Ce Înseamnă Infecția cu HIV și SIDA

1. Scurt istoric

SIDA - Sindromul de Imunodeficienţă Dobândită - a fost raportată pentru prima dată în SUA în 1981 în Los Angeles şi New York, la un grup de bărbaţi la care s-a produs o epidemie de Pneumonie cu Pneumocystis Carinii şi sarcom Kaposi în condiţiile unei aparente stări de sănătate. În anul 1983, Dr. Luc Montagnier a izolat în ganglionii limfatici virusul imunodeficienţei umane (HIV1). În 1986, în Africa de Vest a fost descoperit HIV2. Pentru ambele tipuri sunt valabile aceleaşi căi de transmitere şi aceleaşi căi de protejare.

La numai un an de la primele descrieri ale bolii la adulţi au apărut şi primele cazuri de SIDA la copii, mai întâi în SUA şi apoi în Africa şi Europa. La noi în ţară, primul caz de SIDA a fost diagnosticat în anul 1985, la un adult homosexual.

SIDA a fost diagnosticatã prima dată cu zece-douăzeci de ani înainte de a fi descoperită în SUA (poate chiar în anii '60): simptome asemănătoare cu cele ale SIDA au fost descoperite la unii locuitori ai ţãrilor vest-africane care au venit în Europa. S-a spus cã HIV ar fi ajuns în America prin Haiti, în urma unui schimb inter-cultural între Zair şi Insulele Caraibe.

Apoi este posibil să fi ajuns în New York prin intermediul mediilor homosexuale şi al comunităţilor de consumatori de droguri, de unde s-a rãspândit cu rapiditate în SUA, infectând alte comunităţi homosexuale şi de consumatori de droguri, în cadrul cărora infecţia beneficia de un climat ideal pentru răspândire. Persoanele bisexuale de sex masculin au transmis apoi infecţia soţiilor şi partenerilor sexuali, iar femeile, copiilor lor încă nenăscuţi.

ISTORIA HIV/SIDA

- 1932: Considerat anul apariţiei infecţiei cu HIV, originară din Africa.

- 1978: Bărbaţi homosexuali din SUA şi Suedia, precum şi heterosexuali din Tanzania şi Haiti, prezintă primele semne ale bolii care va fi numită mai târziu SIDA.

- 1981: CDC (Center for Disease Control) publică primul raport despre cazuri de pneumonie, (pneumocystis carinii) şi sarcomul lui Kaposi. În Franţa sunt diagnosticate 17 cazuri ale aceleiaşi maladii necunoscute. Termenul ales pentru a denumi noua boală este GRID.

- 1982: Boala este denumită SIDA.

- 1984: Sunt stabilite Precauţiile Universale.

- 1985: În Atlanta, Georgia are loc prima conferinţă internaţională privind SIDA.

- 1986: Elveţia începe să testeze produsele sanguine.

- 1987: AZT este aprobat ca primul medicament împotriva SIDA. Ministerul Sănătăţii din SUA emite un raport despre SIDA în care solicită măsuri de educaţie sexuală şi prevenire.

- 1992: Primele rapoarte de terapie anti-virală combinată.

- 1993: Sunt revizuite definiţiile cazurilor, astfel încât să includă manifestări specifice femeilor. Celebrul balerin rus Rudolph Nuryev moare de SIDA. Primele tratamente cu AZT nu au efect.

- 1994: AZT este administrat femeilor gravide pentru a preveni transmiterea infecţiei la făt.

- 1995: Este aprobat primul inhibitor proteazic.

- 1996: Regimurile triplu combinate reduc prezenţa virală sub pragul detectabil, timp de cel puţin 6 luni.

- 1998: o nouă posibilitate de triterapie este anunţată la conferinţa mondială de la Geneva.

- 1999: Amprenavir prezintă rezultate bune la copiii peste patru ani.

- 2001: Prima sesiune specială asupra SIDA a Naţiunilor Unite.

- 2002: Femeile constituie 50% din cazurile mondiale de infecţie HIV. Virusul se propaga rapid în rândul populaţiei din Africa, Asia, Caraibe şi Europa de Est.

- 2003: 50 de milioane de persoane infectate cu HIV. 23 de milioane de morţi.

2. Informaţii generale despre HIV şi SIDA

Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV) este un agent patogen, care iniţial, atacă celulele din sistemul imunitar, multiplicându-se în interiorul acestora şi distrugându-le, scăzând astfel apărarea naturală a organismului împotriva infecţiilor şi a bolilor.

Cu dimensiuni extrem de mici, măsurabile în microni şi o structură biologică primitivă, virusul nu-şi poate realiza singur metabolismul şi de aceea parazitează celule gazdă vii pentru a se putea înmulţi. Celulele gazdă pot fi din sânge, ganglioni limfatici, din organele sexuale şi celule ale sistemului nervos. Atacul principal este dat împotriva celulelor T4 („helper”). Acestea fac parte dintre globulele albe, războinicii aflaţi în prima linie de apărare cu care organismul luptă contra invaziei microorganismelor (substanţe străine) care îl pot îmbolnăvi.