Identificarea Problemelor de Dependență și Stabilirea Diagnosticelor de Îngrijire în Procesul Medical

1. Introducere

Fiecare persoana poseda un set de valori, credinte si teluri corespunzatoare mediului cultural în care s-a nascut si traieste. Toate acestea au o influenta deosebita asupra modului de viata a persoanei: adoptarea unui stil de viata sanatos prin modificarea comportamentelor daunatoare sanatatii, atingerea bunastarii de-a lungul vietii, puterea interioara de a-si trai viata conform propriilor valori si credinte.

Influenta procesului de ingrijire medicala asupra satisfactiei pacientilor este perceputa sub aspectul relatiilor interpersonale.

Îngrijirea pacientilor trebuie sa se bazeze pe standarde, cod de etica si competente asigurate de certificate si drept de libera practica. Procesul de îngrijire consta în evaluare, diagnosticare, planificare, interventii si evaluarea rezultatelor. Procesul de îngrijire înseamna interactiunea dintre pacient si asistenta medicala/moasa, în vederea obtinerii autonomiei pacientului, a mentinerii, promovarii si asigurarii unui nivel adecvat de sanatate sau asistarea lor, pentru a avea o moarte decenta. Gândirea critica este baza procesului de îngrijire, iar cunostintele si experienta sunt necesare asistentilor medicali/moaselor, pentru a lua decizii legate de îngrijirea pacientului.

Conform Constitutiei Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 1994, “ sanatatea este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, indiferent de rasa, religie, apartenenta politica, economica sau conditia sociala.” Sanatatea este sursa zilnica de viata, este o valoare, un bun social. Sanatatea reprezinta bunastarea populatiei, este procesul prin care starea de îmbolnavire este depasita, iar sanatatea este restabilita.

Pentru restabilirea sanatatii pacientilor, asistentei medicale ii revin responsabilitati majore, care sunt asumate pe parcursul defasurarii activitatii care constituie procesul de ingrijire. In scopul unei mai bune intelegeri a importantei pe care il are rolul asistentei medicale in procesul de ingrijire, a activitatilor intreprinse de aceasta si a calitatii serviciilor oferite, vom aborda in lucrarea de fata aspecte referitoare la identificarea problemelor de dependenţă şi stabilirea diagnosticelor de îngrijire în procesul medical.

2. Aspecte generale privind rolul si atitudinea asistentei medicale la locul de munca

Practica medicală, dincolo de faptul că reprezintă o meserie, poate fi considerată şi o artă, deoarece, pe lângă profesionalism şi o imensă responsabilitate, reclamă şi har, pe care însă nu-l pot deţine decât puţini oameni. Profesiunea medicală poate fi considerată cea mai veche dintre acelea cu un caracter profund umanist. Dacă celelalte profesiuni satisfac necesităţi importante ale omului (de alimentaţie, de habitat, de instrucţie), profesiunea medicală are ca scop apărarea valorii celei mai de preţ a omului – sănătatea.

Prin “atitudine” înţelege comportamentul asistentei medicale faţă de bolnav şi faţă de celelalte categorii de personal şi, bineînţeles, comportamentul său etic general. Se ştie că pacientul are, pe toată durata bolii, un moral şi o psihologie deformată. Unii bolnavi apreciază îngrijirile, sunt binevoitori şi cooperanţi, în timp ce alţii sunt deprimaţi, anxioşi, preocupaţi de problemele afective, familiale, sociale, neliniştiţi de boală, de perspective; alţii se simt depersonalizaţi, au complexe de inferioritate, considerând că nu reprezintă decât “un caz”. În general, orice bolnav are un sentiment de reţinere, schimbându-şi modul de viaţă:este separat de familie, şi-a întrerupt munca, trebuie să se adapteze la o nouă viaţă, la o altă disciplină la care se adaugă, uneori, preocupările de ordin material. Asistentei medicale îi revine sarcina de a-l ajuta cu tact, înţelegere, delicateţe şi atenţie.

