România și Arhitectura de Securitate Europeană Post - Război Rece

La începutul anilor ‛90, odată cu încheierea Războiului Rece şi a dispariţiei structurii de putere bipolare a lumii, un număr tot mai mare de ţări sau formaţiuni structurate pe diferite criterii (etnice, religioase, istorice, etc.) au avut acces din ce în ce mai mare la arme perfecţionate, la dispozitive de lansare a rachetelor, până la arme chimice sau bacteriologice. Pe de altă parte, sfârşitul Războiului Rece şi colapsul Uniunii Sovietice şi a Tratatului de la Varşovia, au făcut ca atât cadrul conflictelor, cât şi cel al comerţului internaţional, să se schimbe într-un mod semnificativ. Aceste mutaţii au determinat unele guverne şi grupări armate, să-şi asigure într-un mod independent securitatea naţională, fie prin producţia şi comercializarea armelor, fie prin alianţe politice şi militare.

După 1990, noile ameninţări au cuprins un spectru larg de tensiuni şi riscuri, precum şi o gamă variată de manifestare a acestora, cums sunt : tensiunile etnice, traficul de droguri, substanţe active şi fiinţe umane, instabilitatea politică a unor zone, reîmpărţirea unor zone de influenţă, sau a proliferării unor entităţi statale slabe, aşa-numitele „state eşuate” (failed sates), caracterizate prin administraţii ineficiente şi corupte, incapabile a oferi propriilor cetăţeni beneficiile asociate gestionării în comun a treburilor publice.

Raportarea României la proiectul de construcţie europeană în sfera securităţii şi apărării porneşte de la premisa că el reprezintă o etapă superioară, necesară, în procesul de dezvoltare a capacităţii Uniunii Europene de a gestiona, prin mijloace militare şi nemilitare, crizele survenite pe continentul european şi în vecinătatea acestuia. În acelaşi timp însă, România consideră necesară, menţinerea complementarităţii acestui proces cu cel al dezvoltării Alianţei Nord-Atlantice, astfel încât apărarea europeană să nu fie privite ca elemente de suprapunere peste mijloacele euroatalntice de apărare întreprinse.

Poziţia exprimată de România a fost receptată în mod corespunzător de Uniunea Europeană care arată că : „România a manifestat un interes deosebit pentru dezvoltarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA), ca parte a PESC şi a participat la schimburile de idei privind acest subiect cu Uniunea Europeană în format UE+15 (statele europene membre ale NATO, care nu sunt membre UE şi statele candidate la Uniunea Europeană.”

România a apreciat că participarea timpurie la PESC, poate constitui o oportunitate importantă de pregătire a ţării noastre, pentru aderarea la UE, în etapa premergătoare acesteia, iar participarea la PESA, o continuare firească a participării la PESC.

În acelaşi timp, România s-a pronunţat împotriva creării unor structuri separate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, precum şi a menţinerii unei legături stabile între NATO şi UE în privinţa securităţii şi a apărării. În concepţia României, cadrul de dezvoltare a PESA ar trebui să fie principiile de cooperare NATO-UEO, UE, adoptate la Consiliile Nord-Atlantice de la Berlin (1996), Washington (1999) şi Bruxelles (2002).

În viziunea României, PESA ar trebui să conducă la întărirea Identităţii de Securitate şi Apărare Europene în cadrul NATO şi totodată, pe termen lung, să devină, un instrument important pentru asigurarea credibilităţii transformării UE într-o putere cu responsabilităţi globale.

În opinia României, şansele de reuşită a proiectului Europei securităţii şi apărării devin cu atât mai mari, cu cât rezultatul efortului comun al statelor membre sau candidate ale UE sprijină construcţia europeană în acest domeniu. Formele şi mijloacele folosite de România în cadrul PESA pot fi multiple : consultări periodice pe probleme ale securităţii europene; participarea la elaborarea deciziilor legate de gestionarea aspectelor militare şi civile ale crizelor; implicarea în activităţile curente ale organismelor UE cu atribuţii în sfera securităţii (Consiliul Afacerilor Generale, Comitetul Politic şi de Securitate, Comitetul Militar, Statul Major, participarea la exerciţiile şi operaţiunile a crizelor conduse de UE ş.a.).

În documentul de poziţie a României la Capitolul 27, privitor la Politica Externă şi de Securitate Comună, adoptat de Guvernul României în şedinţa din 23 martie 2000 se arăta că: „România salută deciziile adoptate în domeniul Politicii Europene de Securitate şi Apărare Comune (PESAC) de către Consiliile Europene de la Köln şi Helsinki, precum şi înfiinţarea structurilor politice şi de securitate interimare menite a transpune în practică acele decizii. Îşi exprimă disponibilitatea şi interesul deosebit de a fi implicată activ, în aranjamentele ce vor fi convenite pentru cooperarea cu state terţe şi de a participa pe deplin la PESAC, după aderarea la Uniunea Europeană.”