Educația

“Omul lipsit de educaţie nu ştie

să se folosească de libertatea să .”

Immanuel Kant

Educaţia reprezintă obiectul de studiu specific pedagogiei (stiinţelor pedagogice). Datorită complexităţii profunzimii si amplitudinii sale,educaţia este studiata si de alte stiinţe socioumane inrudite cu pedagogia.

Conceptul pedagogic de educaţie urmareşte cunoaşterea ştiinţifică,la un grad inalt de generalitate şi abstractizare,a unei realităţi psihosociale cu o foarte mare arie de extindere in timp si spaţiu si de desfaşurare complexă şi contradictorie la nivel de sistem si proces.

Pedagogia este ştiinţa care studiaza fenomenul educaţional cu toate implicaţiile sale asupra formării personalităţii umane în vederea integrării active a persoanei in viaţa socială.

De-a lungul istoriei,societatea a acumulat experienţa de cunoaştere teoretică şi practică condensată in valori materiale si spirituale ce constituie ereditatea socială a culturii şi civilizaţiei. Conservarea valorilor si transmiterea lor se realizează prin educaţie care,în această ipostază ,reprezinată instituţia constituirii si transmiterii eredităţii sociale a culturii si civilizaţiei. Pe acest fundament de experienţă condensată se acţionează,prin educaţie, pentru formele omului ca utilizator si consumator de valori,ca producător şi creator de valori. Educaţia este o funcţie esenţială şi permanentă a societăţii in două ipostaze: de instituţie a eredităţii sociale a culturii si civilizaţiei şi de instrument de acţiune pentru formarea omului.

In sens social-istoric educaţia este procesul de transmitere si asimilare a experienţei – economice,politice,religioase,filosofice,artistice,stiinţifice si tehnice, de la inaintaşi la urmaşi. In fazele de început ale societaţii, transmiterea experienţei se realiza ocazional, nesistematic şi oral. In etapele avansate de dezvoltare a societăţii, la unele popoare,spre exemplu la egipteni,indieni etc.,educaţia se realiza ca iniţiere în temple, cunoaşterea fiind un act sacru. Concomitent si ulterior educaţia se institutionaliza prin şcoli si universităţi. Indiferent de nivelul de dezvoltare a culturii si civilizaţiei si de modalitatile de transmitere, s-a realizat dialogul generaţiilor, s-a asigurat continuitatea existenţei materiale si spirituale a omenirii.

In sens social-cultural,educaţia este procesul de ridicare a individului din stare de natura biologica la cea culturala. Din ins biologic cu predispoziţii normale cognitive, afective, si volitive, in mediul social şi prin el, individul devine o fiinţă culturală,asimilând cultura şi în situaţii de excepţie, creand-o. Omul este, după Ralph Linton, natura ± educaţie.

Din punct de vedere psihologic, psihogenetic, educaţia este procesul de formare a omului ca personalitate in plan cognitiv ,afectiv-motivaţional,volitiv, aptitudinal, atitudinal. Structura psihica a personalităţii se construieşte pe fundamentul eredo-nativ al fiinţei biologice, în cadrul relaţiei educaţionale prin conţinutul cultural al experienţei adultului-părinte, învaţător, profesor. Educaţia în acest caz este instrumentul formării individului ca personalitate.