Despre educație

1. Educația în cuvinte simple

Educația se referă la arta de a fi fericiți!

Omul este fericit, când este liber și este liber când scapă de griji (de frică)!

Care va să zică, nivelul educației, este măsura lipsei de griji, deci a libertății și, în consecință, a fericirii individului!

Prin actul de educație nevolnicul este susținut să găsească un sens pentru viața lui (să înțeleagă de ce trăiește și cum este firesc să trăiască în raport cu limitele sale), să afle căile cele mai potrivite pentru a deveni ceea ce e posibil să fie (fără griji, liber, fericit)!

Existența umană este condiționată de conviețuirea indivizilor în grup (omul este un animal social!). Grupul rezistă dacă: a) are reguli de conviețuire, aceste reguli fiind cunoscute, respectate și aplicate de către fiecare persoană; b) indivizii sunt capabili să-și satisfacă nevoile existențiale pentru ei și pentru cei aflați în grija lor; c) membrii grupului pot acționa pentru dezvoltarea și emanciparea colectivă și individuală.

Ca membrii grupului să fie capabili să îndeplinească cerințele de conviețuire colectivă, trebuie ca ei să le învețe și să exerseze în aplicarea lor. Acest lucru se face prin educație.

Educația, deci, ca preocupare (activitate), se referă la dezvoltarea abilităților individului de a se adapta condițiilor de viață, formării și dezvoltării capacității lui de a-și asigura satisfacerea nevoilor existențiale de bază și a altor nevoi, pentru a putea fi cât mai fericit (liber și lipsit de griji).

Educația este, ea însăși, o nevoie de bază, de a cărei satisfacere depinde existența individului. Fără educație suntem vulnerabili și expuși pericolelor, nu ne putem integra în mediile cu care interacționăm (sociale, economice, culturale, politice, în cel natural ș.a.); avem o viață grea, complicată, plină de nemulțumiri și de insatisfacții.

Educația începe la naștere și se termină când trecem în neființă; lumea este schimbătoare, iar noi trebuie să ne adaptăm noului; capacitatea de adaptare este într-o relație directă cu nivelul nostru de formare (cunoștințe și deprinderi).

Nu este greu de recunoscut individul educat și nici cel lipsit de educație, dar greu de suportat este cel de-al doilea!

Persoana educată: se integrează, fără dificultate, la niveluri cât mai ridicate, în mediile cu care interacționează cu scopul de a-și satisface nevoile; se află în armonie cu cei din jur; înțelege, cu ușurință, ce se întâmplă în viața lui; își stabilește, cu chibzuință, o ierarhie a nevoilor și găsește căile potrivite de rezolvare a problemelor cu care se confruntă; se orientează spre zonele de activitate (profesii, locuri de muncă) potrivite cu interesele și posibilitățile sale; găsește și folosește, în mod rațional, resursele implicate în asigurarea unei vieți liniștite și plăcute (nu se va întinde mai mult decât îi este plapuma!), își asumă nerealizările.

A fi educat înseamnă să fii cât mai util, să fii curios, să vrei să înveți mereu, să-ți cunoști limitele și să acționezi în aceste limite, să știi de ce trăiești.

Un om educat prezintă siguranță, poate fi și este investit cu încredere, are un sistem de valori la alcătuirea căruia nu a făcut abstracție de nevoile și interesele celor cu care se află sau se va afla în relație.

O persoană cu educație săracă are o viață zbuciumată, plină de nevoi nesatisfăcute; este la cheremul întâmplării și, în final, va da vina pe alții, pentru nereușitele sale; va fi o povară pentru ceilalți, care vor fi puși în situația de a-i suporta (material, psihologic, emoțional).

neputința.

Educația ne vine de oriunde ne poartă interesele (cu alte cuvinte, învățăm din împliniri și din eșecuri). Mediul în care trăim nu ne iartă, dacă nu-i știm și nu-i respectăm regulile! Ne învață, indiferent dacă vrem sau nu!

Educația este o nevoie de bază, dar nu este ca nevoia de hrană sau de adăpost, care ne împinge la acțiune. Lipsa ei o simțim, din păcate, mai târziu, când accesul, pe poziția în care am vrea să fim, nu ne este permis (locul de muncă nu va fi cel pe care-l dorim, statutul social nu va fi la înălțimea la care am tânji, relațiile cu cei din mediul în care activăm nu vor fi prea armonioase din cauza lipsei abilităților de a ne înțelege cu cei din jur și a incapacității de a ne integra în grup, de a ne asuma roluri, de a respecta reguli ș.a.).

În această situație (când nu suntem conștienți de nevoia de educație), cei apropiați nouă trebuie să acționeze în așa fel încât să ne facă să simțim presiunea acestei necesități și să ne determine să acționăm cu interes pentru satisfacerea ei.

Educația formală (intențională) începe în familie, continuă în școală și în instituții postșcolare (cursuri la locul de muncă, școli postliceale, universități, școli doctorale, cursuri de specializare ș.a.).