Cultura Muzicală a Elevilor ca Finalitate a Educației Muzicale

Conceptul de cultură muzicală în context curricular

Natura omului se descoperă în trinitatea esenţei lui biologice, sociale şi culturale. Prin componenta cultură omul se afirmă în lumea existentă. În sensul cel mai general, noţiunea de cultură este opusă noţiunii natură. Cultura este natura recreată de om, fenomen „asupra naturii” (P.Sorokin), expresia vieţii spirituale a oamenilor. Asupra conceptului de cultură s-au efectuat cercetări îndeosebi la hotarul secolelor XIX-XX (A.Weber, F.Spengler, W.Windelband etc.). Omul asimilează cultura în procesul socializării sale, prin intermediul activităţilor practice. „Omul nu este ci devine o fiinţă culturală”, scrie cercetătorul filozofiei culturii Al.Tănase . Comportamentul, idealurile, gusturile, necesităţile, receptivitatea, interesele etc. reprezintă diferite aspecte ale culturii omului. Cultura este definită de prof. Vl.Pâslaru drept „axiomă a educaţiei, căci elevul (cel ce este educat) nu însuşeşte doar valori create de omenire, ci, însuşindu-le, îşi creează propriile cunoştinţe, competenţe, atitudini etc.” . Or, activitatea educaţională este considerată o activitate de culturalizare.

În culturologie sunt cunoscute trei definiţii ale culturii:

I – Modalitate de activitate socioculturală a omului

II – Rezultatul activităţii socioculturale a omului

III – Gradul de dezvoltare a personalităţii omului.

Prin urmare, omul poate să se afirme concomitent în trei ipostaze: ca obiect al acţiunii de culturalizare, ca subiect al creaţiei culturale, ca purtător/receptor şi popularizator al tezaurului cultural. În aceiaşi manieră, cultura muzicală reprezintă ansamblul valorilor spirituale (ideal, obiective, necesităţi, interese etc.), provenite din multiplele forme de cunoaştere şi activitate muzicală: creaţie – interpretare – receptare. Educaţia muzical-artistică este considerată premisă importantă în formarea unei personalităţi culte.

Conceptul de educaţie, ca activitate, reflectă angajarea elevului într-un produs şi într-un proces permanent de formare/dezvoltare, proiectat şi realizat conform unor finalităţi. Educaţia poate fi simultan produs şi proces. În această accepţie, în calitate de produs educaţia artistică marchează rezultatul (finalitatea) activităţii de formare – cultura muzicală; iar în calitate de proces – calea personalităţii în umanizarea, formarea/dezvoltarea continuă spre o cultură muzicală.

Finalitatea educaţiei reprezintă anumite valori angajate în proiectarea sistemului şi procesului de învăţământ. Atingerea finalităţii orientează spre acţiuni strategice, care „dau sensul, orientarea, direcţia, ordinea, perspectiva acţiunii educaţionale” . Caracterul prioritar al finalităţii educaţiei, după G.de Landsheere, este dat de faptul că „orice modalitate sau particularitate a unei acţiuni educaţionale nu are nici o valoare dacă nu ştim spre ce merge ea”; „este necesară o singură finalitate”, „ceva la care tot restul trebuie să fie subordonat”, în orice situaţie pedagogică „este important să începem cu finalitatea.

Din perspectivă curriculară, finalitatea educaţiei muzicale constituie cultura muzicală, ca parte componentă a culturii spirituale. Din acest unghi de vedere, cultura muzicală trebuie concepută ca fenomen şi posibilitate spirituală. Doar calea spirituală de cunoaştere şi asimilare a muzicii (ca antipod al căii intelectuale) poate forma cultura muzicală. Din toate artele, muzica este cea mai aproape de sufletul De aceea formarea culturii muzicale a elevilor va începe de la cunoaşterea muzicii ca artă spre cunoaşterea muzicii ca ştiinţă. Cultura muzicală a unui elev poate fi estimată în mod diferit: prin felul în care interpretează muzica; prin volumul de cunoştinţe acumulate; prin capacitatea de a deosebi o muzică bună de una mai puţin bună; prin felul cum vorbeşte despre ea etc.

Nivelul culturii muzicale a elevului poate fi apreciat prin gradul de asimilare a artei muzicale exprimat prin necesitatea de muzică, dorinţa interioară de a contacta cu ea, lipsa de rezistenţă în faţa farmecului ei. Dacă elevul rămâne indiferent în faţa fenomenului muzical, capacitatea de a cânta „corect”, cunoştinţele istorico-teoretice acumulate rămân fapte goale, formale. După D.Kabalevski, nivelul culturii muzicale nu este direct proporţional cu gradul de cunoaştere a notelor muzicale, deşi presupune cunoaşterea acestora . Potrivit concepţiei sale, cultura muzicală indică capacitatea de a percepe arta muzicală ca pe o artă vie şi plastică, născută de viaţă şi legată indisolubil de viaţă, este un simţ al muzicii aparte, care ne constrânge să percepem muzica emoţional, discernând valoarea de non-valoare; este capacitatea de a trăi mesajul sonor, făcând distincţie între imaginea artistică şi mijloacele ei de realizare; capacitatea de a determina la auz autorul unei creaţii muzicale recunoscute, dacă această muzică este caracteristică autorului dat, dacă elevii cunosc de acum creaţia acestui compozitor.

În formarea culturii muzicale este necesară acumularea experienţei de receptare