Antonio Lauro

I. Antonio Lauro

I.1. Date biografice

Antonio Lauro s-a născut în oraşul Ciudad de Bolivar, Venezuela. Pasiunea pentru chitară o moşteneşte de la tatăl lui care a murit când Lauro avea doar cinci ani; după moartea tatălui familia se mută în Caracas. Aici Lauro începe studiul pianului şi pătrunde în tainele artei componistice fiind îndrumat de renumitul profesor Vicente Sojo. Anul 1932 se dovedeşte a fi un an foarte important in evoluţia ulterioara a lui Lauro: asistă la recitalul maestrului Augustin Mangore, eveniment care îl va convinge să abandoneze studiul pianului şi al viorii şi să se dedice studiului chitarei .

Din 1933 studiază cu Borges, traversând repertoriul tradiţional dedicat acestui instrument. Şcoala de chitară înfiinţată de Borges va forma mulţi chitarişti excepţionali, printre care Alirio Diaz sau Rodrigo Rierra, care vor fi principalii responsabili în răspândirea muzicii lui Lauro.

Urmând exemplul oferit de mulţi compozitori sud-americani, Antonio Lauro va deveni un fervent susţinător al culturii naţionale, valorificând resursele inepuizabile ale folclorului. Înfiinţând trio-ul “Cantores del Tropico”, Lauro va răspândi muzica ţării sale pe diferite meridiane ale lumii, susţinând o serie de concerte între anii 1935 şi 1943 .

O fire sensibilă, selectivă, compozitorul venezuelan a avut o preferinţă în special pentru valsurile create cu un secol în urmă de compozitori precum Ramon Delgado (1867-1902). Cu o melodica foarte pregnantă, caracterizate de o sincopare specifică, acest gen de material muzical a fost folosit şi de compozitori europeni precum Smetana sau Granados. În perioada 1938-1940 va compune o mare parte din celebrele valsuri venezuelene, intrate în repertoriul tradiţional al chitarei. Dar forţa creatoare a lui Antonio Lauro nu s-a manifestat doar în jurul chitarei, ci şi-a găsit expresia şi în numeroase lucrări pentru orchestră, pentru pian şi voce, în domeniul muzicii de cameră scriind cvartete de coarde şi cvartete pentru suflători. Experimentează tehnici ale muzicii contemporane, dar va rămâne fidel întreaga viaţă folclorului atât de drag lui .

I.2. Creaţia compozitorului

În anul 1933, Lauro va începe studiul chitarei. Ca mulţi alţi sud-americani ai generaţiei sale, Lauro a fost un naţionalist în ceea ce priveşte cultura, lucru care îl determină să ridice pe un înalt piedestal muzica specifică ţării sale. Ca membru al Trio-ului „Cântăreţii Tropicului”, între anii 1935 şi 1943, a călătorit în multe ţări, unde a avut ocazia să promoveze muzica specific venezueleană. Lauro a fost atras în mod deosebit de valsurile create în perioada de dinainte, de către alţi compozitori naţionali. Astfel, va începe el să compună o mulţime de valsuri. Pe lângă acestea, a compus o mulţime de lucrări şi pentru orchestră, cor, pian şi voce; multe dintre acestea însă au rămas nepublicate .

Lauro a trecut şi prin perioade extrem de dificile, ca de exemplu perioada de zece ani (1948-1958), în care a fost închis, din cauza unor manifestaţii democratice, împreună cu alţi membrii ai partidului „Acţiunea Democratică”. În închisoare însă, a continuat să compună, iar după ieşire va cânta în proaspătul format „Trio Raul Borges”. Dirijor al Orchestrei Simfonice din Venezuela, Lauro a avut un rol foarte important pentru dezvoltarea şi promovarea muzicii venezueleane. Lauro a activat şi ca pedagog; a predat chitara în Conservatorul „Juan Jose Landaeta”. În anul 1986, i-a fost înmânat „Premiul Naţional de Muzică”, cel mai important premiu oferit de ţara sa, ca simbol al recunoştinţei pentru activitatea sa şi pentru talentul său muzical .