Finalitățile Educației

Finalitatile educatiei reprezinta orientarile valorice ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii definite la nivel de sistem ( educatie / învatamânt) si de proces (de învatamânt). Aceste orientari valorice sunt incluse în documente de politica a educatiei elaborate la diferite niveluri ale deciziei: legea învatamântului, statutul cadrelor didactice, programele scolare etc.

Finalitatile educatiei reprezinta dimensiunea subiectiva a activitatii de educatie care transpune în practica – prin intermediul unor decizii de filozofie si de politica a educatiei, pe de o parte, si de politica scolara, pe de alta parte – dimensiunea obiectiva a activitatii de educatie, definita la nivelul functiilor generale ale educatiei. În acelasi timp, trebuie evidentiat faptul ca finalitatile educatiei ridica problema raportului dintre orientarile valorice propuse, la diferite niveluri ale sistemului si ale procesului de învatamânt, si resursele pedagogice necesare. Modul de rezolvare a acestui raport demonstreaza calitatea actului de politica a educatiei, exercitat în cadrul unui sistem de învatamânt pe termen lung, mediu si scurt.

Clasificarea finalitatilor educatiei impune avansarea unor criterii semnificative în plan pedagogic. Avem în vedere doua criterii complementare: 1) sfera de referinta; 2) gradul de divizibilitate si de comparabilitate (vezi Cristea, Sorin, 2000, pag.145-152).

Dupa primul criteriu, pot fi evidentiate doua categorii de finalitati ale educatiei: a) finalitati macrostructurale (idealul educatiei, scopurile educatiei), angajate la nivelul sistemului de învatamânt, având un grad mai mare de generalitate; b) finalitati microstructurale (obiectivele educatiei / instruirii), angajate la nivelul procesului de învatamânt, având un grad mai mare de specificitate, dependent însa de finalitatile macrostructurale.

Dupa cel de-al doilea criteriu, complementar cu primul criteriu prezentat anterior, pot fi sesizate doua categorii de finalitati ale educatiei: a) finalitati indivizibile, care nu au grad de comparatie, reprezentând o realitate globala (sistemul de educatie / învatamânt), care nu poate fi gradata la nivelul unor taxonomii – avem în vedere, finalitatile macrostructurale: idealul educatiei, care defineste tipul de personalitate umana la care aspira societatea pe termen lung; scopurile educatiei, care definesc principalele directii de dezvoltare strategica a educatiei / învatamântului, valabile la scara întregii societati pe termen mediu si lung; b) finalitati divizibile, care pot fi clasificate pe diferite grade de comparabilitate, angajate la nivelul procesului de învatamânt – avem în vedere taxonomiile obiectivelor educatiei /instruirii, realizabile, în ultima instanta, în cadrul oricarei activitati didactice / educative.

Finalitatile macrostructurale

Finalitatile macrostructurale definesc orientarile valorice care asigura proiectarea si realizarea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii la nivel de sistem. Aceste finalitati care angajeaza evolutia sistemului de educatie si de învatamânt, pe termen lung si mediu, reflecta directiile fundamentale de dezvoltare a societatii la nivel global, în plan economic, politic, cultural, comunitar. Avem în vedere doua categorii de finalitati macrostructurale ale educatiei, valabile la scara întregului sistem de educatie / învatamânt, pe termen lung si mediu: a) idealul educatiei / pedagogic; b) scopurile educatiei / pedagogic.

Idealul educatiei / pedagogic reprezinta finalitatea de maxima generalitate care defineste "un prototip" determinat, în mod obiectiv, de tendintele de evolutie ascendenta a societatii. El marcheaza "constiinta pedagogica a societatii" (vezi Dictionar de pedagogie contemporana, 1969, pag.129; Dictionar de pedagogie, 1979, pag.202).

Ca "model al devenirii superioare" idealul defineste tipul de personalitate la care aspira societatea pe termen lung pe parcursul unei perioade care acopera cel putin doua cicluri de educatie, fixate conventional în limitele a doua decenii.

Idealul educatiei are un caracter: istoric (vezi idealul Antichitatii, Evului Mediu, Renasterii, Epocii Moderne; abstract (idealul nu este tangibil într-o forma concreta dar sustine realizarea activitatii la un nivel superior); prospectiv (idealul angajeaza o previziune pe 1-3 decenii, premisa planificarii pe un deceniu si a programarii pe 1-5 ani); strategic (idealul asigura abordarea globala, integrativa, inovatoare a problemelor); politic (idealul reprezinta interese sociale de maxima generalitate, care genereaza actiuni de anvergura la nivelul scopurilor educatiei).

Idealul Epocii Moderne reflecta în plan pedagogic transformarile înregistrate la nivel social global:

- idealul personalitatii eficiente, corespunzator etapei societatii industrializate timpurii si pe cale de maturizare (secolul XVIII - prima jumatate a secolului XX);

- idealul personalitatii complexe, multilaterale, corespunzator etapei societatii industrializate avansate (anii 1950-1970);

- idealul personalitatii creatoare si independente, corespunzator etapei societatii postindustriale, informatizate (dupa ani 1980-1990).

Perspectiva informatizarii determina generalizarea saltului de la modelul societatii închise, caracterizata prin tendinta reproducerii starii existente, spre modelul societatii deschise, caracterizata prin tendinta depasirii starii existente, salt reflectat în plan pedagogic prin idealul personalitatii deschise, creative, adaptabila în conditii de schimbare inovatoare continua (vezi Popper, K.R, 1993, pag. 194-227; Golu, Mihai, 1993, pag. 20-40) .

Un asemenea ideal este institutionalizat si la nivelul documentelor de politica educationala care evidentiaza / orienteaza "dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane", posibila si necesara la scara sociala prin "formarea personalitatii autonome si creatoare" (Legea Învatamântului, nr.84/1995, subl.ns.).