Cernobal

Afară ninge, iar în lumina palidă a dimineţii de primăvară obiectele împrăştiate pe podeaua unei grădiniţe abandonate vorbesc despre vremurile când copiii din Pripyat nu-şi pierduseră încă inocenţa.Sandale mucegăite şi pantofi de balet pentru picioruşe de pitici.În camera de alături, păpuşi în diverse stadii de îmbrăcare sau dezmembrare zac în pătuţuri de metal, în care dormeau cândva copii...

Luna viitoare se împlinesc douăzeci şi şase de ani de când viaţa Pripyatului s-a sfârşit brusc.Înainte de zorii zilei de 26 aprilie 1986, la mai puţin de 3 kilometri spre sud de ceea ce pe atunci era un oraş de 50.000 de locuitori, reactorul numarul 4 al Centralei Electrice Nucleare Cernobil a explodat.În deflagraţie şi în incendiul care a urmat, 30 de oameni au murit sau au fost expuşi unor doze letale de radiatii.Ruinele au mai ars înca 10 zile, contamânand zeci de mii de kilometri pătraţi din nordul Ucrainei, sudul Bielarusului şi regiunea rusă Briansk.A fost cel mai grav accident nuclear petrecut vreodată.

Particulele căzute pe sol au eliberat de 400 de ori mai multă radioactivitate decât la Hiroshima, trimiţând peste o treime de milion de oameni în pribegie şi provocând o explozie de cancer tiroidian în regiune.În decursul anilor, daunele economice-costurile medicale şi de decontaminare, compensaţiile,pierderile de productivitate - s-au ridicat la sute de miliarde de dolari.

Astăzi, rămăşiţele puternic radioactive ale reactorului 4 continuă să ardă mocnit în interiorul aşa-numitului „sarcofag”, o criptă părăginită din beton şi oţel, ridicată în pripă după accident şi care acum ameninţă să se prabuşească.Sunt pe cale să înceapă lucrările pentru o nouă structură pentru a izola etanş sarcofagul.Odată cu terminarea ei, reactorul distrus va dispărea din faţa ochilor.Din minţile localnicilor nu va dispărea însă niciodată, deoarece aici catastrofa continuă să se deruleze cu încetinitorul.Estimările iniţiale, care apreciau că zeci sau sute de mii de oameni vor muri din cauza Cernobîlului,s-au dovedit exagerate.Încetul cu încetul însă impactul genetic de acum 26 de ani îşi face simţită prezenţa.Nimeni nu poate aprecia cu certitudine efectul final, dar un raport credibil a estimat, anul trecut , că tăvălugul cancerului lansat de Cernobîl va costa 4.000 de vieţi.

Şi totuşi moştenirea cea mai perfidă a Cernobîlului ar putea fi suferinţele psihologice ale celor izgoniţi din casele lor de norul radioactiv sau ale celor câtorva milioane care continuă să trăiască pe un teren contaminat.Multe femei au avut sentimentul că vor da naştere uor copii bolnavi sau a unor copii fără viitor.Mulţi oameni au sentimentul că vor muri din cauza Cernobîlului.Alţi oameni nu ştiu dacă Cernobîlul e de vină pentru migrenele cumplite şi pentru faptul că uneori au pierderi de memorie.

Iată relatările unei femei din oraşul fantomă Pripyat, cel mai grav afectat de dezastru: „păstrez amintiri frumoase de când am copilărit în oraş, ridicat la începutul anilor 70 pentru personalul centralei.A fost fantastic .Era un oraş cu o atmosferă caldă, cu multă verdeaţă şi trandafiri.Făceam sport ,jucam handbal,înotam, jucam şah.Făceam muzică.Eram la cor.Am avut o copilărie fericită.Viaţa a luat sfârşit când aveam 10 ani.În acea noapte de aprilie , la ore 1:23 tehnicienii au fost neglijenţi în timpul unei verificări şi în câteva secunde reacţie nuceară în lanţ a scăpat de sub control.deflagraţia a spulberat acoperişul ,împrăştiind măruntaiele reactorului în jurul clădirii .La câteva ore după accident ,mama care lucra acolo a plecat spre servici.Eu m-am dus la şcoală, unde oamenii şuşoteau.Am fost închişi înăuntru.Nu înţelegeam de ce.După ore ni s-a spus să mergem direct acasă şi să nu ne mai jucăm pe afară.Mama s-a întors dela serviciu şi a închis ferestrele.Un angajat de la primărie a venit cu pastile cu iod, un medicament profilactic împotriva radioactivităţii iodului 131..A doua zi dimineaţă oficialităţile au anunţat la radio că avusese loc un accident şi că oraşul va fi evacuat .În aceeşi zi 1100 de autobuze din toată Ucraina s-au adunat la Pripyat .Până la 5 după-amiază , orşul era gol.”

Incendiul la reactor a fost stins abia după 10 zile, timp în care a fost eliberată în atmosferă o cantitate foarte mare de material radioactiv: izotopi radioactivi de iod, Cesiu-134 şi Cesiu-137, Stronţiu-90 şi Plutoniu-239. Dacă, izotopii de iod au un timp de înjumătăţire de maxim opt zile, iar cel de Cesiu-137 - de 30 de ani, Plutoniu-239 are un timp de înjumătăţire de până la 24.000 de ani

Doi muncitori ai centralei au fost ucişi de explozie şi incendiu.Ceilalţi, 22 de lucrători la centrală şi 6 pompieri au fost expuşi la doze imense de radiaţii şi au murit în câteva luni.

Ăn zilele de după explozie au fost aduşi la Cernobîl 3400 de alţi lucrători, aşa-numiţii „lichidatori” pentru stingerea incendiului,etanşarea deşeurilor radioactive şi construirea sarcofagului.Aceşti oameni ,de un curaj ireal, au încasat în doar câteva secunde o doză de radiaţii cât pentru o viaţă întreagă.

În acele prime zile, doctorii care-i monitorizau pe lichidatori vedeau cum le scădeau numarul leucocitelor şi se temeau pentru sănătatea lor.Cei mai mulţi şi-au revenit.Însă un nou val de afecţiuni avea să-i lovească pe cei 240.000 de bărbaţi şi femei care au lucrat în prima linie a frontului.Cataractele , o boală tipică pentru supravieţuitorii bombardamentelor atomice din Japonia, sunt în creştere.Un studiu făcut pe lichidatorii ruşi pune pe seama accidentului cele 230 de decese suplimentare , din anii 90 provocate de boli de inima, leucemii şi alte forme de cancer.Radiaţiile pot într-adevar afecta vasele de sânge şi cauza leucemii.S-a remarcat faptul cş, pentru unele tipuri de cancer provocat de radiaţii , au trecut 20-25 de ani până ca acestea să se manifeste la supravieţuitorii exploziei.Se poate spune că suntem de-abia la începutul drumului.