Bolile pericardului

In grupul bolilor pericardului, pe primul plan ca frecventa se situeaza pericarditele acute si pe plan secundar pericardita constrictiva si tumorile pericardului.

Pericarditele acute

Prin pericardita acuta se intelege inflamatia pericardului visceral si/sau parietal, cu sau fara exsudat pericardic.

Inflamatia pericardului poate fi primara si solitara, poate aparea in cadrul unor afectiuni care intereseaza mai multe componente ale cordului - cardita reumatismala, infarct miocardic etc. - sau in cadrul unor afectiuni pulmonare sau generale - tuberculoza, abces pulmonar, neoplasme, colagenoze etc.

Fiziopatologie. Prezenta revarsatului pericardic in cantitate mare produce compresiunea organelor invecinate: a plamanilor, a bronhiilor (dispnee si tuse seaca), a recurentului stang (disfonie), a esofagului (disfagie) etc. cand revarsatul pericardic este deosebit de abundent, se poate dezvolta sindromul de tamponada a inimii. Tamponada cardiaca poate fi definita ca o deteriorare a umplerii diastolice si a contractiei cordului, produsa de cresterea rapida si continua a presiunii intrapericardice. Daca lichidul se acumuleaza rapid, cantitati mici (200-300 ml) de revarsat pericardic pot determina tamponada cardiaca. Daca revarsatul se acumuleaza lent, pericardul se destinde treptat, iar sindromul de tamponada lichidiana nu se instaleaza decat cand cantitatea de exsudat depaseste 1000 ml. in tamponada, ca o consecinta a cresterii presiunii intrapericardice, creste si presiunea diastolica ventriculara, atriala si venoasa. Debitul cardiac si presiunea arteriala se mentin initial normale, datorita tahicardiei compensatorii si vasoconstrictiei periferice. Ulterior, aceste mecanisme compensatorii sunt depasite, debitul cardiac, volumul si presiunea arteriala scad, putandu-se instala starea de soc. in cazurile in care tamponada cardiaca se instaleaza lent, apar predominant semnele stazei venoase: turgescenta venelor jugulare, hepatomegalia, ascita, cianoza etc.

Simptomatologie. Semne subiective. Durerea, localizata precordial, variaza cu intensitatea de la o simpla jena pana la durere intensa. Se accentueaza in inspiratie profunda, la miscari de rotatie a toracelui, in decubit lateral stang si dispare sau se atenueaza in pozitie sezanda. Este data de distensia pericardului, de iritarea terminatiilor senzitive din pericardul parietal, de coafectarea pleurei adiacente (diafragmatice, costale, mediastinale) si, uneori, de ischemia miocardica.

Dispneea este conditionata de volumul de lichid acumulat in pericard. Pentru atenuarea sa, bolnavul ia spontan pozitia genu-pectorala ("semnul rugaciunii mahomedane"). Dispneea este determinata, in special, de compresiunea mecanica a plamanilor si bronhiilor, de scaderea capacitatii vitale, iar uneori si de asocierea unei boli pleuropulmonare.

Semne obiective. In stadiul initial de pericardita uscata, semnul patognomonic pentru confirmarea diagnosticului este frecatura pericardica. Se aude cel mai bine parasternal stang si, uneori, la varful inimii sau baza apendicelui xifoid. Cand exista lichid in pericard, se percepe mai bine in expiratie, la baza inimii. Frecatura pericardica este de obicei mezosistolica, nu se propaga si este variabila in timp. Disparitia ei poate indica fie o evolutie spre vindecare, fie trecerea pericarditei in stadiul lichidian.

Socul apexian este slab sau absent; cand este prezent, este situat inauntrul matitatii cardiace, care de obicei este marita. In revarsatele pericardice mari se pot pune in evidenta, prin percutie, semnul Rotch, care consta in prezenta unei zone de matitate in spatiul al V-lea intercostal, in dreapta sternului, si semnul Ewart-Pins, tradus prin matitate la baza plamanului stang sau sub unghiul scapulei stangi, determinata de atelectazia plamanului de aceasta parte comprimat de lichidul pericardic abubdent. lA ausculatie se constata diminuarea intensitatii zgomotelor cardiace. Ritmul inimii este de obicei regulat si tahicardic. Uneori, apar tulburari de ritm, de tipul extrasistolelor si fibrilatiei atriale, si tulburari de conducere. In cazul acumularii rapide si in mare cantitate de lichid pericardic, apar semnele tamponadei cardiace: jugulare turgescente, hepatomegalie, puls paradoxal, hipotensiune arteriala si eventual soc.

Semnele generale. Temperatura este variabila. Bolnavii sunt uneori agitati.

Examenul radiologic. Revarsatele lichidiene mici, sub 500 ml, in general nu au expresie radiologica. In revarsatele lichidiene mari de 500 ml, silueta cardiaca se modifica, aparand cardiomegalia, care prezinta o serie de particularitati legate de distributia lichidului in cavitatea pericardica. Imaginea radiologica de fata se caracterizeaza printr-o umbra cardiaca marita bilateral, predominant spre stanga, capatand in ansamblu o forma triunghiulara, comparata cu o carafa. Pediculul vascular apare scurtat, luand aspectul unui trapez si ramanand intotdeauna mai ingust in portiunea lui superioara. Din profil, imaginea cordului este aceea a unei mari mase opace, care ingusteaza spatiul pre- si retrocardiac.

Electrocardiograma. Modificarile cele mai caracteristice privesc segmentul ST si unda T. In primele zile modificarile segmentului ST sunt dominante, aparand supradenivelari in doua sau chiar cele trei conduceri standard, si in toate derivatiile precordiale. Unda T este pozitiva, mai ampla si concordanta cu segmentul ST. dupa cateva saptamani, segmentul ST tinde sa revina la linia izoelectrica, iar unda T se turteste, tinzand sa se negativeze. Mai tarziu, unda T se inverseaza devenind negativa, iar segmentul ST este uneori subnivelat. In cazul evolutiei spre vindecare, unda T se pozitiveaza.

Pneumopericardul. Producerea pneumopericardului prin punctie, dupa evacuarea unei anumite cantitati de lichid.

Angiocardiografia

Ecocardiografia

Scintigrafia izotopica

Forme clinice