care lezează fizic organismul fătului) sau psihice (stres, spaima, emoții intense resimțite de mamă);

e) carențe nutritive etc.

Cauze care acționează în timpul nașterii:

a) traumatisme obstetricale;

b) nașteri prelungite care duc la asfixii și leziuni ale sistemului nervos central.