Eroare în Evaluare

Evaluare evocă noţiunea de preţ şi pe cea concomitent de estimare,de mărime masurabilă,convenţională sau nu. Ei ii corespunde unei estimări a valorii(vezi Vogler,2000).A evalua inseamnă a formula o judecată de valoare sau merit, a aprecia rezultatele prin prisma scopurilor pe care ni le-am propus(Ausubel,Robinson,1983).

În principiu, evaluarea este o activitate de colectare, organizare şi interpretare a datelor referitoare la efectele directe, vizibile şi/sau invizibile, ale relaţiei educator-elev cu scopul de a-I provoca la o creştere(interioară) continuă si a eficientiza ,in cele din urma, funcţionarea întregului sistem educaţional; este ”procesul de obţinere a informaţiilor asupra elevului, profesorului sau programului educaţional şi de valorificare a acestor informaţii in vederea elaborării unor aprecieri în urma cărora se vor lua o serie de decizii”(Tenbrik,T.D-Evaluation. A practical Guide for Teachers,New York,McGraw Hill Book). Concret, a evalua rezultatele scolare înseamnă a stabili diferenţele dintre rezultatele aşteptate, anticipate, planificate şi rezultatele reale, obtinute; a determina măsura în care obiectivele programului de invătare-dezvoltare au fost atinse, precum şi eficienţa metodelor şi tehnicilor folosite, în acest context, evaluarea vizează:

a) adecvarea obiectivelor şcolare la cerinţele şi valorile sociale, gradul de concordanţa dintre desfaşurările curriculare şi paradigmele ştiinţei şi ale culturii;

b) raportul dintre conţinutul învăţământului şi obiectivele instruirii-dezvoltării;

c) relaţia dintre conţinuturile stipulate şi posibilităţile şi disponibilitaţile elevilor;

d) aprecierea activităţilor educative raportate la obiective şi/sau nivelul clasei;

e) aprecierea(adecvarii)metodologiei în raport cu conţinutul şi obiectivele educaţiei;

f) evaluarea evaluării insaşi.

II.EROARE IN EVALUAREA SCOLARA

O problemă fundamentală a teoriei şi practicii evaluării o reprezintă gradul de obiectivitate al actului de măsurare şi apreciere a performanţelor şcolare. Într-o măsura mai mică sau mai mare, orice măsura/evaluare prezintă un anumit grad de nesiguranţa. Chiar şi cele mai perfecţionate aparate ofera, în diferite(alte)domenii, valori aproximative ale obiectului sau fenomenului supus masurării. Cu atat mai mult, se pare, această constatare este valabilă în educaţie, în general, şi în evaluare, în particular. Comportamentul elevului este atât de complex, unele efecte(mai profunde) ale invăţarii-dezvoltării se pot recunoaşte, uneori, foarte târziu, incât nu pot fi appreciate correct doar prin acordarea/atribuirea sporadică a câtorva note de-a lungul unui semestru (sau an scolar). Chiar şi aşa aceste note nu reprezintă adevarata sa performanta (datorită, pe de-o parte, implicării psihice, aproape imposibil de cuantificat a subiectului, pe de alta parte, datorită erorilor de măsurare), ci numai nota observata (scorul observat de evaluator în urma aplicării unui instrument de evaluare).

Conform teoriei clasice a măsurarii (Spearman,1904) scorul obţinut de către elev la un test are două componente: scorul real(adevarat) şi eroarea. Acest fapt se poate exprima matematic astfel:

X=T+E

unde:

X reprezintă scorul obţinut de elev

T reprezintă scorul lui adevărat

E reprezintă eroarea la măsurare

Situaţia ideală este aceea când scorul observat ar fi identic cu scorul real(S0=SR); prin urmare, cand eroarea de măsura ar fi zero. Acest lucru nu este şi nu va fi, se pare, niciodată posibil, de vreme ce avem de-a face cu o realitate atât de complexă. De aceea, unul dintre scopurile evaluării este aceala de a minimiza, pe cat posibil, erorile in măsurare/evaluare.

Erorile se pot clasifica în: erori sistematice şi erori aleatoare (C.Crocker şi J.Algina,1986 apud A,Stoica,2000).