Eseu de Motivare a Unui Elev cu Dificultăți de Învățare

1. Introducere

Dificultăţile de învăţare constituie o formulă terminologică care încearcă estomparea unor noţiuni care pot traumatiza şi stigmatiza (deficienţa, incapacitatea). Pe la mijlocul anilor ’80 exista chiar o tendinţă pronunţată în literatura de specialitate anglo-saxonă de a se extinde semnificaţia acestei sintagme la toată gama de handicapuri în plan psihopedagogic.

Sensul iniţial şi cel mai răspândit la ora actuală în lume are în vedere „tulburările specifice de învăţare” care se referă la tulburare cu dominanţă psihomotorie sau psihoafectivă (fără deviaţii semnificative ale comportamentului), la copiii cu ritm lent de învăţare, la cei cu intelect liminal ori cu deficienţe uşoare, îndeosebi de ordin perceptiv şi cognitiv ( tulburările instrumentale).

Dacă elevii încearcă să rezolve doar ceea ce e posibil, succesul pare să fie aproape. Succesul trezeşte interesul; succesele repetate duc la o mai mare încredere în sine, iar dacă acestea sunt continue, vor motiva elevul.

În ajustările făcute pentru a ajuta copilul cu dificultăţi de învăţare, profesorul trebuie să ţină cont de două obiective:

- Să scadă frustrarea şi sentimentul eşecului;

- Să crească succesul.

Aceste obiective majore pot fi atinse ţinându-se seama de un singur reper: să nu ceri niciodată imposibilul.

Este evident faptul că elevii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de o structurare a mediului în care îşi desfăşoară activitatea.

Printr-o disciplină adecvată şi un bun management al clasei profesorul îl poate determina pe elevul cu dificultăţi de învăţare să fie cooperant şi atent.

2. Tipuri de motive specifice activitãtii de învãtare

Marea diversitate a motivelor învãtãrii scolare impune ordonarea lor în anumite categorii. Criteriile de clasificare a motivelor actvitãtii de învãtare sunt numeroase si diferã de la un autor la altul.

Cele mai concludente criterii sunt:

- criteriul privind relatia motiv-învãtare-scop

Întreaga activitate de învãtare a elevilor, a studentilor este sustinutã si orientatã de anumite motive si orientatã în vederea atingerii unor scopuri. Motiv al învãtãrii poate fi o dorintã, un interes, o idee, un ideal, o aspiratie, ca rezultat al reflectãrii în constiinta lor a realitãtii, a anumitor cerinte: familiale, personale, sociale, profesionale.

Scopul se regãseste în obiectivul, în ceea ce-si propune sã obtinã subiectul prin activitatea de învãtare. În mod curent, scopul este orientat motivului si odatã fixat, consolideazã motivatia care l-a impus. Atunci când scopul este extern fatã de activitatea de învãtare, eficienta învãtãrii depinde de semnificatia pe care o are scopul propus pentru cel în cauzã. În aceastã situatie este vorba de motivatie extrinsecã.

În situatia în care scopul activitãtii este intern, deci învatã pentru cã învãtarea ca atare îi dã satisfactie este vorba de o formã superioarã de motivatie si anume motivatia intrinsecã.

-criteriul continutului psihologic al motivelor;

Acest criteriu are în vedere faptul cã motivele care îi determinã pe elevi sã învete iau întotdeauna forma unor variabile psihice: interese, sentimente, aspiratii si convingeri. În acest sens se propun motive cognitive si motive de interes, motive de ambitie, motive de teamã.

-criteriul valoric;

Grupeazã motivele învãtãrii scolare având în vedere douã aspecte: valoarea socio-moralã a scopurilor urmãrite si caracterul adaptativ al motivelor. Prima perspectivã: anume valoarea socio-moralã conduce la gruparea motivelor învãtãrii scolare în 2 categorii: MOTIVE SOCIALE, atunci când învãtarea vizeazã scopuri utile societãtii si MOTIVE INDIVIDUALE. A doua perspectivã a criteriului valoric, anume caracterul adaptativ permite gruparea lor în motive pozitive si motive negative.

-criteriul aspectului temporal al motivelor.

Vizeazã deschiderea trãirii motivelor care poate fi limitatã la situatia prezentã sau poate depãsi spatiul si cadrul direct. În functie de acest criteriu motivele pot fi momentane, apropiate si de perspectivã.

3. Situatii motivationale specifice învãtãrii scolare

Activitatea de învãtare de tip scolar se desfãsoarã într-un cadru situational extrem de complex care cuprinde componente numeroase ca: potentialitãti intelectuale, reactii afective, fond motivational, predispozitii, aptitudini.

Pornind de la premisa cã în fiecare elev existã anumite tendinte pozitive nespecifice legate de trebuinta de reusitã, de împlinire, de competentã, în scoalã se pot crea anumite situatii care sã sã stimuleze, sã amplifice aceste resurse si sã influenteze astfel eficienta învãtãrii.

Situatiile motivationale specifice sunt: situatia de control, de competitie, situatia de joc si performanta.

Situatia de control

- Controlul ca situatie motivationalã presupune o comparatie între fenomenul controlat si modelul corespunzãtor. În acest actde comparatie, de identificare, elevul este dirijat la început din afarã, de cãtre adult si are nevoie de control exterior îndelungat.

Cunoasterea rezultatului de cãtre copil actioneazã ca întãrire, ca motivatie ce ia nastere în urma efectuãrii formelor de control: interior si exterior.

Orice control al actiunii de învãtare reprezintã un factor motivational numai dacã este localizat în timp.