Arta Improvizării Pedagogice

Arta improvizării pedagogice

Specificul improvizării

Cuvântul "improvizare" a provenit din latinescul iniprovisus - neaştep¬tat, neprevăzut

Improvizarea se produce sau se reproduce, fara o anume pregătire spe¬cială sau prealabila. Astfel, o lucrare muzicală, artistică, plastica, istoricii, pedagogică imediat reprodusă poate conduce la o improvizare unicală, atrăgătoare, importanta şi de perspectiva. În orice domeniu de activitate creatoare improvizarea reprezintă un nivel al creativităţii. Însă acest component al creativităţii este apreciat în mod diferit de către artişti (A.S.Puşkln, I.S.Bach, C.S.Stanislavski) sau de către filozofi, sociologi, psihologi şi pedagogi. Divergenţele îşi găsesc explicare în faptul, că fiecare dintre specialiştii amintiţi încearcă sa determine care este specificul picturii, retoricii etc. şi care este specificul pedagogiei ca arta a educaţiei.

În unele lucrări filozofice se afirmă că activitatea creatoare este un pro ces deosebit, bazat pe interacţiunea dintre stereotip şi improvizare. L. A.Saburov consideră că diferite tipuri de activitate conţin în sinea lor atît stereotipuri, cît şi improvizări; improvizările fiind una din condiţiile dezvoltării activităţii creative. De aici, deduce L.A.Saburov, reiese că improvizarea şi stereotipurile sunt componente ale unui anume tip de activitate.

În realitate însă, nu este aşa. Improvizarea întotdeauna poartă un caraciuf definitivat, public, creativ, reprezentînd o reacţie promptă la activitatea creatoare. Spre deosebire de stereotip, improvizarea este neaşteptată, surprinzătoare, ea ignorează şablonul şi combinările. Mulţi psihologi consideră că un provizarea este un component al activităţii creatoare. în cercetările lor, dinţii susţin că improvizarea e posibilă doar pe fondul intuiţiei. O altă categoric de specialişti (D.N.Uznadze, I.V.Strahov şi alţii) consideră că datorita intuiţiei are loc producerea neaşteptată a ideilor, gîndurilor ce se realizează creativ.

Improvizarea şi intuiţia

Improvizarea se sprijină pe intuiţie, fiind unul din componentele ei iniţiale şi principale. Pentru ca activitatea să devină creatoare, este necesară inspiraţia, o stare foarte greu de descris. Inspiraţia este un avînt creator, în care omul înţelege brusc ce are de făcut şi cum anume trebuie să facă acest lucru. A.S.Puşkin afirmă că "inspiraţia e o predispoziţie sufletească pentru preceperea vie a imaginilor şi, prin urmare, pentru înţelegerea rapidă a noţiunilor, care contribuie la explicarea lor". Această stare stimulează forţele creative ale personalităţii, trezeşte intuiţia, alimentînd inspiraţia. Inspiraţia nu poate fi înlocuită nici de cunoştinţe, nici de măiestrie. Momentele inspiraţiei nu sunt doar componente ale personalităţii creative, dar şi ale came¬liilor ce muncesc fizic. După cum consideră compozitorul I.F.Stravinski, “inspiraţia - este forţa motrice, care persistă în orice activitate umană”. Dar această forţă se pune în mişcare cu eforturi: efortul este munca". Pentru orice tip de activitate creatoare este necesară inspiraţia, dar inspiraţia nu este leva ce vine de undeva, această forţă creatoare este obţinută prin uman. Ignoranţii îşi închipuie inspiraţia ca o explozie nefireasca, în care "creatorul aşteaptă şoaptele muzelor binefăcătoare. Psihologul A.Silivestru consideră că avintul creator este întotdeauna precedat de o imensă muncă pregătitoare, în care omul adună treptat substratul faptic, care mai tîrziu favorizează naşte¬rea inspiraţiei. în acest fel noi ne apropiem de fenomenul procesului creativ intuiţia ca forma specifică de cunoaştere perceptivă, realizata fără partici¬parea nemijlocită a raţiunii în procesul creaţiei şi care joacă un mare rol în acel moment al inspiraţiei, conducînd, de altfel, la o rezolvare bruscă a problemei.

Importanţa intuiţiei în cunoaşterea adevărului este foarte hotвrîtoare entru situaţiile complicate, în etapa de pătrundere în necunoscut. Aici intuiţia completează logica, raţiunea. Analizînd rezultatele muncii creative, este greu a determina ce rol a jucat inspiraţia în actul de creaţie. Psihologul A.N.Luk, cercetînd psihologia creativităţii, a ajuns la concluzia că atît savanţii, cît şi oamenii de creaţie (pictorii, muzicienii, literatorii etc.) au o intuiţie creativă înaltă. Dar atît intuiţia, cît şi inspiraţia sunt nişte oaspeţi rari, care nu plac oamenilor lenoşi. Atît intuiţia, cît şi inspiraţia sunt laturi ale aceluiaşi întreg, care nu pot fi detaşate decît în detrimentul creaţiei. Atît inspiraţia, cît şi intuiţia, nealimentate cu muncă, rămîn nerealizate. Pentru provoca starea de inspiraţie sau intuiţie, pedagogul trebuie să înveţe a armoniza mintea, cugetul şi sufletul cu lumea înconjurătoare, pentru a trezi potenţialul său creator şi talentul pe care-1 posedă.

Structura improvizării

Ideile creative, ca rezultat al intuiţiei şi inspiraţiei, apar în procesul unei unei conştiente, aprofundate. Inactivitatea nu poate trezi potenţialul creativ al personalităţii. În acest proces complicat participă întregul ansamblu de calităţi umane: voinţa, temperamentul, atenţia, memoria, gîndirea, inspiraţia, intuiţia, improvizaţia.

Improvizaţia, ca una din calităţile umane, prezintă un deosebit interesante . H.Harcihin, analizînd procesul creativ, a stabilit cîteva etape ale improvizării. Astfel, dînsul deosebeşte etapa incipientă. La această etapă este atestată pentru întîia oară apariţia neaşteptată a ideilor, a gîndului.