Toxicologie

Substanţele tranchilizante exercită acţiune predominantă asupra sferei psihice, respectiv calmează ştirile emoţionale, tensiunea nervoasă, starea de nelinişte şi de teamă, producând liniştirea subiectului, indiferenţă şi somnolenţă. Se Împart in tranchilizante minore (ataractice, anxiolrtice) şi tranchilizante majore (nenroleptice, neuroplegjce).

Tranchilizantele minore determină o depresiune, mai ales în ceea ce priveşte starea emoţională, se produce o linişte psihică, o diminuare a senzaţiei de frică, o indiferenţă faţă de mediul extern. Folosite în doze terapeutice, tranchilizantele minore nu induc somnul, dar îl favorizează pe cel fiziologic. Unele dintre aceste substanţe sunt anticonvulsivante, miorelaxante, antihistaminice. Se recomandă pentru tratamente de scurtă durată, deoarece în caz contrar pot să producă toleranţă şi fenomene de dependenţă. în general, tranchilizantele minore se folosesc în tratamentul stărilor de anxietate, tensiune psihică.

Tranchilizantele majore se caracterizează prmtr-im efect antispastic şi depresor al centrului vomei, al funcţiilor sistemului nervos vegetativ. La animale diminua activitatea spontană şi reacţiile emoţionale, temperând subiecţii agitaţi şi retivi.

SUBSTANŢE TRANCHILIZANTE MAJORE (NEUROLEPTICE)

Medicamentele neuroleptice produc o stare de linişte psihică (acţiune tranchilizantă), scăderea reacţiilor emoţionale şi afective, şi diminuarea activităţii psihomotoriL Ca urmare, se instalează o indiferenţă faţă de solicitările mediului exterior (acţiune ataractică; ataraxis = pacea minţii). In acelaşi timp diminuează senzaţia de frică. Creşterea dozelor şi administrarea lor îndelungată determină apariţia unor fenomene extrapiramidale (tremurături, rigiditate, hipokinezie).

Pe lângă efectul liniştitor, neurolepticele determină numeroase modificări ale funcţiilor sistemului nervos vegetativ.

Tranchilizantele majore potenţează acţiunea narcoticelor şi hipnoticelor. Majoritatea lor potenţează şi acţiunea analgezicelor.

In experienţe pe animale produc diminuarea activităţii spontane şi inhibiţia reacţiilor emoţionale. Au acţiune de „îmblânzire" şi reduc agresivitatea spontană a onor animale.

Neurolepticele inhibă reflexele condiţionate de evitare, produc modificarea pragului de instalare a unor convulsii experimentale, unele substanţe având acţiune anticonvulsivă, altele dimpotrivă, având efect proconvulsivant

Neurolepticele acp'onează prin deprimarea unor formaţiuni ale sistemului nervos central (sistemul reticular activator, sistemul limbic, hipotalamus) blocând transmiterea simpatică.

La nivelul hipotalamusului inhibă centrii simpatici vegetativi, mai ales centrul termogenezei, astfel încât adaptarea animalului la temperatura mediului ambiant devine deficitarfi. Acest efect este explicat prin reducerea respiraţiei mitocondriale a celulelor din formaţiunile nervoase menţionate.

în acelaşi timp, tranchilizantele majore mai provoacă: relaxarea musculaturii netede intestinale (acţiune antispastică), efect antihistaminic (antialergic), vasodilataţie periferică, acţiune antivomitivă.

Intensitatea, durata şi consecinţele efectului deprimant asupra componentei simpatice şi parasimpatice, centrale şi periferice, variază cu preparatul folosit Majoritatea substanţelor neuroleptice au proprietăţi blocante alfa-adrenergice periferice şi inhibitoare simpatice centrale manifestate clinic prin hipotensiune şi congestia mucoasei nazale.

Neurolepticele pot avea şi efecte anticolinergice periferice şi/sau centrale consecutiv cărora pot apărea: uscăciunea gurii, tulburări de vedere, constipaţie, micţiune dificilă, tahicardie, uscăciunea pielii, tulburarea funcţiei sexuale.

Posibilitatea creşterii presiunii intraoculare contraindică asocierea cu substanţele cu acţiune pasimpaticolMcă marcantă, la pacienţii cu glaucom.

Neurolepticele, în majoritatea lor, inhibă centrii termoreglatori, ceea ce împreună cu vasodilataţia realizată prin mecanism vegetativo-litic, determină condiţii de hipotermie. Acest efect este folosit clinic pentru producerea „hipotermiei controlate", metodă adjuvantă în anumite intervenţii chirurgicale, când este necesară scăderea metabolismului şi a consumului tisular de oxigen.

Influenţa asupra activităţii endocrine constă în creşterea secreţiei de prolactină, diminuarea secreţiei de STH, ca şi deprimarea funcţiei corticosuprarenalei în condiţii de stres. Intensitatea acestor efecte ce apar ca nedorite variază cu preparatul utilizat.

Influenţa asupra activităţii extrapiramidale este mai pronunţată, în general pentru neurolepticele incisive, cu potenţă mare, care se poate exterioriza prin: nelinişte, agitaţie motorie, spasme. Efectele vegetative endocrine şi extrapiramidale se manifestă deseori ca reacţii adverse. Efectele psihice, motorii, vegetative şi endocrine ale neurolepticelor se datorează probabil acţiunii inhibitorii a unor sisteme dopaminergice din creier. S-a dovedit că nerolepticele se leagă specific de anumiţi receptori dopaminergici (receptori D2) a căror acţionare de către dopamină modifică funcţia altor sisteme efectorii. Capacitatea de blocare a acestor macromolecule este în corelaţie cu potenţa terapeutică. în funcţie de mărimea dozelor eficace, neurolepticele pot fi clasificate în: neuroleptice cu potenţă mică de tipul clorpromazinei sau tioridazinei sau neuroleptice cu potenţă mare de tipul flufenazinei sau haloperidolului.

Din punct de vedere farmacocinetic, deşi există variaţii mari în funcţie de substanţa folosită, neurolepticele se absorb inegal şi incomplet la nivelul tubului digestiv, mai bine în cadrul administrării intramusculare. Ele se leagă mult de proteinele plasmatice şi de structurile protido-lipidice membranare.

Se acumulează în creier ceea ce explică efectele centrale marcate şi prelungite. Sunt epurate în special prin metabolizare hepatică. Unii metaboliţi sunt biologic activi. Există mari variaţii individuale ale parametrilor farmaceutici. Ca reacţii secundare, neurolepticele produc dezechilibre vegetative şi tulburări extrapiramidale. Mai pot apărea accidente alergice, rareori ictere grave. Intensitatea şi durata reacţiilor adverse variază cu individul, preparatul şi doza folosită.