Cine nu înţelege bolnavul, nu-i cunoaşte psihologia, manifestând intoleranţă faţă de reproşurile, criticile unoeri nejustificate ale acestuia, dovedeşte că este străin de profesiunea medicală, inutil sau chiar dăunător. Asistenta trebuie să manifeste solicitudine faţă de toţi bolnavii, încurajăndu-i –în special pe cei trişti, descurajaţi, grav bolnavi-. Trebuie să-şi păstreze însă totdeauna demnitatea, să nu încurajeze glumele sau atitudinile nepotrivite, să manifeste fermitate faţă de bolnavi în îndeplinirea prescripţiilor, în respectarea disciplinei de spital; nu trebuie să întrerupă îngrijirile acordate bolnavului şi nu trebuie să cunoască decât un program: acela al datoriei, interesul bolnavului primând totdeauna; ea trebuie să asigure cele mai bune consiţii de confort bolnavului, creându-i acestuia sentimentul de securitate.

Activitatea medicala este continuă, intensă, cu permanentă solicitare fizică şi nervoasă. Dacă fiecare bolnav reprezintă un mic univers, mulţi sunt veritabile drame. Acest lucru trebuie înţeles şi trăit, dar nu oricine se poate acomoda uşor. Asistenta medicală are adeseori menirea să acorde bolnavilor îngrijirile cele mai intime, motiv pentru care nu trebuie să manifeste o pudoare deplasată sau dezgust, neavând nici o importanţă vârsta pacientului sau sexul acestuia; aceasta nu înseamnă, însă, ignorarea pudorii naturale a bolnavului.

În general, atitudinea trebuie să fie degajată, naturală, fără familiaritate deplasată şi fără politeţe ostentativă. Îată de ce asistentei I se cere mai mult decât tehnicitate şi cunoştinţe medicale: ea trebuie să posede o serie de calităţi psihologice: tact, stăpânire, blândeţe, devotament faţă de bolnav, faţă de suferinţele lui, conştiinciozitate. Aceasta din urmă ridică valoarea oricărei munci, fără ea fiind de neconceput activitatea asistenti medicale, pentru că de aceasta depinde viaţa bolnavului. Mai presus de toate acestea, asistenta medicala trebuie sa fie devotată în mod egal tuturor bolnavilor, să aibă curaj şi tărie de caracter. Grijile personale, necazurile vieţii sale particulare nu trebuie să-I influnţeze atitudinea.

De menţionat este faptul că, pe lângă responsabilitatea morală există şi o responsabilitate penală, asistenta fiind răspunzătoare de actele sale cu un grad de periculozitate socială mai mare.

3. Modalitati de culegere de date:

- observatia clinica, cercetarea

Observatia face parte din comportamentul orientat al fiintei umane, care solicitat de foarte multe informatii din toate părtile, îsi îndreaptă atentia spre anumite surse de informatii care îi atrage în mod deosebit atentia. Observatia este, în acelasi timp, un mijloc de apărare, dar si mijloc de recunoastere a valorii sursei respective. De aceea, asistenta medicala acordă o atentie deosebită pacientului si mai ales particularitătilor sale, care reprezintă o inepuizabilă sursă de informatii pentru diagnostic si tratament. Observatia reprezintă forma cea mai elementară a cunoasterii, deoarece ea este foma cea mai simplă si mai directă a contactului cu lumea înconjurătoare. De aceea, la baza simtului clinic, despre care se vorbeste atât de mult în medicină, se află, de fapt, observatia atentă a bolnavului. Primele informatii privind tipul constitutional, atitudinea, fizionomia, pielea, ochii si comportamentul bolnavului sunt obtinute prin intermediul observatiei, observatia fiind cea mai simplă, cea mai usoară si cea mai la îndemână metodă de culegere a informatiilor de la bolnav.