Evoluția teoriei creșterii economice

Rezumat. Până acum câțiva ani, creșterea economică părea un

fenomen perfect normal al unei epoci marcate de viteza transformării.

Normalitatea s-a transformat până și ea, iar acum ne aflăm sub influența

unor alte reguli, neștiute încă, ce trebuie să răspundă întrebării “Cum

revenim la creștere economică?”. Creșterea economică și modelele menite

să rezolve această problemă preocupă istoria economică încă de la

începuturile sale. În această lucrare vrem să aflăm ce relevanță mai au

modelele macroeconomice cunoscute, adaptate acestor vremuri tulburi pe

care le traversăm și care ar putea fi gradul de aplicabilitate al acestora

într-un cadru creat de un eveniment de tip lebădă neagră.

Evolutia teoriei cresterii economice

Cresterea economica este centrul atentiei secolului XX, natiuni intregi continuand sa o vada ca pe un obiectiv extrem de important economic si politic, singurul factor ce asigura succesul economic al unei natiuni pe termen lung.

La prima vedere, suntem tentati sa limitam definirea cresterii economice la cresterea produsului national brut pe locuitor ; dar, este mai bine sa caracterizam cresterea economica prin cresterea standardului de viata.

Trebuie sa tinem seama ca, in primul caz, abordarea cresterii economice este facuta prin prisma productiei si nu prin prisma bunastarii cetatenilor consumatori. Din acest punct de vedere, utilizarea indicatorului PNB pe ansamblu sau pe locuitor pare a lasa de dorit. Se apreciaza de catre specialisti ca o serie intreaga de elemente, considerate cheltuieli de consum ar fi mai bine sa fie trecute ca investitii, cum este cazul cheltuielilor cu sanatatea si cu educatia. De asemenea, unele cheltuieli publice – cheltuieli cu inarmarea, apararea nationala – ar trebui excluse. Dimpotriva, ar trebui luate in consideratie serviciile casnice si activitatile de tip “do-it-yourself” (“pune mana si fa singur”), productia ce nu imbraca forma de marfa, bunuri si servicii produse de munca neremunerata din cadrul menajelor. Valoarea timpului liber ar trebui si ea inclusa, ca si valoarea externalitatilor – pozitive sau negative. William Nordhaus si James Tobin au incercat sa faca aceste corelatii, ajungand la un nou indicator – masura bunastarii economice – pe care l-au estimat a se modifica in acelasi sens, dar cu o rata mai mica decat o PNB-ului.

In acceptiunea generala, patru sunt factorii de baza sub impactul carora are loc cresterea economica : resursele umane (incluzand forta de munca, educatia), resursele naturale (incluzand conditiile de mediu), formarea de capital si tehnologia, insa importanta pe care economistii au acordat-o fiecarui factor a fost mereu alta. Economistii de renume, precum Adam Smith (1776), David Ricardo (1817), Thomas Malthus (1798), si mai tarziu, Frank Ramsey (1928), Allyn Young (1928), Frank Knight (1944) si joseph Schumpeter (1934) au oferit, de-a lungul timpului, majoritatea ingredientelor de baza ce apar in teoriile moderne ale cresterii economice. Printre ideile acestora includem abordarea comportamentului concurential si dinamica echilibrului, rolul randamentelor descrescatoare si relatia acestora cu acumularea capitalului uman si fizic, jocul intern al venitului pe locuitor si rata de crestere a populatiei, efectul progresului tehnologic in adancirea specializarii muncii si a descoperirii de noi produse si metode de productie si rolul puterii de monopol – ca stimulent pentru avansul tehnologic, etc. Intelegerea conceptului si factorilor de crestere economica presupune analiza teoriilor cresterii economice, in evolutia istorica, impusa de exigentele vietii economice in lupta cu restrictiile mediului natural si ale mediului creat de om.

A fost nevoie de toate acestea pentru ca problema cresterii economice sa poata fi abordata si studiata.