Educația și problematica lumii contemporane

Educatia este o forma de comunicare interumana prin care se transmit, de la o generatie la alta, valorile culturii, experienta de productie si comportamentul social. Definita ca actiune sociala si proces, educatia consta intr-un ansamblu de influente exercitate in mod planificat, in cadrul institutiilor scolare pe baza unui sistem de obiective, principii, forme si metode de organizare, folosite in scopul formarii omului ca personalitate, capabil sa se integreze activ in dinamismul vietii sociale. Educatia este, deci, un proces complex, de socializare si individualizare a fiintei umane in drumul sau spre umanitate (I. G. Stanciu).

Influente educative, exercitate asupra unei persoane, sunt de tip formal, nonformal si informal, din care rezulta cele trei dimensiuni ale educatiei (Thomas J., La Belle).

Educatia formala (scolara). Se desfasoara in mod organizat si planificat, avand la dispozitie planuri de invatamant, programe si manuale scolare, necesare realizarii obiectivelor educationale.

Educatia nonformala sau extrascolara. Este tot o actiune organizata, dar in afara scolii, fie in mediul socio-profesional, sub forma de perfectionare si formare profesionala, sau in mediul socio-cultural, prin teatre, muzee, biblioteci publice, manifestari cultural artistice, excursii, cluburi sportive, concursuri, precum si cu ajutorul massmediea (cinematografe, televiziune,radio presa), discoteci publice etc.

Educatia informala (spontana). Actioneaza neorganizat, in cadrul mediului socio-cultural, prin influente exercitate de familie, civilizatia urbana sau rurala, grupuri sociale, activitati culturale, experiente de viata traite etc. Schimbarile rapide din societatea contemporana si mai ales mediile de comunicare au largit sfera educatiei scolare prin completarea ei cu educatia informala si nonformala, care isi aduc contributia la largirea orizontului de cunoastere al elevilor si la educatia lor permanenta.

Ca urmare, cele trei tipuri de continuturi ale educatiei formale, nonformale si informalese cer integrate, oferindu-le elevilor posibilitati de selectionare, sistematizare, interpretare si utilizare a informatiei obtinute prin educatia nonformala sau informala. Se propun in acest scop mai multe modalitati de articulare a continuturilor ca, spre exemplu: lectii tematice cu deschidere spre informatia obtinuta de elevi in cadrul nonformal sau informal, lectii in echipa (cu caracter interdisciplinar), centrate pe informatia obtinuta prin massmedia, lectii de educatie estetica si morala desfasurate in orele de dirigentie, lectii de sinteza pe teme de cultura si civilizatie, lectii de filozofie cu deschidere spre problematica lumii contemporane, unele activitati din cercurile de elevi, excursiile didactice.

Educatia permanenta.

Ideea educatiei permanente nu este o idee noua, ci o gasim prezenta inca din antichitate, la greci si la romani, iar mai tarziu arabii au inscris-o in Coran ca obligatie religioasa. Intreaga viata este o scoala, afirma J.A. Comenius, iar Nicolae Iorga sustinea ca “invatat este omul care se invata necontenit pe sine si invata necontenit pe altii”.

Pentru secolul nostru, invatarea continua a devenit o cerinta fundamentala a societatii, determinata de cresterea exponentiala a informatiilor si de uzura accelerata a acestora, de mobilitatea profesiunilor, de progresele extraordinare ale stiintei, tehnicii tehnologiei si mijloacelor de informatie, de dinamismul vietii economice si sociale, de democratizarea invatamantului, de cresterea nivelului de aspiratii spre cultura si educatie, de folosirea cat mai utila si cat mai placuta a timpului liber.

A invata sa inveti si adori sa te perfectionezi continuu sunt cerinte ale educatiei permanente, prin care omul contempran invata sa fie el insusi, receptiv la schimbari, capabil sa le anticipeze si sa se adapteze la ele, oferindu-se ca participant la progresul social prin autonomia sa intelectuala si moral-civica.