Disgrafia este o tulburare a limbajului scris, descoperita relativ recent, odata cu generalizarea scrisului ca mijloc de invatare si comunicare. Ea se refera la actul scrierii , atat in ceea ce priveste latura motricitatii, cat si in ceea ce priveste aspectele gramaticale si semantice. Disgrafia are o baza neurologica, dar inca neclarificata. Este posibil sa fie adaugate si alte tulburari, dar, de obicei copiii nu mai au alte probleme speciale, de natura intelectuala. Ca si dislexia, discalculia sau dispraxia, aceasta tulburare insoteste persoana pe tot parcursul vietii sale. Asadar, este foarte important ca identificarea disgrafiei sa fie facuta de timpuriu, inca din perioada prescolara, sa fie inteleasa de cei din jur, mai ales de cadrele didactice, si nu in ultimul rand, copilul sa beneficieze de terapie cat mai de timpuriu, pentru a ameliora, pe cat posibil, dificultatile cu care se confrunta acesta in fiecare moment. Mult timp, disgrafia a fost considerata ca semn de lene, neglijenta, eventual lipsa de aptitudine grafica. La fel ca alte probleme ale prescolarului si scolarului mic, cum ar fi , de exemplu utilizarea mainii stangi in loc de cea dreapta, si disgrafia a fost tratata mai degraba cu asprime si constrangere. Acest "tratament" a dus la agravarea tulburarilor specifice, la demotivarea pentru invatare si , in unele cazuri, chiar la tulburari clare de personalitate. Aceste probleme apar mult mai des decat se considera, dar fiind vorba de un fenomen procesual, disgrafiile usoare, chiar medii, pot fi remediate mai mult sau mai putin integral. Pe de alta parte, trebuie precizat faptul ca nu orice scris foarte urat inseamna disgrafie. Ceea ce trebuie sa ne dea de gandit atat ca parinti, cat si ca educatori sunt urmatoarele semne: - Copilul apuca creionul intr-un fel stangaci, neconfortabil, il strange tare, tinandu-l foarte aproape de baza, intr-un mod nenatural, folosind creionul prin miscarea incheieturii mainii si nu a degetelor. - Pozitia foii, respectiv a caietului este neuzuala, pozitia corpului fiind , de asemena una incomoda. - Nu poate organiza spatiul hartiei, nu respecta liniile, marginile, apar distante diferite intre litere si cuvinte. - Are o scriere indescifrabila, desi copilul a facut eforturi si a practicat exercitiile cerute. - In scrisul sau apar amestecate litere mici si mari, care au marimi si forme neregulate, ori a caror forma nu este terminata. - Copilul evita sarcinile de scriere si de desen - Oboseste foarte repede atunci cand scrie - Cand scrie, independent sau copiind, se observa o scadere a vitezei de scriere, scrie foarte incet, laborios - In timp ce scrie, pronunta cuvintele cu voce tare ori isi urmareste miscarile mainii - In propozitiile pe care le scrie apar cuvinte neterminate sau chiar total absente - Ii este foarte greu sa scrie un text liber, chiar mic, nu isi poate organiza gandurile - Are dificultati in ceea ce priveste regulile gramaticale si structura sintactica - Apare o diferenta mare intre performanta scrisa, slaba si foarte slaba pe de o parte si faptul ca elevul dovedeste ca a inteles materialul si poate discuta foarte bine despre acesta ( de pilda, compunerea despre un anume subiect este saraca atat ideatic cat si stilistic fata de relatarea orala a aceluiasi subiect, care poate fi foarte performanta). Disgrafia poate fi de trei feluri:disgrafie insotita de dislexie , disgrafie motrica si disgrafie spatiala. Disgrafia insotita de dislexie este atunci cand copilul scrie in mod independent, liber, spontan, scrisul lui fiind nedescifrabil. Daca insa copiaza textul, performanta copilului poate fi destul de buna. Cu cititul intampina dificultati. Testele arata ca nu exista tulburari motorii, copilul coordonandu-si muschii degetelor fara probleme. In ceea ce priveste strategiile de remediere, acestea se refera la un timp in plus pe care cadrul didactic il petrece numai cu elevul prezentand disgrafie. Daca deficienta este severa, copilul va trebui sa beneficieze si de o terapie specializata. Un rol foarte important il are reconsiderarea atitudinii adultului( cadru didactic si familie) in ceea ce priveste disgrafia. Sub nici o forma nu trebuie sa se utilizeze forme rigide de " reeeducare". Se face greseala de multe ori ca, sa se incerce remedierea "scrisului urat" prin reintoarcerea la exercitiile pregrafice. Desi experimentele au dovedit de mult ca ele mai mult dauneaza decat ajuta, invatamantul nostru se incapataneaza sa ignore copilul si sa proslaveasca metoda. Sub nici o forma nu trebuie reinstaurate aceste exercitii. Nu trebuie nici sa se dea elevului mai multe teme de copiere; este ca si cum ar condamna la scriere o persoana cu semipareza. Mai degraba , sa motiveze elevul prin aprecierea performantelor sale de citit, de comunicare orala, de rezolvare de probleme, etc. Pe de alta parte, este bine ca elevul respectiv sa fie stimulat in a scrie ceva cu sens: felicitari, carti postale, scrisori scurte, adresate unor persoane importante pentru copii, ori sa copieze un text scurt sau o poezie, care sa fie afisate si care sa constituie un prilej de discutie intr-un anumit moment al zilei ori al saptamanii.
Bartok, E., Vida, E., Cseh, A. (2011). Educarea copilului dislexic. Tirgu Mures Cain, K. (2012). Abilitatea de a citi. Dezvoltare si dificultati. Bucuresti: ASCR David, C., Rosan, A. (2017). Repere diagnostice bazate pe dovezi stiintifice in tulburarile specifice de invatare. Cluj Napoca: Argonaut & Limes David, C.(2015). Tulburarile de invatare, in Rosan, A. (coord.), Psihopedagogie speciala. Bucuresti: Polirom
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
