Didactica specialității

Predarea disciplinelor socio-umane este necesara intrucat responsabilitatile profesorilor se concentreaza atât asupra educarii elevilor, cât si asupra participarii la activitati diverse, care implica parteneriatul cu parintii si comunitatea; cadrele didactice au si responsabilitatea de a lua în considerare noile structuri, practici si definitii ale cunoasterii, de a inventa si experimenta noi demersuri si, daca este necesar, de a implementa schimbari organizationale în vederea îmbunatatirii mediului scolar. Ca agenti ai autoritatii publice într-o societate democratica, cadrele didactice contribuie la dialogul privind conservarea si îmbunatatirea mediului social si initiindu-i pe viitorii cetateni în participarea consecventa la viata publica.

Activitatea de predare in scoala implica decizii dificile si fundamentate pedagogic, utilizarea unor judecati minutioase si respectarea naturii complexe a misiunii educatiei. În plus fata de cunostintele si deprinderile tehnice pe care trebuie sa le foloseasca în practica educationala curenta, cadrele didactice trebuie sa constientizeze si dimensiunea etica a profesiei lor.

Cadrele didactice utilizeaza deprinderea de a crea noi curricule, în vederea dezvoltarii cunoasterii si întelegerii actuale a elevilor si a avansarii acestora spre abilitati, cunostinte, concepte si performante înalte. Ei îsi adapteaza actiunile la nivelul de interese si abilitati al elevilor, elaborând si implementând activitati educationale în „zona proxima” a învatarii si a dezvoltarii, un concept propus si descris de Vygotsky. În plus, acesti educatori utilizeaza o gama larga de strategii si resurse instructionale adaptate la varietatea deprinderilor elevilor si la diferitele modalitati ale acestora de a explora idei si concepte. Ei înteleg cum sa lucreze ca mediatori, antrenori, modele, evaluatori, manageri si consilieri.

În stiinta pedagogica, metodica se defineste ca ansamblul regulilor, mijloacelor si modalitatilor de predare a diferitelor discipline, transmitere de cunostinte din anumite domenii ale stiintei, sistemului de metode de învatare si în consecinta a educatiei. Cu toate acestea metodica predarii nu se suprapune la acest ansamblu de mijloace si modalitati. Ea poseda teoria proprie (didactica), metodologia si practica proprie. Numai bazându-se pe acestea, cadrul universitar poate sa stapâneasca mijloacele si modalitatile de învatare a studentilor sau elevilor la disciplinele socio-umane.

In sensul ei profund, notiunea de process de invatamant este legata de cea de transformare.

Ideea de proces evoca întotdeauna o dualitate, evidentiaza cu necesitate existenta, pe de o parte, a unor forte care impun sau înlesnesc schimbarea, adica cadrele didactice (subiectii transformarii) iar pe de alta parte, a unor fiinte în dezvoltare, care suporta schimbare implicându-se activ în actul schimbarii, care devin fiinte transformate (obiectul transformarii). Evidentierea acestor relatii de strânsa cooperare dintre cei doi poli – învatator si elevi - ofera posibilitatea identificarii actiunilor fundamentale ce definesc procesul de învatamânt si a relatiei dialectice dintre acestea.

Putem astfel sa distingem cele doua tipuri de actiuni sau functii specifice: una de predare - ca aspect logic, ce caracterizeaza munca cadrului didactic (ea urmând o logica a îndeplinirii obiectivelor didactice) si cealalta - de învatare - ca aspect psihologic, personal, care tine de psihologia elevului (logica psihologica).

Si predarea si învatarea se constituie ca activitati de baza ale procesului de învatamânt, ca functii esentiale ale oricarei unitati scolare.

A preda inseamna: a planifica producerea schimbarilor dorite; a preciza natura schimbarilor; a determina continutul acestor schimbari; a organiza si dirija producerea schimbarilor; a organiza conditiile care favorizeaza aparitia schimbarilor respective; a controla si aprecia nivelul la care se realizeaza schimbarile asteptate, concretizate în rezultate ale învatarii etc.

În consecinta, astazi predarea este privita tot mai mult ca o problema de organizare si conducere a proceselor de învatare, ceea ce presupune un complex de functii sau actiuni de planificare si proiectare, de organizare si coordonare, de orientare si dirijare, de comunicare si stimulare, de control si evaluare, de decizie si ameliorare, de cercetare si inovare a procesului de învatamânt.

Cele mai noi rezultate în domeniul neurologiei arunca o lumina noua asupra procesului de învatare, ceea ce are un impact asupra proiectarii curriculum-ului, a pregatirii profesorilor si a practicii de predare

Realizata în cadrul procesului instructiv-educativ, învatarea scolara prezinta urmatoarele caracteristici: se realizeaza într-un cadru institutionalizat; este un proces dirijat din exterior, care tinde sa devina spre etapele finale ale scolaritatii un proces autodirijat; are un caracter gradual, sub raportul esalonarii dificultatilor sarcinilor didactice; este un proces controlat, supus feed-back-ului; are un caracter informativ-formativ.

Functiile educatiei:

Functia de orientare valorica a procesului de învatamânt. Formularea unui obiectiv nu este doar un simplu exercitiu didactic menit sa conduca la cresterea gradului de organizare a procesului de învatamânt, ci si o optiune si o aspiratie care se conformeaza anumitor valori privitoare la devenirea personalitatii elevului si la realizarea lui sociala. Continutul oricarui obiectiv are o dimensiune valorica, rezultata din conceptia despre societate, cunoastere si om.

Functia evaluativa. Aprecierea activitatii elevului presupune raportarea la anumite criterii, între care obiectivele detin ponderea cea mai importanta.

Functia de reglare a procesului de învatamânt. Metodele, strategiile, continuturile sau practicile de evaluare didactica sunt si trebuie sa fie astfel alese de catre cadrul didactic încât sa conduca la realizarea obiectivelor propuse. Orice activitate didactica, planificarea si programarea sa debuteze cu formularea obiectivelor. Schimbarea obiectivului solicita modificari în toate celelalte componente ale procesului de învatamânt. Tot odata, nerealizarea unui obiectiv presupune analiza retrospectiva a modului de functionare a activitatii instructive-educative pentru a introduce acele modificari sau a realiza acea reglare a sa care contribuie la cresterea eficientei didactice.

Functia de anticipare a rezultatelor scolare. În continutul oricarui obiectiv se prefigureaza rezultatul ce se asteapta sa se obtina la sfârsitul unei perioade de desfasurare a activitatii instructiv-educative. Detasându-se de formularile generale si abstracte (de genul: transmiterea de cunostinte sistematice, formarea capacitatilor intelectuale, consolidarea deprinderilor de comportare civilizata), obiectivele trebuie sa fie astfel formulate încât sa indice în termeni cât mai concreti profilul unui elev, cunostintele si abilitatile intelectuale, nivelul de dezvoltare afectiva, morala si psihomotorie. Anticipând rezultatele scolare obiectivele mobilizeaza intr-o directie clara atât eforturile cadrului didactic, cât si ale

elevului.

Functiile pedagogice ale obiectivelor sunt complementare, în sensul ca nerealizarea uneia are consecinte negative asupra îndeplinirii celorlalte si implicit asupra functionarii optime a întregului proces de învatamânt. Totodata, obiectivele au o pozitie strategica în organizarea si functionarea ca sistem a procesului de învatamânt, influentând selectia si modul de aplicare a celorlalte componente ale acestuia.