Mozart - îngropat într-un mormânt anonim

Un copil minune in lumea muzicii, Wolfgang Amadeus Mozart a inceput sa cante pentru aristocratia Europei si si-a compus primele lucrari la varsta de sase ani. 30 de ani mai tarziu, aflat la apogeul carierii, a murit dupa o scurta suferinta la Viena. Fusese oare otravit?

Decenii mai tarziu, Sophie Haibel, sora mai mica a sotiei lui Mozart, Constanze, isi amintea inca strania premonitie. In prima duminica din decembrie 1791, se afla in bucatarie, unde pregatea o ceasca de cafea pentru mama sa. Cu o zi inainte fusese la Viena ca sa-si viziteze cumantul care se imbolnavise, dar revenise cu vesti imbucuratoare. Acum, in timp ce astepta sa fiarba cafeaua, Sophie, privea fix, cazuta pe ganduri, flacara aprinsa a unei lampi cu gaz si se gandea la sotul suferind al surorii sale. Deodata flacara s-a stins ,,complet de parca n-ar fi fost niciodata aprinsa", avea sa scrie ea mai tarziu. ,,Nici macar o scanteie nu a mai ramas pe fitilul principal si totusi nu se facuse nici un pic de curent - pot sa jur". Cuprinsa de un presentiment ingrozitor, a fugit la mama sa, care a sfatuit-o sa se intoarca acasa la Mozart fara intarziere.

Constanze si-a intampinat sora, povestindu-i ca Mozart avusese o noapte agitata, si a rugat-o sa ramana. ,,Ah, draga mea Sophie, cat ma bucur ca ai venit, a spus muzicianul. Trebuie sa stai la noapte aici si sa vezi cum mor." Langa el se afla un tanar asistent numit Sussmayr, caruia Mozart ii dadea instructiuni pentru a incheia ultima sa compozitie, un recviem. A fost chemat un preot, apoi un medic care a recomandat ca bolnavului sa i se puna pe fruntea fierbinte comprese reci; la 12.55 dimineata, pe data de 5 decembrie 1791, Mozart murea. Peste nici doua luni, fostul copil - minune si prolific compozitor ar fi implinit 36 de ani.

Mereu in lipsa de bani, Mozart lucrase intr-un ritm febril pentru a incheia comenzi importante pe care le primise in cursul anului, iar prietenilor si rudelor le parea tensionat si epuizat de prea multa munca. Dar cand a cazut la pat pe 20 noiembrie, nimeni nu a banuit ca putea fi vorba de o boala fatala. Georg Nikolaus Nissen, cel de-al doilea sot al lui Constanze, a consemnat simptomele in biografia pe care i-a dedicat-o compozitorului in 1828. ,,Boala a inceput cu umflarea mainilor si picioarelor, si o aproape totala incapacitate de a se misca; apoi au urmat varsaturi bruste, si aceasta se numeste febra miliara acuta." Diagnosticul a fost confirmat in registrul oficial de decese al orasului Viena.

Mozart insusi banuia ceva necurat la mijloc. Cu cateva saptamani inainte sa moara, i-a spus lui Constanze ca fusese otravit: ,,Cinev mi-a dat acqua toffana si a calculat exact data cand voi muri." O otrava inodora si cu actiune lenta, pe baza de arsenic, acqua toffana isi tragea numele de la Giulia Tofina, o vrajitoare italiana din secolul al XVII-lea, care inventase potiunea si o vindea asa-zisilor criminali. Mozart ajunsese sa creada ca recviemul, pe care il comandase un necunoscut era destinat propriilor sale funeralii.

Pe 31 decembrie 1791, un ziarist berlinez informa asupra mortii compozitorului si specula in privinta cauzei acesteia. ,,Deoarece trupul i se umflase dupa moarte, s-a crezut ca fusese otravit." In niste insemnari nedatate, fiul mai mare al lui Mozart, Carl Thomas, isi amintea ca trupul tatalui sau era atat de umflat si mirosul de putrefactie atat de puternic incat nu s-a facut nici o autopsie. Spre deosebire de majoritatea cadavrelor care se racesc devin inerte, corpul lui Mozart a ramas moale si elastic, asemeni celor morti prin otravire.

Dar cine sa fi dorit moartea lui Mozart? Vaduva nu dadea credit zvonurilor despre o posibila otravire si nu a numit nici un suspect. Astfel ca povestea a fost curand data uitarii - pentru a fi insa reluata cu accente dramatice, trei decenii mai tarziu de nimeni altul decat de rivalul care ar fi putut foarte bine sa-i doreasca lui Mozart sfarsitul.