Integrarea copiilor cu C.E.S. în învățământul de masă

emoţionale, lingvistice sau de altă natură. Acestea se referă şi la copiii cu dizabilităţi sau talentaţi, copiii străzii şi copiii care muncesc, copii din populaţii îndepărtate sau nomade, copii aparţinând minorităţilor lingvistice şi entice ”

Declaraţia de la Salamanca - Spania, 1994

Incluziunea = oricine, indiferent de deficienţa sa sau de dificultăţile pe care le întâmpină în învăţare, trebuie tratat ca un membru al societăţii, iar diversele servicii speciale de care are nevoie, trebuie furnizate în cadrul serviciilor sociale, educaţionale, medicale şi celelalte servicii puse la dispoziţia tuturor membrilor societăţii.

Copii cu cerințe educative speciale/cu risc sporit de vulnerabilitate:

- copiii migranţilor şi rămaşi fără îngrijire părintească;

- copiii din familii numeroase şi/sau monoparentale;

- copiii din familii cu nivel de trai scăzut;

- copiii care au fost/sunt supuşi abuzurilor şi exploatării;

- copiii cu dizabilităţi;

- copiii contaminaţi sau care trăiesc în familii afectate de HIV/SIDA;

- copiii cu comportament deviant şi/sau in conflict cu legea.

Educația incluzivă:

- susţine şi confirmă că toţi copiii pot învăţa şi au nevoie de o formă de sprijin pentru învăţare;

- urmăreşte să identifice şi să minimizeze barierele învăţării;

- este mai cuprinzătoare decât educaţia formală obişnuită cuprinzând: educaţia pentru familie, pentru comunitate, alte oportunităţi de educaţie în afara şcolii;

- presupune schimbare de atitudini, comportamente, curriculum, care să satisfacă diversitatea copiilor, inclusiv a celor cu c.e.s;

- este un proces dinamic, care se dezvoltă continuu în funcţie de cultură şi context;

- este parte a strategiei de dezvoltare a unei societăţi incluzive. (Vaida, T.)

Cum se realizează educația incluzivă?

- Existenţa şi aplicarea principiilor incluziunii: principiul drepturilor egale, principiul nondiscriminării, principiul egalizării şanselor în educaţie, principiul centrării pe copil, principiul intervenţiei timpurii, principiul educaţiei de bază pentru toţi copiii, principiul asigurării serviciilor de sprijin, principiul cooperării şi parteneriatului.

- Punerea în aplicare a unei pedagogii incluzive, o pedagogie a diversităţii, care conţine în esenţa ei atributele de a fi: pedocentristă, progresistă, personalizată, optimistă, socială, o pedagogie a iubirii.

- Elaborarea unui curriculum „incluziv“, care să se definească prin flexibilitate şi diversitate: curriculum-ul adaptat la nevoile copilului; diversitatea situaţiilor de învăţare şi a materialelor suportive; metodologie didactică diversificată, interactivă, adecvată stilurilor şi tipurilor de învăţare diferite ale elevilor; diversitate în evaluare: forme, metode, instrumente.

- Crearea şi funcţionarea unui sistem de servicii de sprijin la toate nivelurile învăţământului: asistenţă psiho-pedagogică (psiholog, logoped), asistenţă socială, medicală, sprijin în învăţare (învăţător/profesor de sprijin).

Forme ale integrării copiilor cu c.e.s. în școala românească

- Cooperarea școlii obișnuite cu școala specială: prima coordonează procesul integrării și stabilește un parteneriat activ între cadrele didactice din cele două școli care vor experimenta și susține un nou mod de desfășurare a activităților didactice, pregătind împreună conținutul activităților școlare, adaptând materialele și mijloacele de învățare folosite în timpul orelor și oferind un cadru confortabil tuturor elevilor din clasă.

- Organizarea unei clase speciale în școala obișnuită: copiii deficienți sunt integrați în școli de masă unde să intre în relație cu elevii obișnuiți, facilitandu-se, cu sprijinul cadrelor didactice și al specialiștilor din școală, o mai bună intercunoaștere și relaționare între cele două categorii de copii.

- Amenajarea în școala obișnuită a unui spațiu sau a unei săli de instruire și resurse pentru copiii deficienți, integrați individual în clase obișnuite din școala respectivă: profesorul care se ocupă cu elevii deficienți este profesorul de sprijin care desfașoară activități cu acești copii, atât în spațiul special amenajat în școala, cât și la orele de clasă, atunci când condițiile permit acest lucru, colaborând direct cu educatorii din clasele unde sunt integrați copiii.

- Modelul itinerant favorizează integrarea într-o școala de masă a unui număr mic de copii cu cerințe speciale, domiciliați la mică distanță de școală și sprijiniți de un profesor itinerant (specializat in munca la domiciliul copiilor cu un anumit tip de deficiență); ei pot astfel participa la activitatile scolii respective.

- Modelul comun este relativ asemănător cu modelul precedent, cu deosebirea că profesorul itinerant este responsabil de toți copiii cu deficiențe dintr-un anumit areal și oferă servicii de sprijinire a copilului și familiei, ajută părinții la alcătuirea programelor de învățare, urmărește evoluția școlară a copilului, colaborează cu profesorii școlii obișnuite în care este integrat copilul și intervine atunci când apar probleme de învățare sau de adaptare a copiilor la anumite cerințe școlare.

Aspecte importante ale procesului de integrare a copiilor cu c.e.s.

1.Depistarea copiilor cu c.e.s

Exemple de caracteristici generale ale copiilor cu c.e.s.:

-hiperactivitate;

-slabă capacitate de a fi atent;

-orientare confuză în spațiu și timp;

-incapacitatea de a urmări instrucțiuni orale;

-poftă necontrolată de dulce/hipoglicemie;

-este ambidextru (după vârsta de 8 ani);

-inversează literele sau cuvintele;

-face frecvent greșeli de ortografie;

-prinde greu o minge și o lovește greu cu piciorul;

-nu poate sări coarda;