Recenzie la știința economică și interesul public - J.K. Galbraith

La 15 octombrie 1908 s-a născut unul dintre cei mai cunoscuţi economisşi ai tuturor timpurilor,americanul de origine canadiană JOHN KENNETH GALBRAITH care numai dintr-o mică întamplare n-a devenit unul dintre preşedinţii Americii.

J.K. Galbraith este, fără îndoială, unul dintre economiştii burghezi contemporani care se bucură de cea mai largă popularitate. Carţile sale cunosc “un extraordinar success” 1 şi sunt traduse în numeroase limbi şi constituie obiect de referinţa în toate marile dezbateri din frontul ideologiei, politicii şi cunoaşterii economice.

Dintre numeroasele sale lucrări amintim: “Capitalismul american” (1952), “Societatea opulenţei” (1958), şi “Noul stat industrial” (1967), care formeaza o triologie închegată printr-un mesaj comun, s.a. Toate lucrările sale s-au bucurat de o larga popularitate, cunoscând succese extraordinare. Cauza acestei deosebit de largi audienţe a lucrărilor sale rezidă, în primul rând, în faptul că ele abordează probleme de acut interes practic-politic şi ideologic ale economiei capitaliste contemporane dintr-o perspectivă a cărei urmare logică, aşa cum se va vedea, a fost, în ultimă instanţă contestarea.

Cartea “Ştiinţa economică şi interesul public” a apărut în contextul unei rapide inflaţii legate de boom-ul economic generat de războiul din Coreea. Scopul ei era de a-i convinge pe ecoomişti să vadă în controlul preţurilor un instrument viabil şi eficient de politica economică. Această carte se adresează într-un fel deosebit unor cititori întrucatva deosebiţi.

Importanţa acestei lucrări în biografia intelectuală a lui Galbraith constă în demonstrarea faptului că, în condiţiile unei economii dominate de monopoluri, inflaţia nu mai este un fenomen tranzient, determinat de circumstanţe deosebite, ci devine o caracteristică a sistemului.

Galbraith tratează pe larg subiectul “emanciparii” statului în această carte a sa “Ştiinţa Economică şi Interesul Public” în capitolul al XXIV. Cartea “ŞTIINŢA ECONOMICĂ ŞI INTERESUL PUBLIC” este structurată pe cinci părţi, fiecare având cate un titlu semnificativ şi anume partea întâi “PĂDUREA”, partea a doua ”SISTEMUL PIEŢEI”, partea a treia ”SISTEMUL PLANIFICAT ”, partea a patra ”CELE DOUĂ SISTEME” şi partea a cincea ”TEORIA GENERALĂ A REFORMEI”,fiecare cuprinzând mai multe capitol.

Dar, în 1943, datorită încercărilor de a institui măsuri de a controla preţurile monopolurilor, vine în contradicţie cu lumea de afaceri şi cu unii oameni de stat. Galbraith propune o viziune originală asupra capitalismului contemporan, folosind conceptul de organizare instituţională.

Economia contemporană este pentru Galbraith, o economie dualistă divizată în două sisteme: sistemul pieţei-al micii întreprinderi şi sistemul planificat-al marii firme. Puterea marii firme de a controla preţurile, de a influenţa comportamentul consumatorilor, chiar şi autoritatea publică, distruge mecanismul concurenţial, inducând pericolul supramonopolizării economiei. Acest pericol poate fi contracarat de puterea compensatoare a grupurilor de presiune ale celeilalte părţi a pieţei (cumpărători, furnizori etc.). Existenţa acestei “balanţe a puterii” limitează pericolul, restituind pieţei eficienţa. Conceptul “countervailing power” va servi lui Galbraith pentru legitimarea implicării guvernamentale: ”susţinerea puterii compensatoare devine în epoca modernă, în timp de pace, o funcţie internă majoră a guvernului. Ceea ce caracterizează “sistemul planificat” este uriaşa forţă a fiecăruia din subiecţii săi şi a tuturor acestora în ansamblu.

În lumea reală, însă, interesele sistemului planificat sunt servite de administraţia de stat, care “prin dotări si prin acoperirea diferitelor nevoi ale sistemului planificat, joacă un rol vital in promovarea obiectivelor acestuia”. Astfel ,în lipsa unui curent contrar, administraţia de stat sprijină tocmai partea cea mai puternic dezvoltată a economiei. Cauza acestui paradox stă în motivaţiile băneşti în relaţiile dintre firme şi stat. Într-o societate care aprobă şi aplaudă moneymaking drept cel mai înalt scop social, angajaţii publici vor considera optim să se vândă pe ei inşişi sau deciziile lor pentru cât valorează din punct de vedere al cumpărătorilor. Nu ne putem aştepta, deci, ca statul să servească interesul public, dacă serveşte marii firme.

În anii '50-'80 toate ţările industrializate au reuşit sa ţină sub control instabilitatea descendentă a sistemului planificat. Spectrul spiralei descendente cumulative a salariilor, preţurilor şi producţiei a mai pălit. În schimb, ţările industrializate s-au găsit in mod uniform confruntate cu instabilitatea ascendentă - inflaţia. Şi, aidoma recesiunii cumulative, această inflaţie s-a revărsat din sistemul planificat şi asupra sistemului pieţei, unde a dezechilibrat structurile de salarii şi alte costuri, precum şi asupra sectorului public al economiei.

În societatea economică modernă, reforma rezultă direct din diagnostic. Capitolele clarifică şi problema reglării. Dacă se consideră că obiectivele firmei se identifică cu cele ale publicului, sarcina demonstrării acestui lucru va revenii organelor de resort. În privinţa structurii economiei nu se poate prin nimic susţine legitimitatea aprecierii “sistemului marilor corporaţii” drept “ sistem planificat”. Formele de control ale fiecărei corporaţii asupra mediului său economic – forme realizate in condiţii de piaţă, de acerbă concurenţă .

Instabilitatea sistemului planificat are un efect nefavorabil atât asupra obiectivelor de apărare cât şi asupra acelora de afirmare ale tehnostructurii. Dar această instabilitate exercită o puternică acţiune nafavorabilă şi asupra sistemului pieţei. Când scade cererea în sistemul planificat, se reduce cererea pentru produsele şi serviciile sistemului pieţei. Întrucât în acest sistem subiecţii economici nu-şi controlează mediul pentru a-şi proteja interesele, preţurile scad, iar veniturile antreprenorului şi unele salarii se reduc. Micul afacerist şi fermier trece prin grele restrişti. Şi, în timp ce sistemul pieţei poate face faţă fluctuaţiilor cererii când apar în condiţii proprii lui, el este extrem de vulnerabil în faţa adversităţilor care îi vin din partea sistemului planificat.