Societăți Comerciale

Cauze care au determinat crearea societăţilor comerciale

- Funcţia economică a societăţii comerciale

Societatea comercială, ca şi toate celelalte instituţii ale dreptului, îşi datorează apariţia unor cauze economice şi sociale.

Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice şi sociale au crescut, oamenii şi-au dat tot mai mult seama că energiile individuale, oricât de mari ar fi fost ele, nu mai erau suficiente pentru satisfacerea acestor nevoi. O acţiune individuală, indiferent de mărimea resurselor de muncă şi financiare ale întreprinzătorului, nu mai putea face faţă realizării unor activităţi economice de amploare. În aceste condiţii s-a născut ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători, care să realizeze împreună astfel de activităţi. Această idee şi-a găsit expresia, pe planul dreptului, în conceptul de societate comercială, care implică asocierea a două sau a mai multor persoane, cu punerea in comun a unor resurse, în vederea desfăşurării unei activităţi economice şi împărţirii beneficiilor rezultate.

Pentru a-şi îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.

Aşa cum s-a spus, societatea comercială a fost o descoperire a timpurilor moderne, de aceeaşi valoare ca şi descoperirea forţei aburului şi cea a electricităţii.

Folosindu-se această cucerire a minţii omeneşti, la început au apărut colectivităţi restrânse, formate din câteva persoane, care puneau în comun bunurile şi priceperea lor, în vederea realizării unei afaceri. Mai târziu, prin perfecţionarea tehnicii juridice au apărut colectivităţi mult mai mari, cu sute sau chiar mii de persoane, necunoscute între ele, care, prin capitalurile lor, contribuiau la realizarea unor mari afaceri în toate domeniile de activitate.

Asemenea grupări de persoane şi capitaluri, îmbrăcate în haina juridică a societăţii comerciale, au facut posibile marile realizări ale veacului al XIX-lea, cum sunt: Canalul de Suez, Canalul Panama, exploatarea minelor şi zăcămintelor, reţelele de căi ferate etc.

Societăţile comerciale au contribuit la dezvoltarea maşinismului şi comunicaţiilor, care au permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei moderne.

Societăţile comerciale au fost şi sunt şi în prezent cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor.

Originea şi evoluţia societăţilor comerciale

- Perioada veche (antică)

Germenii instituţiei juridice a societăţii comerciale au apărut incă din perioada antichităţii.

În dreptul roman, societatea era de mai multe feluri: societatea tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale asociaţilor (societas omnium bonorum), societatea care avea ca obiect un singur lucru (societas unius rei) şi societatea al cărei obiect îl formau veniturile (societas questus).

Ceea ce trebuie remarcat este faptul că, indiferent de forma sa, societatea era lipsită de personalitate juridică. Bunurile care formau fondul social erau considerate că aparţin asociaţilor în proprietate, iar nu societăţii, ca patrimoniu distinct al acesteia.

- Perioada evului mediu

Societatea comercială cu principalele ei atribute caracteristice apare în evul mediu. Începând din secolul al XII-lea, în republicile italiene Genova, Florenţa şi Veneţia, comerţul maritim şi terestru cunosc o mare înflorire. Dezvoltarea comerţului a declanşat o mare nevoie de credite. Dar, clericii, nobilii şi militarii, deţinători de mari capitaluri, nu puteau să acorde împrumuturi cu dobândă comercianţilor, datorită interdicţiei impuse de dreptul canonic, respectiv incompatibilităţii cu rangul de nobil sau militar.

Pentru a eluda aceste oprelişti, comercianţii au folosit contractul de commenda. În temeiul acestui contract, o persoană (sau mai multe persoane) denumită commendator, încredinţează unei alte persoane (comerciant) numită tractor, o suma de bani ori o cantitate de mărfuri pentru a face comerţ în alte ţări, urmând ca beneficiile să se împartă între ele.

Prin folosirea acestui contract, creditorul (împrumutătorul de fonduri) devine asociat al comerciantului. Pentru creditor, riscul este limitat la suma ori bunurile puse în joc.