Politica de Distribuție

1.1.Introducere

Ca să putem vorbi despre distribuția fizică trebuie să înțelegem mai intâi ce înseamnă distribuția respectiv politica de distribuție. Finalizarea efectivă a activităţii firmei producătoare de bunuri şi servicii este condiţionată de ajungerea acestora la consumatorii cărora le sunt destinate şi de satisfacerea cerinţelor pentru care au fost concepute. Dar, pentru a ajunge în consum, produsele trebuie să parcurgă, mai întâi, sfera distribuţiei. Obiectul distribuţiei constă tocmai în trecerea produselor finite din stadiul de producţie în cel de cumpărare şi consum. In acest scop, este necesară localizarea punctelor de vânzare şi a modalităţilor de aprovizionare a acestora, a sistemelor de transfer, manipulare, transport şi asigurare a produselor, precum şi a modalităţilor de etalare, prezentare şi vânzare. Toate acestea formează, de fapt, obiectul politicii de distribuţie. In sens larg, termenul de distribuţie desemnează ansamblul mijloacelor şi operaţiunilor care contribuie la punerea la dispoziţia consumatorilor (utilizatorilor) a bunurilor (serviciilor) realizate de un agent economic producător. Aceste mijloace şi operaţiuni pe care le presupune termenul de distribuţie se grupează în două mari categorii, ce pot fi desemnate prin termenii de distribuţie comercială (circuitul economic al produselor) şi distribuţie fizică (logistica produselor). Ca mijloc de legătură între producție si consum, distribuția se înscrie cu un rol esențial în dinamica societații contemporane. Acest rol are o importanță pe deplin comparabilă cu cea a producției; nu lipsesc cazurile când distribuția mărfurilor este chiar mai dificil de realizat decât producerea acestora. Prin poziția intermediară pe care o ocupă, distribuția nu este doar o consecință a gradului de dezvoltare a producției si consumului de bunuri si servicii, ci îi revine și rolul de factor accelerator în viața societății. Modul în care mărfurile parcurg traseul distribuției până ajung la consumatorii finali prezintă o importanță deosebită pentru funcționarea mecanismului economic, în general, cât si pentru soarta fiecărui agent economic, în parte. Ca variabilă a mixului de marketing, distribuția va fi luată în considerație în deciziile întreprinderii în diferite variante, apreciate ca fiind cele mai eficiente și, deci, cele mai indicate într-o anumită etapă, pentru anumite categorii de produse sau de piețe.

1.2. Conceptul, formele şi funcţiile distribuţiei

Conceptul de distribuţie este un concept cuprinzător, ce include forme şi activităţi eterogene. In primul rând, conceptul de distribuţie are în vedere „traseul’ ‘pe care îl parcurg mărfurile pe piaţă până ajung la consumatori. Noţiunea de distribuţie se referă, în al doilea rând, la ansamblul operaţiunilor – vânzare, cumpărare, concesiune, consignaţie etc. – ce marchează trecerea succesivă a mărfurilor de la un agent de piaţă la altul, până când acestea intră definitiv în sfera consumaţiei. In al treilea rând, conceptul analizat include lanţul proceselor operative la care sunt supuse mărfurile în traseul lor spre consumator. Avem aici în vedere “distribuţia fizică” sau, într-o altă accepţiune, logistica mărfurilor. In sfârşit, noţiunea de distribuţie are în vedere şi aparatul tehnic, respectiv reţeaua de unităţi, dotările şi personalul care realizează asemenea procese şi operaţiuni. Rezultă, deci, că distribuţia are în vedere circuitul fizic şi cel economic al mărfurilor, relaţiile care intervin între agenţii de piaţă, activităţile unei mase largi şi eterogene de unităţi, ce aparţin mai multor profile. In concluzie, aşa cum menţionam deja, termenul de distribuţie trebuie privit, mai întâi, ca distribuţie comercială, respectiv circuitul economic al produselor, plecând de la producător şi până ce acestea ajung la consumator (utilizator), precum şi ca distribuţie fizică sau logistica mărfurilor.