Educarea și Reeducarea Psihomotorie cu Ajutorul Hipoterapiei

Calaria este mai mult decat o modalitate de a-ti petrece timpul liber, este o adevarata terapie, cu o lista lunga de efecte benefice asupra sanatatii. Acest gen de terapie are rezultate benefice si asupra copiilor cu diferite dizabilitati .

Pentru unii oameni calaria este un hobby practicat in timpul liber, iar pentru altii este un ajutor in munca lor. Pentru unele persoane insa, caii sunt o parte esentiala a procesului de recuperare fizica.

Folosirea cailor in reabilitare este cunoscuta sub numele de HIPOTERAPIE. Termenul “hipo” este cuvantul grecesc pentru “cal”, iar termenul de hipoterapie se poate traduce: “tratament cu ajutorul cailor”. Insa in loc sa controleze calaretul calul, mai degraba calul il influenteaza pe calaret.

Dupa Lermontov, (2004), hipoterapia este terapia care foloseste caii ca si mijloc de stimulare a dezvoltarii motorii, emotionale si sociale a persoanelor speciale (cu dizabilitati)

Hipismul este folosit de terapeuti specializati in terapia fizica, ocupationala si vorbire. Ajuta in tratamentul neurologic si neuromuscular. Pentru multe persoane cu dizabilitati fizice calaria le ofera o libertate pe care altfel nu ar fi cunoscut-o.

Inca din secolul V d.H. s-a inregistrat folosirea terapeutica a cailor pentru persoane cu dizabilitati. In timpurile moderne hipoterapia s-a folosit prima oara pentru tratarea poliomielitei in Europa, dupa al doilea razboi mondial. In anii 1960 s-a folosit pentru prima oara in Statele Unite ale Americii si popularitatea a crescut pe masura ce oamenii aflau de eficacitatea terapiei.

S-au format multe asociatii pentru promovarea reabilitarii oamenilor cu probleme fizice, psihice si emotionale prin activitati hipice.

Hipoterapia stimuleaza si imbunatateste echilibrul, mobilitatea articulatiilor, apetitul, digestia, circulatia sangelui, flexibilitatea, forta si coordonara miscarilor, timpii de reflex sau functiile cardio-respiratorii. Este indicata copiilor cu handicap fizic (infirmitati cauzate de accidente sau boli, deficiente senzoriale, infirmitati motrice, cerebrale sau congenitale), celor cu handicap psihic (nevroze, psihoze, probleme comportamentale, depresii) si, nu in ultimul rand, copiilor cu handicap relational (probleme emotionale). In multe dintre deficiente, hipoterapia are un rol esential recuperarea coordonarii si echilibrului, componente de baza ale psihomotricitatii.

In tara noastră, prof. Mihai Epuran a definit psihomotricitatea ca fiind “expresia maturizarii si integrarii functiilor motrice si psihice la nivelul pretins de integrarea functionala buna a individului în ambianta”.

R. Zazzo (1970), considera ca: educand motricitatea inseamna a-l pregati pe copil pentru sarcini profesionale, dar inseamna, in acelasi timp, a-i ameliora echilibrul fizic si mintal, a-i da gradat stapanire pe corpul sau, a-i multiplica relatiile eficiente cu lucrurile si relatiile armonioase cu un alt individ.

Cand vorbim de psihomotricitate, ne referim la: sensibilitatea chinestezică, simtul echilibrului, simtul ritmului si al aprecierii duratelor scurte, coordonarea membrelor, coordonarea ochi-mana sau picior, coordonarea generala, agilitatea, precizia si stabilitatea miscarilor, aprecierea oportunitatii miscarilor in diferite momente de timp, lateralitatea, schema corporala. In unele boli sau deficiente, unele din aceste componente ale psihomotricitatii se pierd, iar terapia cu ajutorul calului este o metoda foarte eficienta si placuta de reeducare psihomotorie.

Participarea la terapiile hipice are atat recompense fizice, cat si emotionale si mintale. Astfel, aceasta terapie poate fi utilizata cu succes in foarte multe boli sau deficiente, printre care putem enumera urmatoarele: scolioze, artrite, Boala Perth, amputatii traumatice, sechele de poliomielita, spina bifida, encefalite, distrofie musculara, scleroza multipla, hidrocefalie, accidente cerebrale si vasculare, hemiplegii, paraplegii, autism, sindrom Down, incapacitati emotionale, probleme de auz, incapacitatea de memorare, retardare mintala, si probabil multe alte boli pentru care nu s-a incercat inca aceasta terapie.

Pasul pe care-l face calul este echivalentul pasului pe care-l face omul. Exista copii cu probleme care nu au simtit niciodata pamantul sub picioare, nu au putut niciodata sa detina controlul unei miscari, al unei deplasari. Urcandu-se pe cal, sentimentul de teama dispare, iar copilul incepe sa vada lucrurile si viata putin diferit. Este aplicabila aproape la toate diagnosticele de dizabilitati, rezultatele fiind la fel de bune.