Contractul de vânzare internațională - Negocierea prețului

1. Preliminarea

În perspectiva integrării europene, ajustarea legislației Republicii Moldova la standardele europene a devenit o necesitate imperioasă. Un domeniu de importanță primordială în acest sens îl reprezintă dreptul contractelor. Contractul constituie instrumentul care asigură libera concurență și care stimulează inițiativa privată, fiind acea formă juridică care organizează schimbul de valori în societate. De asemenea, contractul este un instrument important prin care se realizează schimbul internațional de bunuri, servicii și cunoștințe întro lume pe cale de globalizare. Pentru Europa a devenit evident că contractul este condiția fundamentală a constituirii pieții interne în Uniunea Europeană. Deși în mare parte legislația În Uniunea Europeană este armonizată, până în prezent dreptul contractelor prezintă diferențe între statele membre, creând obstacole pentru comercianții și consumatorii care doresc să desfășoare activități de comerț transfrontalier în cadrul pieței interne. Obstacolele create de aceste diferențe au un efect disuasiv asupra comercianților în ceea ce privește desfășurarea activităților de comerț transfrontalier sau de extindere pe noi piețe ale statelor membre și limitează accesul consumatorilor la produsele oferite de comercianții stabiliți în alte state membre. Pentru a depăși aceste obstacole create de legislația în materie contractuală, părțile trebuie să aibă posibilitatea să convină asupra unui set unitar de norme în materie contractuală care să reglementeze raporturile lor contractuale, care să aibă un înțeles și o interpretare unitare în toate statele membre, respectiv o Legislație comună în materie de contracte. Aceasta trebuie să reprezinte o opțiune suplimentară care să sporească posibilitățile de alegere aflate la dispoziția părților și să se poată recurge la aceasta ori de câte ori este considerată, de comun acord, utilă pentru a facilita în mod real comerțul transfrontalier și a reduce costurile de tranzacționare și de oportunitate, precum și alte obstacole generate de legislația în materie contractuală în ceea ce privește comerțul transfrontalier. Dreptul european al contractelor este o materie complexă, care studiază aspectele cele mai relevante privind contractele prin prisma prevederilor legislației pertinente a Uniunii Europene. Obiectivul cursului îl reprezintă cunoașterea, înțelegerea, însușirea, aprofundarea și pregătirea în vederea aplicării informațiilor dobândite în domeniul dreptului european al contractelor. Referindu-se la un domeniu nou, important și actual pentru Republica Moldova, considerăm că disciplina dată va fi de un real folos masteranzilor Facultății de drept. 2. Noțiunea și caracteristica generală a contractului de vînzare internațională Vînzarea - cumpărarea este un contract prin care părțile (vînzător și cumpărător) se obligă reciproc să transmită în proprietate unui bun, în schimbul unui preț.

Principala reglementare în materie o formează Convenția ONU asupra contractelor de vînzare internațională de mărfuri, încheiată la Viena, la 11 aprilie 1980, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1988. Caracterele juridice ale contractului de vînzare - cumpărare sunt următoarele: 1. Bilateral sau sinalagmatic; 2. Oneros; 3. Comutativ; 4. Translativ de proprietate. Caracterele juridice specifice sunt comercialitatea și internaționalitatea. Pentru determinarea caracterului internațional, Convenția prevede că dispozițiile acesteia se aplică contractelor de vînzare de mărfuri, în care părțile contractante își au sediul în state diferite. 3. Obligațiile vînzătorului Art. 34 din Convenția de la Viena enumeră obligațiile vînzătorului: 1. Să predea mărfurile; 2. Să transfere proprietatea asupra mărfurilor; 3. Să remită documentele referitoare la mărfuri; 4. Obligația de conformitate; 5. Obligația de garanție pentru evicțiune; 6. Obligația de conservare a mărfurilor. Predarea mărfurilor. Locul de predare a mărfurilor. Convenția oferă următoarele soluții privind locul predării mărfurilor: - Marfa se consideră predată în cazul în care este pusă la dispoziția cumpărătorului în locul prevăzut în contract; - În cazul în care contractul nu prevede nimic privind locul predării, marfa se consideră predată în momentul în care este remisă primului transportator; - Cînd este vorba de un bun individual determinat sau de un bun determinat prin caractere generice dar care trebuie prelevat dintr-o masă aflată într-un anumit loc special, marfa se consideră predată în acel loc special; - În cazul în care nu ne aflăm în nici din situațiile anterioare, marfa se consideră predată la sediul vînzătorului din momentul încheierii contractului (marfa este pusă la dispoziția cumpărătorului). Momentul predării mărfurilor Există următoarele soluții: - În cazul în care o asemenea dată este prevăzută în contract sau este determinabilă, momentul predării este la acea dată; - În cazul în care este prevăzută ca dată a predării o perioadă de timp, prin contract trebuie să se prevadă căreia dintre părți îi revine dreptul de a alege ziua exactă pentru predare. Dacă nu este aleasă partea respectivă, vînzătorului îi revine dreptul de a alege acea dată cu obligația de a-l anuunța din timp pe cumpărător; - În cazul în care nu este prevăzută o dată și nici o perioadă conform Convenției, predarea trebuie făcută într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului.