Criza de Originalitate la Adolescenți

Perioada caracterizată printr-un ansamblu de transformări evolutive, extrem de nuanţate, de natură bio-psiho-socială, care definesc încheierea eteronomiei morale şi dobândirea unei creativităţi personale marcând stabilizarea personalităţii, adolescenţa reprezintă cea mai complexă etapă de dezvoltare a tânărului în drumul său spre maturitate. Această etapă pare să ridice cele mai mari dificultăţi procesului educativ datorită frecventei perturbări fiziologice, dezechilibre afective, devieri caracteriale şi tulburări de conduită care însoţesc adeseori maturizarea.

Literatura de specialitate vorbeşte în acest sens de o adevarată “criză” a adolescenţei, constând în multiple conflicte interne şi externe, acte impulsive sau conduite deviante, exprimate prin ostilitatea faţă de părinţi, revoltă contra interdicţiilor puse de adult şi afirmarea unor modele contestatare de conduită.

Adolescentul prezintă nonconcordanţa faţă de caracterul cerinţelor şi solicitărilor noi pe care le impune societatea prin intermediul familiei, şcolii, al opiniei publice etc. Această neconcordanţă are forme de maturizare diferite.

Fenomenele psihologice afective şi caracteriale care însoţesc pubertatea, fiind specifice adolescenţei, prezintă o asemenea similitudine la aproape toţi indivizii, încât pot fi grupate sub denumirea generală de “criză”.

Oricum am numi-o: criza de originalitate juvenilă, criza vârstei ingrate sau a vârstei dificile ori pur şi simplu criza adolescenţei, această etapă a evoluţiei psihologice este banală în sine, cu toată gravitatea manifestărilor ei exterioare. În timp ce modificările anatomice şi fiziologice ale perioadei pubertare se efectuează lent, această criză izbucneşte cu brutalitate.

Servind multă vreme ca explicaţie generală a oscilaţiei personlităţii între normal şi “patologic” şi a tendinţelor de devianţă constantă a comportamentului, noţiunea de criză a adolescenţei se referă de fapt la trăsăturile contradictorii ale etapelor de dezvoltare a personalităţii, care la unii adolescenţi se manifestă mai accentuat decât la alţii.

Variind în funcţie de mediul social şi de condiţiile de viaţă ale adolescentului şi reflectând tensiunile adaptării sale la un nou status social, criza adolescenţei care se manifestă între 12-14 ani la fete şi 14-16 ani la baieţi, apare deseori pe fondul unei instabilităţi a personalităţii şi al identităţii negative a adolescentului cu normele şi valorile etice. Referindu-se contra “tabuurilor” şi interdicţiilor care i s-au impus în perioada copilăriei, viitorul adult îşi formează o conştiinţă normativă şi motivaţională orientată către negarea şi respingerea modelelor adultului şi implicit, căutarea şi afirmarea unor modele culturale contestatare proprii.

Trăsăturile specifice crizei de originalitate sunt:

• atunci când apare se manifestă prin episoade lente şi spectaculoase;

• este generată chiar de ambiguitatea statusului adolescentin: adolescentului i se neagă indentitatea de copil, dar nu i se recunoaşte, încă, capacitatea de a îndeplini rolurile adultului;

• sentimente de solitudine;

• tandreţe egocentristă;

• o anumită oscilaţie a personalităţii adolescentine între normal şi patologic.

Criza de originalitate parcuge trei etape:

1. Perioada revoltei:

• prima manifestare a acestei revolte este refuzul de a se supune din dezgustul pe care i-l provoacă ideea că i se ordonă ceva;

• adolescentul nu mai este serviabil şi se înfurie împotriva micilor ajutoare pe care trebuie să le dea în casă;

• revolta împotriva părinţilor şi a familiei este cea mai frecventă şi mai evidentă;

• în timp ce înainte părerile părinţilor erau adesea pomenite în discuţiile dintre colegi, acum ele numai sunt citate decât pentru a exemplifica aspectul retrograd al generaţiilor vârstnice;

• fuga de acasă constituie forma extremă a acestei revolte împotriva familiei;

• această revoltă este mai curând dovada conflictului dintre generaţii decât a unei adevarate lipse de afecţiune din partea copilului sau a unei asprimi excesive din partea părinţilor;

• revolta împotriva şcolii, în ochii elevilor de 14 ani; profesorii lor se transformă în nişte ignoranţi plini de pretenţii sau nişte tirani; elevii găsesc cu perseverenţă o greşeală cât de mică a profesorilor care să servească drept justificare a acestei revolte;

• din clipa în care se crede definitiv eliberat din lanţurile copilăriei, adolescentul caută să-şi afirme noua sa independenţă prin numeroase excentrităţi;

• fanteziile sentimentale, râsetele stridente, sunt mijloace pentru a se face remarcat;

Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescenţii căutând să se evidenţieze prin fizicul bine conformat, prin îmbrăcămintea croită cu gust, prin maniere, prin eleganţa mişcărilor; nu rareori, unii adolescenţi mai influenţabili, din dorinţa de a se face remarcaţi se lasă târâţi în manifestări mai grave: alcoolism, infracţiuni.