Misa Solemnis Beethowen

Beethowen inseamna pentru constiinta muzicala europeana intrarea in zona ciclonurilor sufletesti. Candva fericita, muzica se afla acum in situatia primilor oameni alungati din paradis si traieste primele zile ale dramaticei sale expe-riente pamantene. Cu cat patrunde mai adinc in noua si furtunoasa lume careia ii fusese harazit de soarta, cu atat mai insistent este Beethowen urmarit de imaginea paradisului pierdut. Era prea proaspata amintirea lui ca sa nu persiste obsedant si era totodata un reazim pentru multele clipele de clatinare sub furtuni.

Beethowen aspira in egala masura sa invinga si sa-si depaseasca dramatica-i conditie, sa se poata inalta pe piscul linistii si extazului. Din aceasta necesitate s-au nascut sublimele pagini de reculegere sau jubilare din oratoriul Hristos pe muntele Maslinilor sau Missa in do major, op86, din finalul Simfoniei a noua sau din acel adagio al Cvartetului op132 in la minor, pe care Beethowen il concepuse declarat ca film de recunostiinta adus Creatorului de catre un insanatosit. Expresia cea mai patetica a acestei aspiratii o gasim insa in Misa Solemnis, in re major, op123, pe care Romain Rolland o considera testamenul intregii lui vieti, cea mai grandioasa Divina Comedie cunoscuta in muzica. Ascultatoul care aude prima oara Misa Solemnis si care cunoaste cat de cat muzica sacra prebethoweeniana este surprins probabil de acel Kyrie Eleison ?prima parte a messei) care creeaza un sentiment straniu, surpeinzand mai ales felul neobisnuit in care titanul intelege acest gen de muzica in raport cu inaintasii sai. Oricat de adanca ar fi credinta celui ce se roaga in muzica beethoweniana, acesta refuza sa ingenunche cu ochii pironiti spre pamant, el sta darz si mandru cu privirea spre ceruri. Candva, cand Czerny, un discipol al lui Beethowen, terminase de alcatuit reductia pentru pian a lui Fidelio, adugase la sfarsit urmatoarele cuvinte : savarsita, cu ajutorul lui Dumnezeu; ajungand la capat cu cititul reductiei si vazand aceste cuvinte de recunostiinta si usurare, Beethowen adagua si el ceva cu litere foarte apasate : omunle ajuta-te singur. Cam in acest spirit sta el de vorba cu Dumnezeu in Misa Solemnis.

Exista si aici momente extatice de plutire in transcedent : acel adagio din partea a III-a, Credoin care se evoca nasterea lui Hristos, episod extrem de scurt insa, sau in partea a IV-a, Sanctus, diafanul preludiu orchestral dupa care solistii si corul canta Banedictus qui venit, episod de transfigurat lirism, desi persistenta violinei solo da un caracter cam concertistic expresiei. Alte aspecte insa decat acestea raman cele care domina amintirea Missei lui Beethowen in constiinta ascultatorului. Compozitorul nu asteapta in umilita ca harul sa se pogoare asupra sa, ci isi cere izbavirea si inseninarea cu o energie uneori aproape disperata, ca in acel miserere nobis pe care-l canta solistii si corul in partea a doua Gloria. Improspatati in memorie cu acel Agnus Dei cu care se incheie Marea Messa ...