Conceptul de finalitate a educației

Finalitatea, in plan teleologic, defineste orientarea asumata pentru proiectarea, realizarea, evolutia unei activitati de educatie sau de instruire. Principalele categorii ale finalitatii pedagogice sunt idealul, scopurile si obiectivele, iar prin intermediul acestora se asigura explicatia si interpretarea teleologica a educatiei care marcheaza prezenta factorului constient, intentional, determinat in proiectarea oricarei activitati sau actiuni cu functie formativa explicita.

Educatia este orientata si dirijata valoric cu ajutorul finalitatilor, proiectate la diferite niveluri de generalitate, pe termen lung, mediu sau scurt. Finalitatile intervin in sens subiectiv pentru a da directia, ordinea si perspectiva oricarei actiuni educationale.

Continuturile pedagogice reultate asigura orientarea valorica spre situatii viitoare, potential superioare celor anterioare; solutii optime pentru rezolvarea unor probleme globale de care depinde functionalitatea generala a unor anumite activitati de educatie; actiuni strategice, inovatoare care integreaza continuu produsele si procesele trecute si prezente la nivelul unei noi activitati de educatie, superioara celei realizate anterior.

Finalitatea, in plan anxiologic, exprima capacitatea de valorizare a educatiei prin intermediul unor repere constaente aflate la baza continuturilor generale ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii. Orice categorie de finalitate a educatiei implica un ansamblu de corelatii functionale intre valorile si continuturile pedagogice generale cu deschidere spre problematica actuala a fiecarui sistem social.

Capacitatea de valorizare, proprie finalitatii, presupune raportarea la un sistem de valori pedagogice fundamentale: bine moral – adevar stiintific – adevar stiintific aplicat – frumos estetic – sanatate psihofizica. Forta lor se extinde prin continuturile generale ale educatiei: morale – intelectuale – tehnologice – estetice – psihofizice, care intervin in orice activitate ca premise initiale ale unor cauze finale. Evolutia acestora reflecta particularitatile unor modele culturale, determinate istoric: valori individuale tipice societatii premoderne: sacru, bine, adevar, frumos; valori sociale tipice societatii moderne: libertate, egalitate, solidaritate, legalitate, competitivitate si valori sociale tipice societatii postmoderne informationale: deschidere, creativitate inovatoare, competitivitate.

Functiile generale ale finalitatii educatiei definesc consecintele cele mai importante ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, semnificative la scara sociala. Orice finalitate indeplineste doua functii generale: functia de proiectare si functia de valorizare a activitatii de educatie si intervin la nivelul oricarei activitati de educatie. Ele conditioneaza o anumita modalitate de structurare a finalitatii educatiei la nivel spatial, temporal si actional.

Functia de proiectare a activitatii de educatie este prezenta la toate nivelurile sistemului de educatie si invatamant in conceperea politicilor educationale pe termen lung si mediu, in elaborarea planului de invatamant, a programelor si manualelor scolare si universitare sau in planificarea calendaristica a cadrului didactic. Ea asigura explicarea si interpretarea teologica a oricarei activitati de educatie.

Functia de valorizare a activitatii de educatie este angajata prin intermediul valorilor pedagogice de maxima generalitate, concentrate in structura de organizare specifica idealului, scopurilor si obiectivelor educatiei. Aceasta functie asigura interpretarea axiologica specifica domeniului pedagogiei, necesara in cazul oricarei activitati de educatie si instruire.

Se pot identifica trei dimensiuni ale finalitatii educatiei aplicabile la toate nivelurile sistemului si ale procesului de invatamant: spatiala, temporala si actionala, aflate in interdependenta si care ofera criterii complementare de analiza a finalitatii educatiei.

Structura spatiala marcheaza aria de actiune a finalitatii care permite analiza modului de proiectare si de valorizare a activitatilor de educatie la nivel general – particular – concret. O finalitate a procesului de invatamant (un obiectiv pedagigic) poate avea o semnificatie diferita in raport cu sistemul spatial de referinta.

Structura temporala marcheaza aria de actiune a finalitatii care permite analiza modului de proiectare si de valorizare a activitatilor de educatie pe termen lung – mediu – scurt. Este un model orientativ aplicabil in orice context temporal, in raport cu diferite sisteme de referinta: sistemul de educatie, de invatamant, procesul de invatamant.

Structura actionala marcheaza aria de interventie a finalitatii care permite analiza modului de proiectare si de valorizare a activitatii de educatie, la diferite niveluri de generalizare, specificare si concretizare realizabile in conditii spatiale si temporale determinate pedagogic.

Analiza conceptului de finalitate a educatiei este realizabila prin aprofundarea functiilor si a structurilor prezentate, dintr-o perspectiva filozofica si politica.

Perspectiva filozofica este dezvoltata in cadrul stiintelor pedagogice de filozofia educatiei si delimiteaza consecintele epistemologice si praxiologice ale finalitatii variabile intr-un domeniu pedagogic de maxima generalitate.

Perspectiva politica directioneaza consecintele pragmatice ale finalitatii intr-un spatiu si timp pedagogic determinat. Este dezvoltata in cadrul stiintelor pedagogice de politica educatiei, sociologia educatiei sau managementul educatiei.

Finalitatile educatiei confera pedagogiei un tip de explicatie propriu domeniului stiintelor socioumane. Obiectul de studiu specific stiintelor pedagogice este fixat la nivelul profund al structurii interne de functionare a activitatii de educatie. Presupune prezenta finalitatii angajata prin tinte, scopuri, intentii explicite si prin motivatii psihosociale implicite. Prin angajarea factorului constient obiectul de studiu al stiintelor pedagogice este in mod fundamental deosebit de cel al siintelor naturii care studiaza fenomenele explicabile cauzal, desfasurate in cadrul unor procese cu caracter neintentional.