Principalul tipuri de semifabricate folosite in procedeele de presare sunt platbandele,foile si banda in forma de colaci. Pentru sporirea productivitatii muncii in prezent se utilizeaza automatizarea avansului benzii, iar in ultimul timp incepe sa fie folosita metoda de introducere automata a platbandelor in stanta si evacuarea automata a pieselor si deseurilor. Aceasta permite sa creasca productivitatea muncii de 3-4 ori in comparatie cu deservirea automata a presei. Deosebit de eficienta este folosirea ca si semifabricat a benzii. In acest caz, functionarea continua a dispozitivelor de avans este asigurata la un numar de 300-400 curse duble pe minut ale presei, in timp ce la stantarea automata din platbanda, numarul admisibil de curse scade pana la 100-120 pe minut. Pentru avansul platbandelor si benzilor se utilizeaza diferite dispozitive, care se deosebesc intre ele prin metoda de prindere a materialului avansat (cu valturi, cu role, cu clesti, cu carlig) si care pot constitui ori un subansamblu al presei, ori un subansamblu al stantei. Dispozitivele care constituie subansamblul presei sunt universale si pot fi reglate pentru diferite valori ale pasului de avans, in timp ce dispozitivele de avans inglobate in stanta, pot fi utilizate numai pentru o singura piesa. Alegerea tipului mecanismului de avans este determinata, in primul rand, de forma semifabricatului si trebuie sa fie hotarata in fiecare caz concret, in functie de constructia mecanismului de avans insusi, de constructia stantei, tipul presei. La stabilirea preciziei de avans, trebuie sa se tina seama ca precizia nu depinde numai de gradul de perfectionare a constructiei mecanismelor de avans, dar si de constructia stantei, de variatia grosimii materialului, de comportarea materialului la presare. Sistemele de avans se aleg si in functie de dimensiunile presei. Mecanismele de alimentare cu clesti se realizeaza atat in forma unilaterala cat si bilaterala. Ele pot fi actionate de presa sau de pachetul superioar al stantei. Mecanismele unilaterale se utilizeaza pentru avansul benzii deoarece in acest caz portiunea benzii ramasa neutilizata, este mai mica in comparatie cu intreaga ei lungime. La stantarea pieselor din platbanda, cu dimensiuni exacte, nu ne putem dispensa de sistemul de avans bilateral, cu ajutorul caruia platbanda este deplasata pana la completa ei utilizare. Mecanismul de avans bilateral, cu clesti, cuprinde patru perechi de clesti: clestele care avanseaza platbanda spre stanta, clestele care retrage deseul de la stanta si doua perechi de clesti, pentru fixare. In mecanismele bilaterale transmiterea miscarii de la o parte a sistemului de avans la cealalta, se realizeaza cu ajutorul unei legaturi rigide. In acest caz compensarea alungirii la stantare poate fi obtinuta numai in parte, prin stabilirea pe clestele de tragere a unui avans mai mare, decat pe clestele de impingere. Deschiderea si inchiderea clestilor trebuie sa se efectueze, cand platbanda nu se deplaseaza. Aceasta se realizeaza prin aceea ca in sistemul de actionare exista un anumit excedent de cursa, care permite ca mecanismul respectiv sa se opreasca ceva mai tarziu decat se produce oprirea platbandei sub actiunea opritorului.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).