Rasă de munte - Mocănița

Origine. Existenţa taurinelor de munte în ţara noastră este străveche, în această privinţă există puţine documente care să lămurească această problemă. Cercetătorii care le-au cunoscut şi studiat au păreri mai mult ipotetice cu privire la provenienţa lor. Unii presupun că ele au fost aduse de romani în timpul colonizării Daciei, alţii susţin că au venit din Peninsula Balcanică, fiind aduse de traci si sciţi, unde există şi astăzi o populaţie de taurine ce reprezintă forma domestică primitivă brahiceră, a cărei origine a fost demonstrată şi descrisă de L. A d a m e t z (1926).

Cert este că la noi există, sau mai exact a existat, în zona muntoasă o rasă de munte brahiceră cu caractere etnice proprii, diferită de taurinele Sure de stepă crescute la şes. Taurinele acestea au fost absorbite în tim¬purile noastre, aproape în totalitate, prin rasa Brună.

Prof. O. F r e y t a g (1898), care ne-a vizitat ţara, afirmă exis¬tenţa a două rase de vite cornute, care se ţin de marele grup al vitelor de stepă din Europa orientală şi care este posibil să se tragă din boul primitiv (Boş primigenius). El afirmă că modificările de dezvoltare si conformaţie s-ar datora influenţelor de mediu natural caracteristic zonei de munte, în care condiţiile de viaţă sînt cu totul altele decît la şes.

Prof. IST. Fii i p (1914), care a studiat acaste taurine, susţine că ele derivă din tipul brahicefal, fiind asemănătoare celor din rasa Herens din Elveţia, descrise de B. W i l k e n s în 1900. El emite părerea că taurinele mici de talie, denumite mocăniţe pe versantul transilvănean, ar descinde din vitele aduse de sciţi. Easa se mai numeşte „rişca" în Banat sau „vita sciţilor arieni", în unele zone din Carpaţi se mai aude şi denumirea de vită „dacică".

După caracteristicile etnice, Rasa de munte derivă foarte probabil din forma originară sălbatică brahiceră. Aceste însuşiri s-au păstrat de-a lungul secolelor. Ele s-au modificat, în parte, în zona de interferenţă, cu alte rase infiltrate prin văile munţilor sau cînd taurinele de munte s-au coborît la şes, încrucişîndu-se cu cele de tip primigen, formînd insule mici, aşa cum sînt descrise taurinele din judeţul Brăila, din lunca Dunării şi din Dobrogea, iar în zonele de contact submuntoase, cu rasa Sură de stepă.

H. W e r n e r înglobează toate vitele locale într-o singură grupă cu] origine brahiceră, denumind-o „rasa de munte de la gurile Dunării si Peninsula Balcanică", cuprinzînd Bomânia, Bulgaria, Iugoslavia, Grecia şi Albania. De aceea, G.K. Constantinescu spune că Easa de munte trebuie judecată în complexul acestor rase locale şi în raport cu taurinele asemănătoare celor din Balcani.

I. Eadulovici (1926) afirmă că în Munţii Banatului au existat vite mărunte cu coarne scurte şi uşoare, numite „rişca" cu originea ase¬mănătoare cu cele din Bosnia, aparţinînd tipului brahicer. Eişca, după G.K. Constantinescu (1927), se aseamănă cu taurinele locale din Bulgaria şi în parte cu rasa noastră de munte. D i c o f f afirmă că în Bulgaria exista în timpuri străvechi o rasă locală de talie mică, de 90—110 cm, şi cu greutate de 120—150 kg.

N. Odaiski (1927) afirmă că taurinele de munte din Munţii Bucovinei au fost absorbite de rasa Pinzgau, iar T. C r i s t e a, (1929) aminteşte despre Easa de munte (Mocăniţa) crescută, în Munţii Apuseni.

Arie de răspîndire şi efectiv. Vaca de munte a avut ca arie de răs-pîndire regiunea Munţilor Carpaţi de la Porţile de Fier pînă în nordul Bucovinei. Zona cea mai compactă din Munţii Carpaţi era cuprinsă între albia Oltului şi Munţii Neamţului. Taurinele de munte au existat pînă către a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în zona muntoasă a Bana¬tului, în Munţii Apuseni şi în Maramureş. Ulterior au fost supuse încru¬cişărilor cu rasa Simmental (Bonyhad, De Berna) în Banat, cu rasa Pinzgau în Munţii Bucovinei şi în Munţii Apuseni, iar cu rasa Brună în Munţii Maramureşului.