Tenorul Mozartian

Vocile se diferentiaza între ele dupa calitatile proprii, determinate de constructia anatomo-fiziologica a fiecarui cantaret. Timbrul este calitatea unei voci de a se deosebi de alta voce, constituind crietriul de baza al clasificarii vocilor.Jean-Bles Martin (1768-1837), fost professor la Conservatorului din Paris si baritone al Operei Comice, noteaza: "Timbrul este caracterizarea unei voci, fara a ne raporta la întinderea vocala, deoarece sunt tenori care au sunete grave si basi care poseda sunete acute".

În creatia mozartiana, raportat la stilul muzicii sale precum si la structura si tehnica ariei mozartiene, vocile de tenor primesc o partitura aparte, data fiind perioada de dupa decaderea modei castratilor în opera. Extraordinarele realizari tehnice ale cantaretilor castrati se datorau faptului fiziologic ca, la ei, laringele îsi pastra dimensiunile de copil, dobandind prin studii o rara flexibilitate. În perioada clasica si începutul perioadei romentice rolurile de tenor sunt atribuite, de aceasta data, unor personaje al caror dramatism nu mai cadra cu sonoritatea vocii de tenor castrat. De aceea, tenorii lirici, în special, beneficiaza, la Mozart de partituri stralucitoare si expresive, de costructii melodice care, mai ales în duetele traditionale cu sopranul de factura dramatica, sunt încarcate de sugestie melodica.

Tenorul lejer, cu vocea clara, înalta, mladioasa si stralucitoare, calda, capabila sa execute agilitati si virtuozitati impresionante, este întrebuintat de Mozart pentru rolurile de tineri îndragostiti.

În problemele interpretarii muzicale este preocupat permanent de relatia dintre nou si vechi, dintre inovatie si traditie, ideea sa estetica în procesul creatiei interpretative fiind legata de contopirea interpretului cu compozitorul. În virtutea acestei idei personajele sale împrumuta în mare masura din personalitatea creatorului, asa cum dantelaria fina si spumoasa a operelor sale reflecta firea ludica a geniului austriac.

În opera mozartiana ne întampina bogatia melodica a numeroaselor arii scrise în cel mai pur stil clasic, simple si expresive, unele apropiate de factura bel-canto-ului italian, altele, de cea mai fina si subtila inspiratie germano-austriaca, totul într-o maiestrita învesmantare polifonica, cu baza armonica realizata prin asa-zisul stil al armoniei figurative, unii dintre beneficiarii acestora fiind tenorii, ale caror caractere, minutios construite, se pliaza perfect pe stilul melodic mozartian.