Program de hidrokinetoterapie pentru scolioză în S dreapta

Definitie

Scolioza in “S” dreapta este o deficienta a coloanei vertebrale ce presupune doua deviatii in plan frontal, cu convexitatiile indreptate in lateral, cele ma frecvente fiind cele care au o convexitate localizata la nivelul segmentului dorsal (dreapta) si alta la nivelul lombar (stanga). Ca in cauza oricarei deficiente fizice se poate vorbi de o deficienta structurala sau nestructurala, evolutiva sau neevolutiva.

Amintim ca exista si scolioze idiopatice, cu cauza necunoscuta, aparute inainte de varsta pubertatii. O alta grupa a scoliozelor o formeaza cele statice, prin deformari ale bazinului sau inegalitati ale membrelor inferioare. Scoliozele patologice pot fi determinate si de afectiuni ca: rahitism, traumatisme ale corpurilor vertebrale, poliomielita si reumatism.

Fiziopatologia scoliozei

Cea mai comuna forma de scolioza este cea adolescenta care se dezvolta la adultii tineri la debutul pubertatii. Persoanele cu istoric de deformare spinala sunt la risc de a dezvolta scolioza. Detectarea timpurie a afectiunii este esentiala.

Dezvoltarea scoliozei poate fi explicata biomecanic pe baza legii Heuter-Volkmann, care spune ca presiunea pe epifize intirzie rata de crestere iar tensiunea creste rata de crestere. In scolioza deformitatea esentiala este lordoza, cu procesele spinoase deviate in concavitate in curba laterala. Pe masura ce rotatia progreseaza, incarcarea mecanica a epifizelor pe o parte a corpului creste determinind deformare laterala. Astfel scolioza este o deformare prin lordoza, rotatie si curbare laterala a vertebrelor.

Cauze

In cazul scoliozelor posturale, nestructurale, cauzele comune sunt pozitia habituala anormala a coloanei, un membru inferior scurt, prolapsul de disc, durerea

In cazul scoliozelor structurale, cauzele pot fi diverse :

-congenitale: lipsa formarii coloanei normale, lipsa segmentarii (vertebre fuzate)

-cauze mezodermice: neurofibromatoza, osteogeneza imperfecta, mucopolizaharidoza

-neuromusculare: disrafismul spinal, mielomeningocelul, distrofia musculara, ataxia Friedrich, paralizia cerebrala, artrogripoza

-displazii scheletice

-infectii: tuberculoza, osteomielita piogenica

-tumorile: meningioame, osteom, astrocitom, metastaze.

Depistare. Metode de evaluare

Reabilitarea integritatii si conditiei fizice include evaluarea si diagnosticarea pacientului din punct de vedere medical. Scoliozele se constata prin examinarea clinica a subiectului, din stand, complet gol. Se marcheaza apofizele spinoase ale vertebrelor, ceea ce edifica asupra tipului scoliozei. Se urmareste echilibrul bazinului si aspectul picioarelor.

Este necesar introducerea unor metode de screening, ce pot fi efectuate de medicul de familie si de medicul din reteaua scolara astfel incat pacientii sa fie depistati cat mai precoce. Aceste metode de screening sunt neinvazive si nu necesita aparatura sofisticata : asimetria umerilor, inegalitatea proeminentei scapulei, test Adam pozitiv.

Testul Adam: pacientul se apleaca in fata avand bazinul drept si se noteaza daca o parte a spatelui este mai inalta decat cealalta.

Testul firului cu plumb: Acesta este un test rapid vizual prin care se verifica daca coloana este verticala. La un pacient cu scolioza, firul cu plumb care se sprijina pa apofiza vertebrei cerviale C7 va aunge la dreapta sau la stanga liniei mediane in loc sa fie situat in mijlocul liniei interfesiere.

O scolioză este echilibrată, compensată, când firul cu plumb, plasat în dreptul protuberanţei occipitale externe, trece prin procesul spinos C7 şi prin şanţul interfesier. Când este dezechilibrată, firul cu plumb trece în afara şanţului interfesier. Se măsoară în cm. distanţa dintre firul cu plumb şi şanţul interfesier.

Unghiul curburii este un element primordial de apreciere a gravităţii scoliozei şi de urmărire a evoluţiei şi a tratamentului acesteia, (metoda lui Ferguson, metoda lui Cobb- mai fidelă).

Este important ca măsurarea unghiului să se facă întodeauna, pe parcursul urmăriri bolnavului, la nivelul aceloraşi vertebre iar liniile sale să treacă prin platoul superior şi respectiv, inferior al vertebrelor extreme ale curburii.

Radiografia completeaza si precizeaza rezultatul.

Diagnosticarea bolii intr-un stadiu precoce este esentiala in stabilirea conduitei terapeutice precum si dezvoltarea ulterioara a pacientului.

PROGRAMUL DE REEDUCARE IN APA

Pe langa tratamentul clasic, practicat pe uscat si prescris de catre clinician, in deficientele fizice, fie ele globale, fie segmentare, se recomanda, datorita valentelor sale multiple, si recuperarea acvatica. Aceasta terapie in mediul fluid se preteaza in corectarea deficientelor ortopedice, in conditiile in care sunt respectate si parcurse 6 faze de recuperare.

Conform literaturii de specialitate, fiecare etapa incorporeaza o componenta educationala si una fizica. Hidroterapeutul are astfel posibilitatea conceperii unui program de tratatment unic pentru fiecare subiect. Ulterior sunt stabilite obiective pe termen lung si scurt. Obiectivele acvatice trebuie sa fie asemanatoare celor fixate pentru mediul terestru si chiar sa le completeze.

Kinetoterapeutul dirijeaza tratamentul si tine sub observatie fiecare pacient, fiind prezent pe parcurul intregii sedinte de reeducare. Aceasta sedinta poate varia in functie de starea patologica, de varsta si de stadiul de recuperare a pacientului.

Dupa obisnuirea cu mediul acvatic urmeaza formele speciale de exercitii.

Se recomanda un numar restrans de exercitii intr-o sedinta, exercitiile usor de invatat si de retinut de catre deficient, dar cu actiune clara, care sa se execute de mai multe ori (acest fapt permite executarea lor si in timpul liber).

Obiectele plutitoare ajutatoare utilizate pentru executatrea mijloacelor corective din inot (atunci cand este cazul) trebuie sa fie adecvate varstei subiectului, sexului, fazei de tratament in care acesta se afla, etc.