Organizarea activității logistice

Conceptul de organizare reprezinta ideea de alocare corespunzătoare a resurselor de care dispune firma, astfel încât aceasta să-şi îndeplineascăobiectivele sale strategice si presupune stabilirea unei structurio rganizatorice eficiente, aceasta reprezentând un instrument utilizat de către cei interesaţi pentru a obţine rezultatele aşteptate, prin valorificarea corespunzătoare (eficientă şi eficace)a resurselor. Desigur, structura organizatorică se constituie într-un subsistem al sistemului structura generală a firmei, Într-o abordare funcţională, structura organizatorică reprezintă „scheletul” întregului organism care este firma (organizaţia, întreprinderea), ea proiectându-se pe baza unor norme, reguli, principii şi documente oficiale.

Conceptul de structură organizatorică, cuprinde :

• un set de sarcini formale, atribuite indivizilor şi departamentelor;

• relaţiile formale de raportare, incluzând liniile de autoritate, responsabilitatea

decizională, numărul nivelurilor ierarhice şi domeniul de control al managerului;

• proiectarea sistemelor, pentru asigurarea coordonării eficace, transdepartamentale a

angajaţilor.

Practic, structura organizatorică a întreprinderii este rezultatul a două componente:

structura funcţională (de conducere) şi cea operaţională (de producţie şi de concepţie).

1) Structura funcţională sau de conducere înseamnă ansamblul cadrelor de conducere a organizaţiei şi a compartimentelor sale (tehnice, economice, administrative),modul de constituire şi de grupare al acestora, precum şi relaţiile dintre ele în procesul de conducere şi al celor de execuţie. În cadrul acestei structuri se identifică o serie de elemente componente care, în interacţiunea lor, formează un sistem. Pornind de la simplu la complex,aceste elemente au în vedere componentele (postul, funcţia şi compartimentul), relaţiileorganizatorice (de autoritate, de cooperare, de control şi de reprezentare) şi ordinea competenţelor (nivelul ierarhic şi ponderea ierarhică).

2) Structura operaţională sau de producţie şi concepţie este definită prin numărul şi

componenţa unităţilor de producţie, prin mărimea şi modul de amplasare spaţială a acestora,prin modul de organizare internă, precum şi prin relaţiile de cooperare ce se stabilesc întreacestea în vederea realizării obiectivelor organizaţiei. La nivelul structurii de producţie se pot identifica mai multe verigi, precum secţia de producţie sau de servire, atelierul de producţie şiproiectare, laboratoare, locuri de muncă. În practica organizaţiilor se vor regăsi mai multetipuri de structuri. Astfel, în practica întreprinderilor industriale se regăsesc următoarele treitipuri de structuri de producţie:

• structura de producţie de tip tehnologic

• structura de producţie pe obiect

• structura de producţie de tip mixt

STRUCTURI ORGANIZATORICE CLASICE

1) Structura funcţională verticală constă în gruparea sarcinilor şi activităţilor pe funcţii ale organizaţiei (întreprinderii), ca de exemplu, producţie, comercializare, cercetare- dezvoltare,financiar-contabilă, organizare, personal (resurse umane) etc. Gruparea poziţiilorpe funcţii ale întreprinderii, care în activitatea practică se transformă în departamente(compartimente) se bazează pe asemănările, similitudinile existente în ceea ce priveşteaptitudinile, competenţele şi utilizarea resurselor. O astfel de structură organizatorică se caracterizează prin caracterul ei centralizat, autoritatea decizională fiind localizată la nivelul superior al organizaţiei.

Avantajele principale ale structurii funcţionale verticale se referă la următoarele

aspecte:

1.este cea mai simplă structură în care responsabilităţile sunt stabilite clar, precis, neprezentând nici un echivoc. În acestecondiţii, este cea mai puţin costisitoare, comparativ cu alte variante organizatorice.

2.economiile de scară potenţiale şi utilizarea eficientă a resurselor, ca urmare a grupării în acelaşidepartament a persoanelor care îndeplinesc o sarcină comună.

3.este structura care promovează cel mai bine specializarea în muncă şi eficienţa

activităţii desfăşurate.

4. in cadrul organizării potrivit structurii funcţionale pe verticală personalul

departamentelor de specialitate de dimensiuni mari are posibilitatea de a-şi dezvolta, de a-şi perfecţiona cunoştinţele de specialitate, urmare a diversităţii problemelor cu care acesta seconfruntă şi al conlucrării cu alţi specialişti din cadrul sau, mai ales, din sfera organizaţiei.

5.evoluţia în carieră va fi determinată de competenţa funcţională, acest lucru

contribuind la cointeresarea personalului fiecărui departament să îşi perfecţioneze

cunoştinţele şi abilităţile legate de aria funcţională specifică în care este implicat.

6. datorită pregătirii similare a conducătorilor, a managerilor şi a personalului de

execuţie din cadrul departamentelor, compatibilitatea dintre aceştia este ridicată. În aceste

condiţii, comunicarea şi coordonarea între membrii departamentului sunt uşurate de

pregătirea lor similară.

7 .structura funcţională verticală minimizează necesitatea unui sistem de control sofisticat, mecanismele practice de control fiind multsimplificate.

8. urmare a configuraţiei funcţionale şi a caracterului centralizat al procesului de

adaptare a deciziilor, este mult mai rapid, în comparaţie cu celelalte variante organizatorice.

9. in cazul problemelor de natură tehnică (dar nu numai), structura analizată faciliteazăgenerarea de soluţii de înaltă calitate pentru problemele funcţionale curente, lucru determinat de motivaţia specialiştilor de a-şi dezvolta şi verifica în practică abilităţile funcţionale.