Dezvoltarea Abilității Creatoare a Preșcolarilor prin Modificarea Raportului educatoare-copil

Cap. I Importanţa teoretică şi practică a creativităţii în etapa actuală

Perioada preşcolară constituie o etapă distinctă în procesul de instruire continuu şi permanent al copilului. În această perioadă se imprimă cele mai durabile, profunde şi fructuoase aspecte asupra individualităţii copiilor, fiind numită pe drept cuvânt ,,perioada receptivităţii, mobilităţii şi a flexibilităţii psihice dintre cele mai pronunţate’’. Ea are drept ţel să-l personalizeze pe copil, să-l dezvolte armonic din punct de vedere psihic, fizic, intelectual şi moral, să-l pregătească pentru şcoală, pentru viaţă.

Termenul de creativitate este foarte general şi a fost introdus în vocabularul psihologiei americane, în deceniul al patrulea al secolului nostru, pentru a depăşi limitele vechiului termen de talent. Între conceptele de creativitate şi talent nota comună este cea de originalitate. Dovedeşte talent cel ce demonstrează o pregnantă originalitate. Deci, talentul corespunde creativităţii la nivel superior.

În psihologie, conceptul de creativitate are trei accepţiuni:

a) – de comportament şi activitate psihică creativă;

b) – de structură a personalităţii sau stil creativ;

c) – creativitatea de grup, în care interacţiunile şi comunicarea mijlocesc generarea de noi idei, deci duc la efecte creative.

Alexandru Roşca defineşte creativitatea drept ansamblul unitar al factorilor subiectivi şi obiectivi care asigură realizarea de către indivizi a unui produs original şi valoros pentru societate. A crea înseamnă a produce ( a genera ) ceva nou în raport cu ceea ce este vechi, cunoscut, uzual, banal. Noutatea este şi ea evaluată gradual, după cote de originalitate. Cota de originalitate corespunde distanţei dintre produsul nou şi ceea ce preexistă ca fapt cunoscut şi uzual în domeniul respectiv. În literatura noastră se apreciază originalitatea culminativă a poeticei lui Eminescu şi, după el, a poeziei lui Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu. În tehnică şi arhitectură, măsura originalităţii este şi mai evidentă.

În sens larg, creativitatea desemnează capacitatea indivizilor de a produce idei, soluţii, probleme care nu au o valoare socială deosebită, dar sunt noi pentru individul sau grupul care le-a produs.

Atributul de creativ semnifică nota de originalitate în activitate şi în produsele acesteia. Proiectarea tehnică şi înseşi proiectele la care se ajunge sunt creative. Tot astfel, cercetarea stiinţifică şi rezultatele ei. Despre însuşi subiectul ce se exprimă şi întreprinde o activitate se spune că este mai mult sau mai puţin creativ.

Relaţia dintre creativitate şi diferitele trăsături de personalitate preocupă în prezent atât pe cercetători, cât şi pe educatoarele din învăţământul preşcolar, care se ocupă direct de pregătirea copilului pentru şcoală. Ansamblul stocului de informaţii şi de structuri operaţionale, procedee de lucru şi deprinderi de care dispune un subiect, constituie potenţialul său creativ. Orice subiect dispune de un potenţial creativ, pentru că orice subiect posedă o experienţă pe care o prelucrează mereu şi variabil, uzând de operaţii, tehnici şi scheme mintale. Cele mai multe cercetări abordează creativitatea şi inteligenţa (absolută sau concretă); creativitatea şi conduita (independentă sau conformistă) şi mult mai puţin creativitatea şi limbajul.

Încă de la comportamentul sensoriomotor şi de la procesul fundamental al percepţiei se constată demersuri şi aspecte creative. Astfel sunt activitatea exploratorie selectivă, comportamentul de căutare, perceperea preferenţială a unor însuşiri şi configuraţii ce devin relevante şi conferă expresivitate imaginii perceptive. Fapt este ca în joc intră modele perceptive şi reprezentări ce permit o valorificare a materialului senzorial. În acest sens, M. Ralea spunea că muzica ne învaţă să ascultăm, iar pictura ne învaţă să privim. În acelaşi mod, s-ar putea spune că aparatele şi maşinile ne învaţă să acţionăm şi să găsim calea pentru rezolvarea problemelor practice.

Dacă la baza actelor creative de descoperire şi invenţie se află potenţialul creativ individual sau de grup, atunci înseamnă că toată problema constă în activarea şi realizarea sau valorificarea acestui potenţial. Concret, se pune problema utilizării experienţei în noi situaţii, a regândirii de noi raporturi între cunoştinţe şi prin restructurări de ansambluri. În genere, se ajunge la noi idei sau proiecte prin transformări şi recombinări ale datelor cognitive de care subiectul dispune. Prelucrarea informaţiilor, prin adoptarea unor alte scheme operaţionale, generează noi informaţii, favorizează producerea unor noi cunoştinţe ce nu existau la punctul de pornire.

La creativitate contribuie toate procesele psihice, începând cu senzaţiile şi percepţiile şi încheind cu afectivitatea şi voinţa. Este deci o proprietate a întregului sistem psihic uman, care se prezintă ca un laborator ce prelucrează datele informaţionale, astfel încât ajunge sa elaboreze noi modele cognitive şi imagistice.

J. P. Guilford, adoptând drept criteriu de definire a creativităţii procesul dominant al structurii intelectuale care participă la actul creaţiei, îşi întemeiază definirea pe funcţiile intelectului, pe care le delimitează în trei categorii şi anume:

1. – în raport cu capacitatea cognitivă de memorie şi de gândire ( convergentă, divergentă şi de evaluare ), primele două deţinând o semnificaţie productivă, iar ultima cantitativă.

2. – în raport cu materialul în care este îmbrăcată informaţia ( figural, simbolic, semantic, comportamental )

3. – în raport cu produsele informaţiei

Dar creaţia nu este numai apanajul intelectului conceptual ci, privită genezic, ea este legată şi de sensibilitate, de sfera senzorială a percepţiei. În definitiv, actul creaţiei este şi un act de imaginaţie, care iniţial se află legat de contribuţia senzaţiei, iar creaţia reprezintă proiectarea unei stări sufleteşti a cărei sferă este mult mai largă decât aria funcţiilor intelectuale, logice. De aceea, educatorii nu trebuie să confunde educarea creativităţii cu educarea gândirii şi nici dezvoltarea limbajului cu educarea creativităţii.