Ochiul

Ochiul, organul vederii, este format din globul ocular şi din structuri anexe, anexele ochiului ( pleoape, conjunctivită, glandă lacrimală).

GLOBUL OCULAR

Globul ocular (la om, cu un diametru de aproximativ 22 mm) este format dintr-un perete, alcătuit din trei membrane dispuse concentric şi din medii transparente, care sunt: corneea, umoarea apoasă, cristalinul şi corpul vitros.

DEZVOLTAREA GLOBULUI OCULAR

Globul ocular are o dublă origine: ecto-mezenchimală. La nivelul la care diencefalul se continuă cu telencefalul se dezvoltă cele două vezicule optice primitive, legate de sistemul lor nervos central prin pediculii lor.

În porţiunea inferioară a acestor cupe optice există o fisură, fisura coroidiană, prin care mezenchimul pătrunde în interiorul cupelor. (Fisura coroidiană se închide în decursul lunii a doua de viaţă intrauterină). Din foiţa internă (interioară) a cupelor optice se dezvoltă retina, iar din cea externă (exterioară) epiteliul pigmentar. Cristalinul este, de asemenea, de origine ectodermică. El se dezvoltă dintr-o îngroşare ectodermică, placoda cristaliniană sau optică, care îşi pierde legăturile cu foiţa originală, transformându-se într-o veziculă, vezicula cristaliniană, din care se dezvoltă cristalinul. Corneea, respectiv cele două straturi anterioare ale acesteia, sunt de origine ectodermică, dezvoltându-se din ectodermul refăcut după formarea cristalinului şi care devine transparent. Cele trei straturi posterioare ale corneii, însă, sunt de origine mezenchimală, provenind din mezenchimul interpus între ectoderm şi vezicula cristaliniană. Pe de altă parte, din mezenchimul dispus în jurul cupolelor optice se dezvoltă tunica fibroasă, iar din cel localizat în interiorul acestor cupole, tunica medie sau vasculară.

Nervul optic provine din transformarea pedicului care leagă veziculele optice primitive de sistemul nervos central.

Histogeneza globului ocular demonstrează, în mod evident, că retina reprezintă o expansiune sau o prelungire a sistemului nervos central.

TUNICILE SAU MEMBRANELE GLOBULUI OCULAR

Peretele globului ocular este format din trei tunici sau membrane, care, din afară spre interior, sunt:

1) tunica fibroasă:

2) tunica vasculară, şi

3) tunica nervoasă, fotosensibilă, retina.

Toate aceste trei tunici , deşi diferite ca organizare morfologică, au un caracter comun, şi anume: fiecare membrană este formată dintr-o porţiune postero-laterală, care reprezintă aproximativ 5/6 din circumferinţa globului, şi dintr-una anterioară (respectiv 1/6), segmente diferite structural şi funcţional.

1) TUNICA FIBROASĂ SAU SCLEROCORNEEA

Tunica fibroasă sau sclerocorneea este alcătuită din două segmente, unul posterior, sclerotica (rol de susţinere şi protecţie), altul anterior, corneea, care reprezintă un mediu transparent. Zona de tranziţie dintre aceste două structuri ale tunicii fibroase formează limbul sclerocorneean.

a) Sclerotica

Sclerotica, unica opacă, reprezintă cele 5/6 posterolaterale ale tunicii fibroase. Anterior se continuă cu corneea, iar posterior cu dura mater. Pe sclerotică se inseră muşchii extrinseci ai globului ocular. Ea prezintă orificii pentru vasele sanguine şi limfatice, iar la nivelul polului posterior este perforată de fibrele nervului optic; această zonă perforată este numită lama „ciuruită” (lamina cribrosa).

Sclerotica este constituită, în principal, din ţesut conjunctiv dens. În structura scleroticii se disting trei straturi:

1) episclerotica, este constituită din ţesut conjunctivo-elastic lax şi conţine un număr relativ mare de vase sanguine:

2) sclerotica propriu-zisă, formată din ţesut conjunctiv dens, săracă în elemente elastice şi vase proprii, şi

3) lamina fusca (negru), stratul interior, de tranziţie spre coroidă; este formată din fibre colagene, cu un număr semnificativ de elemente elastice şi conţine, în mod caracteristic, celule pigmentare, melanofore.

Vasele şi nervii scleroticii. Sclerotica este o structură sărac vascularizată, vasele sale provenind din arterele ciliare lungi. Este aparent lipsită de capilare limfatice. Este inervată de fibre mielinice şi amielice, provenite din nervii ciliari. În grosimea scleroticii se pot găsi şi celule nervoase ganglionare.

b) Corneea

Corneea, membrană transparentă, reprezintă şesimea anterioară a tunicii fibroase (cu o grosime de 0,7 – 0,8 mm în regiunea centrală şi 1 – 1,1 mm în cele periferice). Este formată din 5 straturi:

1) epiteliul anterior de tip pavimentos stratificat, nekratinizat, cu capacitate regenerativă,

2) membrana bazală anterioară (a lui Bowman) de origine epitelială, ultrastructural fiind formată dintr-o reţea dezordonată de fibrile colagene,

3) substanţa proprie a corneei, care reprezintă 90% din grosimea structurii,

4) membrana bazală posterioară (a lui Descemet), cu aspect omogen, formată din structuri elastice, şi

5) epiteliul posterior mezenchimatos, de tip simplu pavimentos.

Epiteliul corneean anterior este format din 3 pături de celule. O pătură profundă, reprezentată printr-un singur rând de celule cilindrice, adesea în mitoză, o pătură medie, formată din câteva rânduri de celule poligonale, şi pătura superficială, reprezentată prin 1 –2 straturi de celule turtite.

Substanţa proprie corneeană (dermul sau corionul corneei) reprezintă aproximativ 90% din totalitatea acestei membrane. Este formată din fibre colagene, dispuse în straturi sau lamele, paralele cu suprafaţa corneei.

Limbul sclerocorneean. Limbul sclerocorneean reprezintă zona de tranziţie dintre cele două structuri ale tunicii fibroase. La acest nivel, cele ouă membrane ale corneei, atât cea anterioară, cât şi cea posterioară, se opresc, iar epiteliul corneean anterior se continuă cu cel al conjunctivei. În grosimea limbului există o bogată reţea vasculară (provenită din arterele ciliare anterioare), reţea care formează aşa-numitul inel vascular precorneean, care asigură, prin difuziune, hrănirea corneei, structură avasculară, în regiunea posterioară a limbului există un spaţiu triunghiular neregulat, tapetat de endoteliu, aşa-numitul canal al lui Schlemm, care se varsă într-un plex venos situat în sclerotică.