Dezvoltarea fizica și psihica a copilului preșcolar

Dezvoltarea fizica constituie unul din elementele de baza ale dezvoltarii multilaterale a personalitatii copilului. La vârsta prescolara exista o dezvoltare si modificare a inteligentei, creativitatii si psihomotricitatii deosebit de alerta (mai ales în perioadele de crestere) care reproduc cumva achizitiile psihomotorii de baza din timpul istoric si preistoric al constituirii omului ca specie. Caracterul acestei cresteri este sinuos pentru ca în conditiile existentiale de solicitare a potentialului psihic sunt neliniare. Utilizarea mersului, a miscarilor corpului si mai ales a miscarilor mâinii, miscari simple si tot mai fine are loc intens între trei si sapte ani, adica perioada prescolara.

În afara de dezvoltarea sistemului nervos coordonator general (creierul), are loc si dezvoltarea functionala a sistemului endocrin, fapt ce este implicat în cresterea si maturizarea generala a unui anumit nivel al dezvoltarii, nivel specific acestei perioade. Cresterea si maturizarea au ca baza influentele stimulatorii multiple din ambianta (atât din biotop cât si din sociotop) precum si conditiile sanogene, cele alimentare si cele de antrenare în activitati si în achizitionarea de conduite educate.

Muschii sunt insuficient dezvoltati, îndeosebi cei care pun în miscare cutia toracica si coloana vertebrala. Mai întâi se dezvolta muschii membrelor, cei lungi mai rapid decât cei scurti. Din aceasta cauza este nevoie de multe exercitii, mai ales pentru activitatile ce necesita precizie: scris, desenat, taiat.

Inima, desi are o activitate intensa pentru ca presiunea sangvina este mai redusa, se recomanda sa nu fie supusa la eforturi prea mari.

Respiratia este superficiala. De aceea plamânii nu se ventileaza suficient si copilul se îmbolnaveste usor. În mod concret, dupa 3 ani copilul urca si coboara scarile, se urca si coboara de pe scaune lasându-si greutatea în picioare, pe care le întinde spre podea, fapt ce presupune, pe lânga o crestere a coordonarii miscarilor si utilizarea de strategii motorii mai sigure si mai eficiente.

Viteza în mers creste, echilibrul este mai sigur la 3-4 ani, atunci când copilul fuge viteza creste chiar daca situatiile de cadere sunt înca numeroase. Dupa aceasta vârsta aceste situatii încep sa se considere accidente, copilul plânge tot mai rar dupa o cadere chiar soldata cu zgârieturi, fapt ce indica o implicatie de responsabilitati în actul caderii.

În urma cresterii staturale copilul are în fata un relativ alt câmp vizual si auditiv, o alta cerinta de investigare si adaptare la conditiile mediului, o alta calitate a relationarilor cu cei din jur, o alta independenta de a dispune de ofertele atractive ale mediului.